Jandarmii Călărași în slujba cetățenilor

sursa foto: călărașipress.ro

În perioada 8-10 septembrie 2023, jandarmii călărășeni vor acționa pentru siguranța comunității atât independent, cât și în cadrul dispozitivului integrat.

Zilnic, echipajele de jandarmi vor acționa pentru intensificarea măsurilor de ordine și vor desfășura acțiuni cu precădere în zonele și arterele intens circulate, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică sau comit alte fapte antisociale.

În ziua de 8 septembrie, în contextul sărbătoririi  Nașterii Maicii Domnului, vom acorda o atenție deosebită lăcașurilor de cult la care sunt semnalate participări semnificative de enoriași, prin acțiuni de patrulare, astfel încât să fie asigurată intervenția punctuală în cazul apariției unor situații nedorite.

Tot în aceeași zi, vom fi prezenți în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale la meciurile de fotbal disputate de echipele ACS Înainte Modelu – CS  Afumați și AFC Dunărea Călărași – ACS Progresul Fundulea, începând cu ora 17:00.

În ultima zi a Târgului de Toamnă, 8 septembrie, vom asigura măsurile de ordine și siguranță publică la acest eveniment local.

Totodată, în zilele de 8 și 9 septembrie, asigurăm măsuri de ordine și liniște publică la Zilele comunei Dragalina.

Jandarmii le recomandă cetățenilor să dea dovadă de înțelegere, să adopte un comportament civilizat și să respecte indicațiile forțelor de ordine, să supravegheze copiii care îi însoțesc și să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale.

În cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, solicitați ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv sau apelați numărul unic de urgență, 112.

Vă dorim să aveți un sfârșit de săptămână în siguranță

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss