Pitulicea cu cap albastru (Monticola cinclorhyncha), o specie din familia Muscicapidae, este o pasăre fascinantă, recunoscută pentru culorile sale vii și comportamentul discret. Masculul acestei specii este inconfundabil datorită capului, gâtului și bărbiei de un albastru intens, contrastând cu spatele negru-albăstrui și cu părțile inferioare și crupa de un cafeniu-roșcat. Un detaliu distinctiv este pata albă de pe aripă, vizibilă în zbor. Femela, în schimb, are un penaj mai puțin strălucitor, cu nuanțe de cafeniu și un desen alb-maroniu pe părțile inferioare, fiind asemănătoare cu femela pitulicii cu burtă castanie, dar mai palidă și fără semilună albă pronunțată în jurul ochilor.

Această pasăre populează regiuni muntoase și deluroase, fiind un vizitator de vară în zone precum Afghanistan și lanțul Himalaya, din Pakistan până în Arunachal Pradesh. În timpul verii, pitulicea cu cap albastru preferă pădurile de pin și pantele deluroase, la altitudini între 900 și 3000 de metri. Iarna, coboară în zonele joase din sudul Indiei, în special în regiunile Ghats de Vest și de Est, unde frecventează păduri secundare, plantații de cafea sau cardamom și jungle ușor deschise. În aceste perioade, este adesea observată în stoluri mixte, căutând hrană atât în copaci, cât și pe sol, folosind crengi uscate sau fire de telefon pentru a pândi prada.

Comportamentul său este tipic pitulicilor: când este deranjată, zboară în copaci și rămâne nemișcată pentru a evita atenția. Hrana sa constă în principal din insecte, ceea ce o face o pasăre insectivoră, contribuind la echilibrul ecosistemelor în care trăiește. Sezonul de reproducere are loc între aprilie și august în Himalaya, unde cuibul, o structură simplă din mușchi, tulpini și frunze, este construit aproape de sol, sub rădăcini expuse sau în crevasele stâncilor.

Din punct de vedere al conservării, pitulicea cu cap albastru este clasificată ca fiind de „preocupare minimă” (Least Concern) de către IUCN, datorită populației sale relativ stabile și distribuției extinse. Cu toate acestea, pierderea habitatului din cauza defrișărilor, în special în regiunile de iarnă, rămâne o amenințare potențială.

Advertisement

Această pasăre splendidă, cu contrastul său de culori și comportamentul discret, este o adevărată bijuterie a naturii, captivând privirile oricărui iubitor de păsări care are șansa de a o observa în sălbăticie.

Pe 26 aprilie 1994, zborul China Airlines 140, operat cu un Airbus A300B4-622R (înmatriculat B-1816), s-a prăbușit în timpul unei tentative de aterizare pe aeroportul din Nagoya, Japonia, marcând cea mai gravă catastrofă aviatică din istoria companiei China Airlines și al doilea cel mai mortal accident aviatic din Japonia, după prăbușirea zborului Japan Airlines 123 din 1985. Din cele 271 de persoane aflate la bord (256 de pasageri și 15 membri ai echipajului), doar 7 pasageri au supraviețuit, toți așezați în rândurile 7-15.

Zborul, care decolase de la Aeroportul Internațional Chiang Kai-shek (astăzi Taiwan Taoyuan) din Taipei, Taiwan, la ora 16:53, a avut un parcurs normal până în apropierea aeroportului din Nagoya. În momentul apropierii finale pentru aterizare pe pista 34, sub control manual al prim-ofițerului Chuang Meng-jung, maneta de „go-around” (TO/GA) a fost declanșată accidental, punând autopilotul în modul de urcare. În loc să dezactiveze autopilotul, echipajul a încercat să corecteze manual traiectoria, împingând manșa în jos, în timp ce autopilotul continua să ridice botul avionului. Această luptă între intervenția umană și automatizare a dus la o pierdere a portanței, avionul intrând în stall aerodinamic și prăbușindu-se pe sol la ora 20:15, în apropierea taxiway-ului E1, la doar câteva sute de metri de pistă. Impactul violent și incendiul ulterior au distrus complet aeronava, livrată companiei în 1991.

Investigația oficială, condusă de Comisia Japoneză de Investigare a Accidentelor Aeriene (JAAIC), a identificat drept cauză principală eroarea echipajului, care nu a dezactivat autopilotul și nu a gestionat corect viteza și comenzile. Totuși, designul sistemului de control al zborului al Airbus A300 a fost, de asemenea, pus sub semnul întrebării. Airbus emisese anterior un buletin de service (SB A300-22-6021) care recomanda modificarea computerelor de control al zborului pentru a dezactiva autopilotul la aplicarea unei forțe de peste 15 kg pe manșă, dar China Airlines nu implementase această modificare, considerând-o neurgentă. Lipsa unui simulator A300 în Taipei și antrenamentul insuficient al piloților au fost factori agravanți.

În urma accidentului, Administrația Aeronautică Civilă din Taiwan a ordonat pe 7 mai 1994 reantrenarea și reevaluarea tuturor piloților de A300-600R de la China Airlines, iar Airbus a reclasificat modificarea buletinului de service ca fiind „obligatorie”. În decembrie 2003, Curtea Districtuală din Nagoya a ordonat companiei China Airlines să plătească despăgubiri de 5 miliarde de yeni pentru 232 de victime, dar a absolvit Airbus de responsabilitate. Supraviețuitorii, printre care și trei copii, au suferit răni grave, iar tragedia a rămas un punct de cotitură în istoria aviației, evidențiind pericolele interacțiunii deficitare între piloți și automatizări.

Advertisement

Memoriale au avut loc în Kasugai, prefectura Aichi, în 2014 și 2024, pentru a comemora victimele la 20, respectiv 30 de ani de la accident. China Airlines a retras numărul de zbor CI140, înlocuindu-l cu CI150, și a continuat să opereze ruta cu aeronave Airbus A330-300.

Blue-bellied Roller este o pasăre exotică din familia Coraciidae, recunoscută pentru coloritul său spectaculos și comportamentul aerian acrobatic. Trăiește în regiunile de savană din vestul și centrul Africii, fiind o prezență constantă în zonele împădurite deschise, cu arbori izolați.

Descriere – Pasărea are o lungime de aproximativ 28–30 cm, cu o coadă prevăzută cu două pene alungite. Capul este alb-crem, spatele brun închis, iar abdomenul și aripile sunt de un albastru intens, metalic. Sexele sunt asemănătoare, iar juvenilii prezintă culori mai estompate.

Comportament și dietă – Este o specie insectivoră, hrănindu-se cu lăcuste, gândaci și alte insecte mari. Vânează de pe un punct de observație, lansându-se rapid spre pradă. În sezonul de împerechere, execută zboruri acrobatice și emite sunete aspre, repetitive. Cuibărește în cavități de arbori și este monogamă.

Răspândire și conservare – Distribuția sa se întinde din Senegal până în nord-estul Republicii Democrate Congo. Este o specie rezidentă, cu o populație stabilă, clasificată de IUCN ca fiind cu risc scăzut (Least Concern), datorită ariei largi de răspândire și adaptabilității la habitat.

Advertisement