„Spărgătorul de Nuci”, spectacol de gală la Călărași. Baletul care cucerește lumea ajunge pe scena Centrului Județean de Cultură și Creație

Călărășenii sunt invitați la unul dintre cele mai îndrăgite spectacole de balet din lume. „Spărgătorul de Nuci” va fi prezentat vineri, 15 noiembrie 2025, la Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, în Sala „Barbu Știrbei”, de la ora 19:00.

Evenimentul face parte din Turneul Național „Spărgătorul de Nuci” și este susținut de Compania Internațională de Balet Messapica din Italia. Coregrafia poartă semnătura lui Valentin Barteș, care promite publicului o incursiune într-o lume de basm, inspirată din povestea lui E.T.A. Hoffmann, pe acordurile nemuritoare ale lui Piotr Ilici Ceaikovski.

Pe scenă vor evolua artiști de renume internațional, iar printre invitații speciali se numără Amyra Badro și Robert Enache, soliști ai Operei Naționale București. Cei doi vor aduce un plus de rafinament și emoție spectacolului, care se anunță o adevărată sărbătoare a dansului clasic.

Publicul va fi purtat într-o călătorie magică prin Regatul Dulciurilor, unde decorurile spectaculoase, fulgii de nea și costumele fastuoase vor transforma fiecare moment într-un tablou plin de culoare și farmec.

Accesul în sală începe la ora 18:30. Biletele pot fi achiziționate online, la prețuri începând de la 110 lei, pe platformele www.iabilet.ro și www.ticketstore.ro.

„Spărgătorul de Nuci” aduce la Călărași o seară de poveste, în care eleganța baletului clasic se îmbină cu spiritul sărbătorilor de iarnă, oferind o experiență artistică de neuitat.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Unirea | Ciprian Olteanu: Suntem pregătiți pentru a începe anul școlar. VIDEO

Miniștrii Sănătății și Educației au prezentat noile reguli pentru deschiderea

Societatea REBU Călărași angajează șofer cat. C+E

Compania de salubritate REE ECOLOGIC SERVICE ce își desfășoară activitatea