Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 18°C | Anul XI Nr. 528

Știri

Sidepol Călărași aduce bucurie pe chipurile celor mici de Ziua Internațională a Copiilor! Vezi programul polițiștilor de pe 1 iunie

Published

on

sursă imagine: Sidepol Călărași/Facebook

„Avem o misiune bine stabilită pe 01.06.2024, pe care trebuie să o îndeplinim cu succes: să facem copiii fericiți de ziua lor!”, e mesajul Sindicatului Polițiștilor Sidepol din Călărași. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor, polițiștii vor participa în cadrul a trei evenimente în municipiul Călărași. Pornind de la ora 10:00, unde vor fi prezenți în Parcul Dumbrava, polițiștii le vor arăta celor mici autospecialele de intervenție, echipamentul și tehnica din dotare, dar și exerciții demonstrative și multe altele. 

Sidepol filiala Călărași își prezintă programul de 1 iunie 2024, de Ziua Internațională a Copiilor. Pornind de la ora 10:00, în parcul Dumbrava din municipiul Călărași, polițiștii își vor prezenta autospecialele de intervenție, echipamentul și tehnica din dotare, iar luptătorii din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale vor face exerciții demonstrative. 

Tot aici, copiii se vor bucura de motocicletele Serviciului Rutier, se vor juca cu amprentele cu ajutorul Serviciului Criminalistic, iar la final vor primi cadouri din partea sindicatului. 

Totodată, între orele 11:00 și 19:30, Sidepol Călărași vor fi de față la Festivalul Copilăriei, un eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”. 

Advertisement

„Micuții vor păși tiptil pe tărâmul labirintului de poveste Fantasy Land, unde vor descoperi personajele lor animate preferate, baloane cu heliu, stegulețe, dulciuri și mai multe surprize”, transmite Marinescu Bogdan Andrei, președintele Sidepol Călărași.  Mai multe detalii despre eveniment, aici

Mai mult, de la ora 16:00, Sidepol va fi la River’s Lounge, restaurantul de pe malul Borcei, unde cei mici se pot distra gratuit la locul de joacă special amenajat, își vor putea avea față pictată și vor putea încerca noile trambuline. La final, transmit sindicaliștii, și acești copii vor primi cadouri. 

Ziua Copilului – 1 Iunie, a intrat în istorie începând cu anul 1925, când la Geneva s-a ținut Conferința Mondială pentru Bunăstarea Copiilor și a fost adoptată Declarația pentru protecția copilului. Totodată, în anul 1954, Fondul Națiunilor Unite pentru urgențe ale copiilor – UNICEF a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi dedicată copiilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Tânăr de 28 de ani, reținut după ce ar fi agresat un bărbat de 66 de ani pe o stradă din Chiselet

Published

on

Chiselet, 12 septembrie 2025. Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 28 de ani, bănuit că, în dimineața zilei de 11 septembrie, în jurul orei 04:00, ar fi amenințat cu moartea și apoi ar fi lovit un bărbat de 66 de ani, pe o stradă din comuna Chiselet. Incidentul s-ar fi produs pe fondul unei neînțelegeri și al consumului de alcool.

Potrivit IPJ Călărași, victima a căzut la pământ după ce ar fi fost lovită cu pumnul în zona feței, suferind leziuni la nivelul șoldului. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate, iar soția acestuia a sunat la 112.

Persoana vătămată a depus plângere penală pentru amenințare și lovire sau alte violențe. Deși a refuzat completarea formularului de cerere pentru emiterea unui ordin de protecție (conform Legii nr. 26/2024 – anexa 1), i-a fost înmânat formularul prevăzut în anexa 2, pentru solicitarea ordinului de protecție pe cale judecătorească.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru amenințare și lovire sau alte violențe, iar, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, cercetările vizează și infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice. După reținerea pentru 24 de ore, instanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Advertisement

Sursa: IPJ Călărași

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Oltenița: Lucrări de reabilitare rutieră pe patru străzi – peste 17.000 mp de asfalt, investiție de 2,2 milioane lei

Published

on

foto: canalsud.ro

Oltenița. Din 3 septembrie au început lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere pe mai multe artere din municipiu, a anunțat primarul Mihăiță Beștea (PSD). Intervențiile vizează străzile Mihai Eminescu, General Manu, Mircea Eliade și H. Rădulescu.

Potrivit edilului, proiectul însumează peste 17.000 mp de asfalt și o investiție de aproximativ 2.200.000 lei. În paralel, au fost montate 114 guri de scurgere pentru a prelua mai eficient apele pluviale și a reduce riscul de inundații în perioadele cu precipitații abundente. Unele tronsoane vor fi reabilitate parțial, în funcție de starea fiecărei străzi.

„Am dorit să începem cât mai devreme în acest mandat, pentru că starea drumurilor influențează direct siguranța pietonilor și șoferilor și imaginea generală a orașului”, a transmis primarul.

Date 

Advertisement
  • Start lucrări: 3 septembrie
  • Străzi vizate: Mihai Eminescu, General Manu, Mircea Eliade, H. Rădulescu
  • Volum lucrări: >17.000 mp asfalt
  • Investiție: ~2,2 milioane lei
  • Infrastructură pluvială: 114 guri de scurgere

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Tragedie în Maramureș: Elev de 12 ani moare după un infarct în fața școlii

Published

on

O tragedie cutremurătoare a avut loc astăzi, 12 septembrie 2025, la Școala Generală din localitatea Băița de Sub Codru, județul Maramureș unde un elev în vârstă de doar 12 ani a suferit un infarct la scurt timp după terminarea orelor de curs, în timp ce își aștepta mama în fața școlii. Incidentul a șocat profund comunitatea locală.

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, băiatul, elev în clasa a VI-a la o școala Generală din Băița de sub Codru, se afla în curtea unității de învățământ când a început să se simtă rău. Un cadru didactic aflat în apropiere a observat starea copilului și a alertat imediat serviciile de urgență. Un echipaj SMURD a sosit rapid la fața locului și a început manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor medicilor timp de peste 30 de minute, băiatul nu a mai putut fi salvat. Decesul a fost declarat la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare.

Directorul școlii a declarat că elevul nu era cunoscut cu probleme cardiace sau alte afecțiuni medicale grave. „Este o pierdere devastatoare pentru întreaga noastră comunitate școlară. Nu există cuvinte care să exprime durerea pe care o simțim cu toții,” a spus acesta. Părinții și colegii băiatului sunt profund afectați, iar școala a anunțat că va oferi sprijin psihologic pentru elevi și profesori în zilele următoare.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale decesului, iar o autopsie medico-legală urmează să fie efectuată pentru a clarifica dacă existau afecțiuni nedetectate sau alți factori care au contribuit la această tragedie. Poliția a confirmat că nu există urme de violență pe corpul copilului.

Advertisement

Cazul ridică din nou întrebări despre sănătatea cardiovasculară la tineri și importanța controalelor medicale regulate. Comunitatea din Maramureș își exprimă solidaritatea cu familia îndoliată, iar pe rețelele sociale au apărut numeroase mesaje de condoleanțe.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading