Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 543

Știri

Soluții pentru fluidizarea traficului în intersecția “Farfuria” din Călărași

Published

on

Într-o conferință de presă desfășurată la sediul Primăriei Municipiului Călărași, primarul Marius Dulce a prezentat o soluție pentru îmbunătățirea traficului la intersecția dintre Bulevardul Republicii și Bulevardul Cuza Vodă, cunoscută sub numele de intersecția de la “Farfuria”, zona Agneza.

“O să încercăm, după ce luăm toate avizele de la poliție anul acesta, să facem acea bandă de care spuneam, pentru că altceva nu ne permite să facem în zonă, și o să trebuiască să mutăm trecerea de pietoni spre stadion. O să mai trebuiască să facem niște devieri de trafic ca să fluidizăm zona respectivă”, a declarat primarul.

Pentru a realiza acest proiect, autoritățile vor construi o bandă nouă și vor muta trecerea de pietoni, iar pe Bulevardul Republicii vor fi necesare câteva devieri. Proiectul POIM al Ecoaqua Călărași include și Bulevardul Republicii, care fi spart, iar același lucru se întâmpla și pe strada Borcea, unde vor fi efectuate reparații și amenajări pentru trotuare.

“Intersecția de la farfurie – Acolo avem tot felul de discuții, dar o să încercăm, așa cum v-am spus, anul acesta. Avem acolo proprietate cred că 1,2m. sau 1,4m. O să încercăm, după ce luăm toate avizele de la poliție anul acesta, să facem acea bandă de care spuneam, pentru că altceva nu ne permite să facem în zonă, și o să trebuiască să mutăm trecerea de pietoni spre stadion. O să mai trebuiască să facem niște devieri de trafic ca să fluidizăm zona respectivă. Bulevardul Republicii a fost prins în vederea noastră de acum doi ani, dar având în vedere că există o magistrală și dacă tot s-a semnat proiectul POIM, bulevardul trebuie spart.

Dacă îl fărâmăm, nu avem decât să-l reparăm, ca să nu investim acolo și după 6 luni, când îi vine rândul, să intervenim acolo și să aruncăm banii pe fereastră, adică să spargem. Același lucru se întâmplă și pe strada Borcea, pentru că sunt întrebat de ce am făcut strada Bărăganului și nu am făcut cu strada Borcea.

Strada Borcea, la fel, are o magistrală care este prinsă pe POIM și trebuie spartă. Atunci, preferăm să le reparăm, să venim cu trotuare și ce mai e pe acolo, ca să nu aruncăm banii pe fereastră.” a precizat edilul din Călărași, Marius Dulce.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

ACTUALIZAT: Accident mortal în Modelu. O tânără și-a pierdut viața

Published

on

Detalii șocante ies la iveală după accidentul rutier mortal produs sâmbătă seara pe DN3B, în localitatea Modelu. Victima este Andreea Mihaela Lazăr, o adolescentă de doar 17 ani, elevă în clasa a IX-a.

O plimbare banală s-a transformat într-o tragedie fără margini. Andreea ieșise cu iubitul ei, fără să știe că acelea aveau să fie ultimele ore din viața ei. În cursul serii, tânărul ar fi venit în Modelu pentru a lua un prieten, pe care l-a dus la spital după ce s-a accidentat la fotbal.

La ora 22:28, înainte de a pleca spre casă, cei doi s-au oprit la un fast-food din zona Gării din Călărași. Nimic nu anunța tragedia care urma.

La scurt timp după plecare, pe DN3B, la intrarea în localitatea Modelu, băiatul aflat la volan ar fi apăsat accelerația fără măsură. A pierdut controlul mașinii, a lovit un șanț de pe marginea drumului, iar autoturismul a devenit imposibil de controlat.

Advertisement

Urmează imagini de coșmar: 70 de metri de groază, de la primul impact până la lovirea violentă de un perete. Forța impactului a fost atât de mare încât Andreea a fost aruncată din mașină. Pentru adolescentă nu a mai existat nicio șansă.

Familia fetei a ajuns la fața locului în stare de șoc. Oameni sfâșiați de durere, fără cuvinte, în fața unei tragedii care le-a distrus viețile într-o clipă.

În schimb, șoferul, iubitul tinerei, a scăpat cu zgârieturi minore, dar cu o vină care îl va urmări toată viața: aceea că a curmat destinul unei fete.

Poliția continuă ancheta pentru a stabili viteza exactă și toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Catedrala Națională “Mântuirea Neamului”, deschisă pentru credincioși

Published

on

Începând de miercuri, 24 decembrie a.c., și până pe 8 ianuarie 2026, Catedrala Naţională va fi deschisă pentru vizitatori, conform unui comunicat de presă transmis de Patriarhia Română.

Persoanele care doresc să viziteze Catedrala Mântuirii Neamului o pot face zilnic, în intervalul orar 9:00 – 17:00, în perioada 24 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026.

Catedrala Naţională va fi deschisă în perioada menţionată doar pentru vizitare, nu şi pentru oficierea serviciilor religioase, acestea fiind făcute, în continuare, în Catedrala Patriarhală istorică Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Din 9 ianuarie 2026, Catedrala Naţională va fi închisă, din nou, pentru continuarea lucrărilor la interior.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cinema Călărași / Acțiune și supraviețuire în junglă: „Anaconda”

Published

on

Finalul de an aduce adrenalină la Cinema Călărași cu filmul „Anaconda”, programat între 27 și 30 decembrie 2025. O trupă de artiști de circ rămâne captivă într-o junglă tropicală, unde o creatură mortală le transformă călătoria într-o luptă pentru viață.

Program:
• 27–28.12 – ora 17:00
• 29–30.12 – orele 17:00 și 20:00