Anhinga (Anhinga anhinga), cunoscută și sub numele de pasăre-șarpe, curcan de apă sau dardar, este o pasăre acvatică fascinantă, întâlnită în apele calde și puțin adânci din America. Cu gâtul său lung și subțire, asemănător unui șarpe, și stilul unic de vânătoare, această pasăre atrage atenția oricărui iubitor de natură.

Caracteristici fizice

Anhinga este o pasăre de talie mare, cu o lungime de aproximativ 85-95 cm și o anvergură a aripilor de circa 115 cm. Penajul său negru lucios sau maro închis strălucește în lumina soarelui, în special la masculi, care pot avea o nuanță verzuie în sezonul de reproducere. Femelele și puii au gâtul și pieptul de un căpriu mai deschis. Gâtul lung și ciocul ascuțit le conferă aspectul de șarpe când înoată, de unde și numele de „pasăre-șarpe”.

Spre deosebire de majoritatea păsărilor acvatice, anhinga nu are pene impermeabile, ceea ce îi permite să se scufunde mai adânc și să rămână mai mult timp sub apă. Oasele lor dense contribuie, de asemenea, la abilitățile de scufundare, făcându-le vânători agili sub apă.

Habitat și răspândire

Anhinga trăiește în regiuni tropicale și subtropicale, din sud-estul Statelor Unite până în America Centrală și de Sud, inclusiv în Caraibe. Preferă apele puțin adânci și lente, cum ar fi mlaștinile, bălțile și lagunele de coastă, unde poate vâna pești și alte prade acvatice. Este adesea văzută cocoțată pe crengi sau bușteni lângă apă, cu aripile întinse pentru a se usca după scufundări.

Advertisement

Comportament și dietă

Anhinga este un vânător priceput, hrănindu-se în principal cu pești, crustacee și amfibieni. Se scufundă grațios, folosindu-și ciocul ascuțit pentru a înțepa prada sub apă. După ce prinde un pește, îl aruncă adesea în aer și îl prinde cu capul înainte, într-un spectacol impresionant. Între scufundări, anhinga își usucă aripile întinse, o postură emblematică ce o face ușor de recunoscut.

Reproducere

În sezonul de reproducere, masculii anhinga devin mai teritoriali și își etalează penajul strălucitor pentru a atrage femelele. Cuiburile sunt construite în copaci sau tufișuri deasupra apei, din crengi și frunze. Femela depune de obicei 2-5 ouă, iar ambii părinți participă la clocirea și hrănirea puilor.

Statut de conservare

Anhinga nu este considerată o specie amenințată, având o populație stabilă în majoritatea regiunilor unde trăiește. Cu toate acestea, pierderea habitatului din cauza drenării mlaștinilor sau poluării apelor poate afecta local populațiile.

Advertisement

Pe 19 august 1980, o catastrofă aviatică de proporții a zguduit lumea, când zborul 163 al companiei Saudia, operat de un avion Lockheed L-1011 TriStar, a fost cuprins de un incendiu devastator la bord, la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Internațional din Riad, Arabia Saudită. Tragedia a dus la pierderea tuturor celor 301 de persoane aflate la bord – 287 de pasageri și 14 membri ai echipajului – devenind unul dintre cele mai grave accidente aviatice din istorie la acea vreme.

Zborul 163, cu destinația Jeddah, a decolat fără probleme, dar la câteva minute după ce a părăsit pista, un incendiu a izbucnit în compartimentul de marfă din spate al avionului. Echipajul a decis să revină pe aeroportul din Riad și a aterizat cu succes. Cu toate acestea, din motive care au rămas controversate, avionul a rămas pe pistă timp îndelungat după aterizare, fără ca pasagerii să fie evacuați imediat. Focul s-a extins rapid, iar fumul toxic a invadat cabina, ducând la moartea tuturor celor aflați la bord prin asfixiere sau arsuri.

Ancheta a indicat drept cauză probabilă a incendiului un echipament de gătit defect din compartimentul de marfă, dar a scos în evidență și deficiențe majore în procedurile de evacuare și răspunsul la urgențe. Tragedia a condus la revizuirea standardelor de siguranță privind materialele inflamabile din avioane și la îmbunătățirea antrenamentelor pentru situații de urgență.

Zborul 163 Saudia rămâne un simbol al riscurilor asociate incendiilor la bord și al necesității unor proceduri rapide și eficiente în gestionarea crizelor aviatice.

Advertisement

Kookaburra cu aripi albastre (Dacelo leachii) este o pasăre impresionantă, originară din nordul Australiei, sudul Noii Guinee și părți ale Indoneziei. Renumită pentru strigătul său zgomotos, asemănător unui râs, această specie din familia martin-pescar preferă prada terestră în locul peștilor.

Aspect și caracteristici

Cu un penaj viu colorat, kookaburra cu aripi albastre are capul crem-alb, o dungă oculară maro închis și aripi și coadă de un albastru strălucitor, mai accentuat la masculi. Ciocul său mare și robust este adaptat pentru o dietă carnivoră, care include insecte, reptile mici, broaște și, ocazional, păsări sau mamifere mici. Are o lungime de 38–42 cm și o greutate de până la 310 grame, fiind ceva mai mică decât ruda sa, kookaburra râzătoare.

Habitat și răspândire

Această pasăre trăiește în păduri deschise, savane și zone de coastă cu mangrove, preferând apropierea de surse de apă, care susțin prada sa. În Australia, este comună în Queensland, Teritoriul de Nord și Australia de Vest. Kookaburra cu aripi albastre este sedentară, rămânând de obicei în același teritoriu pe tot parcursul anului.

Comportament și strigăt

Strigătul său distinctiv, un „râs” zgomotos, este folosit pentru a marca teritoriul și a „vorbi” cu grupul. Kookaburra cu aripi albastre trăiește în grupuri familiale, unde membrii cooperează pentru apărarea teritoriului și creșterea puilor. Vânează de pe crengi, plonjând rapid pentru a prinde prada cu ciocul.

Advertisement

Conservare și importanță culturală

Deși nu este considerată o specie amenințată, kookaburra cu aripi albastre se confruntă cu provocări din cauza pierderii habitatului. În cultura australiană, această pasăre este un simbol al sălbăticiei și al spiritului vibrant al naturii, fiind adesea celebrată în povești și cântece.