Partidul Social Democrat respinge ideea suspendării investițiilor publice până la finalul anului, susținând că o astfel de decizie ar afecta grav dezvoltarea comunităților locale. Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, 21 iulie 2025, că formațiunea pe care o conduce nu susține această abordare, criticând în termeni duri o adresă transmisă vineri de Ministerul Dezvoltării către autoritățile locale.
„Vorbim de aproape 2.700 de investiții – apă, canal, gaz și drum – care ar putea fi blocate. Nu suntem de acord cu această abordare. Fiecare investiție trebuie analizată separat pentru a vedea dacă nu cumva costurile de conservare sunt mai mari decât finalizarea proiectului”, a spus Grindeanu, în Parlament.
El a adăugat că PSD lucrează la un nou pachet de măsuri care să stimuleze economia și să contribuie la reducerea deficitului bugetar. „Trebuie să analizăm dacă măsurile din primul pachet își ating țintele propuse. Vom veni cu noi soluții pentru relansarea economică, altfel riscăm să intrăm într-un cerc vicios – tot tăiem, tot adăugăm taxe și intrăm în recesiune”, a avertizat liderul social-democrat.
Grindeanu a criticat și activitatea ANAF, susținând că încasările bugetare din luna iunie au fost sub așteptări. „Nu se colectează mai bine. Lucrurile nu merg cum trebuie pe zona ANAF”, a concluzionat acesta.
Sursa: www.psd.ro
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.