Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 8°C | Anul XI Nr. 540

Breaking News

Ultimă oră! Ministrul sănătăţii Sorina Pintea a verificat Spitalul Judeţean de Urgență Călărași

Published

on

În urmă cu foarte puțin timp, ministrul sănătății Sorina Pintea a sosit la Călărași într-o vizită inopinat la Spitalul Județean de Urgență Călărași. Vizita a început în jurul orelor 23.30 și se desfășoară și în prezent.

Verificările au început încă de la Unitatea Primiri Urgențe a spitalului din Călărași. Au fost verificate toate secțiile, saloanele și instrumentarul medical pus la dispoziția medicilor. Ministrul Sorina Pintea a afirmat pentru reporterul Calarasipress.ro ca este mulțumită de condițiile pe care le are spitalul județean Călărași. Lucrurile mai puțin realizate corect au fost puse în vedere cadrelor medicale prezente, cât și conducerii spitalului.

Voi merge în aproape toate spitalele. Am fost dezamăgită, dar ştiţi ce m-a dezamăgit cel mai tare? Blazarea. Faptul că da, sigur o să facem, e bine şi aşa, şi ce dacă avem prosoape de material şi nu prosoape de hârtie, aşa cum spun normele? Nu era nicio problemă. Ei, pentru mine astea sunt probleme. Toate aceste lucruri mărunte sunt probleme pentru că îmi dau seama că nu avem o cultură din acest punct de vedere. Nu ne interesează. Spitalul prin excelenţă nu este un mediul steril, dacă nu avem grijă s-a terminat.   De aceea voi continua să fac acest lucru, nu am nicio problemă, deşi unii au spus că este un exerciţiu de imagine, nu este, pentru că aceste lucruri sunt constatate inclusiv de media şi puse pe tapet de foarte multe ori. Din păcate, nu se schimbă mare lucru. (…) M-am dus acum într-un spital, mă duc şi peste două săptămâni. Există această posibilitate până când o să ne intre în cap că pornim de jos, de la banalul spălat pe mâini, la curăţenie,la tot ceea ce ţine de siguranţa pacientului, că până la urmă despre asta vorbim, şi apoi vom trece la actul medical şi toate celelalte lucruri”, a spus ea. Pintea consideră că principala problemă ţine de management, spunând că 80 la sută dintre manageri nu au ce căuta în sistem.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Advertisement

Breaking News

Debite ridicate pe Argeș. Trecerea Crivăț–Budești, blocată din cauza deteriorării

Published

on

Administrația Națională „Apele Române” a transmis luni, 9 decembrie, o nouă adresă oficială către comitetele locale pentru situații de urgență din Budesti, Soldanu, Radovanu, Curcani, Mitreni, Chirnogi și Oltenița, precum și către Prefectura și ISU Călărași, prin care confirmă evacuarea unui debit de 100 mc/s din acumularea Mihăilești.

Potrivit documentului, debitul este evacuat începând cu ora 14.00, prin uzinare și golire controlată, măsură menită să stabilizeze nivelul apei în baraj, în contextul precipitațiilor și apelor mari înregistrate în ultimele zile.

Vadul Crivăț–Budești rămâne închis: structura este deteriorată din 4 decembrie

În aceeași adresă, Apele Române subliniază că trecerea prin vad peste Argeș în zona Crivăț–Budești (km 28) rămâne închisă, după ce a fost deteriorată pe 4 decembrie 2025. Autoritățile avertizează că zona nu mai prezintă siguranță pentru trafic, iar circulația rămâne interzisă până la noi verificări.

Autoritățile vor reveni cu noi actualizări

SGA Călărași și ABA Buzău–Ialomița monitorizează evoluția situației și vor transmite noi informări în funcție de nivelul apei și de eventuale modificări ale debitului evacuat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Prefectura Călărași anunță redeschiderea circulației pe vadul Mitreni–Clătești. Oamenii, rugați să circule cu prudență: „Drumul arată ca după potop”

Published

on

Trecerea prin vadul dintre Mitreni și Clătești, pe DC 27, a fost redeschisă astăzi, după ce nivelul apei a permis reluarea circulației. Prefectura Călărași a anunțat oficial redeschiderea, însă imaginile transmise de autorități arată un tronson care ridică în continuare semne de întrebare privind siguranța traficului.

Drumul – o fâșie îngustă de pietriș și pământ, mărginită de un curs de apă învolburat pe o parte și o baltă plină pe cealaltă – arată mai degrabă ca o improvizație temporară. Marginea deteriorată, pietrele dislocate și lipsa oricărei forme reale de protecție fac trecerea riscantă, mai ales pentru șoferii care nu cunosc zona.

Prefectura le cere localnicilor să verifice situația la fața locului și să trimită sesizări dacă observă probleme. Până la o reabilitare completă, autoritățile solicită „prudență sporită”.

Pentru mulți locuitori, însă, această rută nu este o opțiune, ci singura legătură directă cu localitățile din apropiere. Redeschiderea era necesară, dar starea vadului arată, încă o dată, cât de vulnerabilă este infrastructura rutieră din zonă în fața viiturilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

SCANDAL DE CORUPȚIE: Adjunctul șefului IPJ Călărași, Petronel Dumitrașcu, a primit calitatea de inculpat în dosarul „uniformelor fantomă” al DNA

Published

on

Un dosar de corupție cu ramificații în toată țara zguduie structurile de ordine publică după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție au confirmat punerea sub acuzare a mai multor persoane implicate în achiziții frauduloase de uniforme pentru polițiști. Printre cei care au primit calitatea de inculpat, în data de 11 noiembrie, se află și Petronel Dumitrașcu, adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.

Numele acestuia apare în același dosar în care a fost trimis în judecată și Ivan Gabriel, fost șef al Serviciului Logistic IPJ Călărași, în contextul unor achiziții publice efectuate în perioada 2022–2023.

Dosarul „uniformă”: achiziții fictive, livrări scriptice și prejudicii uriașe

Ancheta DNA vizează modul în care au fost derulate contracte pentru furnizarea  uniformelor și a echipamentelor de protecție către  IPJ Călărași. Conform procurorilor, o parte dintre produse nu ar fi fost livrate la timp.

Cum apare Dumitrașcu în dosar

Potrivit informațiilor, 11.11 este data la care ar fi fost comunicată oficial calitatea procesuală de inculpat pentru Petronel Dumitrașcu, raportat la faptele reținute în dosar.

Acesta figurează în documentele anchetei ca având un rol în aprobarea sau facilitarea procedurilor care au stat la baza achizițiilor suspecte, însă DNA nu a făcut publice, până acum, detalii suplimentare privind contribuția fiecărui inculpat.

Dosarul merge la Tribunalul București

Procurorii anticorupție vor trimite cauza spre judecare la Tribunalul București, cu propunerea de menținere a măsurilor asigurătorii asupra sumelor implicate în prejudiciu.

Etapa procesuală nu înfrânge prezumția de nevinovăție

Faza în care se află dosarul marchează, potrivit Codului de procedură penală, încheierea urmăririi penale și transmiterea cauzei către instanță. Această etapă are un caracter strict procedural și nu stabilește vinovăția persoanelor vizate, prezumția de nevinovăție continuând să se aplice în integralitate până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading