oltenita- Page 3

Primarul Mihăiță Beștea, gest emoționant la Căminul pentru persoane vârstnice din Oltenița: „Respectul față de cei care au construit orașul nostru trebuie arătat zi de zi”

Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a petrecut astăzi câteva ore alături de seniorii de la Căminul pentru persoane vârstnice, cu ocazia zilei onomastice a doamnei Georgeta Ecaterina – una dintre cele mai îndrăgite rezidente ale centrului. Edilul i-a transmis personal sărbătoritei urările
25 noiembrie 2025

OLTENIȚA / Lucrările de asfaltare de pe Șoseaua Chirnogi, aproape de final. Primarul Mihăiță Beștea: „Ne-am ținut de cuvânt”

Șoseaua Chirnogi intră în ultima etapă de modernizare, iar administrația locală anunță că lucrările de asfaltare se încheie astăzi, conform termenelor promise. Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a transmis într-un mesaj public faptul că proiectul a fost derulat fără întârzieri și cu
24 noiembrie 2025

Parcul Central din Oltenița îmbracă hainele sărbătorilor: Primăria deschide înscrierile pentru comercianții din Târgul de Crăciun

Parcul Central din Oltenița începe să prindă viață în arome și lumini de sărbătoare. Pregătirile pentru Târgul de Crăciun sunt în plină desfășurare, iar administrația locală anunță că spațiile destinate comercianților sunt acum disponibile pentru închiriere. Printre primele semne că orașul intră
22 noiembrie 2025

Oltenița atrage fonduri europene și se înfrățește cu Bulgaria. Proiecte de peste 6 milioane de euro pentru dezvoltarea locală

Primăria municipiului Oltenița, condusă de primarul Mihăiță Beștea, a reușit să depună și să obțină finanțări importante prin programele europene transfrontaliere. Colaborarea cu orașul Biala din Bulgaria deschide noi oportunități de investiții în infrastructură, turism și servicii publice. În cadrul conferinței de
13 noiembrie 2025
Mihăiță Beștea

Stadionul din Oltenița intră în modernizare. Primăria reorganizează spațiile sportive și adaptează tribunele la nevoile actuale

Administrația locală din Oltenița a început lucrările de modernizare a stadionului principal, folosind fonduri din bugetul local. Primarul Mihăiță Beștea afirmă că investiția se face etapizat și adaptat la realitățile orașului, fără risipă și fără promisiuni exagerate. După ani de degradare, stadionul
11 noiembrie 2025
1 2 3 4 5 13

CAMERE LIVE CALARASI

Locul unde zâmbetele se simt acasă

Lacto Bar Agneza

RADIO CĂLĂRAȘI PRESS

Arhive

Publicitate la radio

https://www.kissfm.ro/vreau-reclama/contact/8/kiss-fm-calarasi
LIVE — Radio CalarasiPress