Connect with us

Politică

Senatorul PSD Nicușor Cionoiu: Voi încerca mereu să investesc în tinerii noștri, să colaborez cu ei și să le ascult opiniile

Published

on

Un grup de elevi din judeţul Călăraşi a vizitat recent Parlamentul României, la invitaţia senatorului PSD, Nicuşor Cionoiu, participând chiar şi la o şedinţă de plen a Senatului. „Mi-am îndreptat din nou atenția asupra tinerilor noștri, al căror viitor depinde de noi, cei ce le putem da șansa unui mediu prielnic dezvoltării lor! Am avut plăcerea de a organiza vizita unui grup de elevi din județul Călărași, la Parlamentul României, unde au participat și la o ședință de Plen în Senat.
Am fost plăcut surprins să descopăr buna interacționare dintre tineri și colegii mei parlamentari din Senatul României. Aceștia din urmă le-au făcut o scurtă prezentare despre ceea ce implică viața de politician, dar și cât de important este ca elevii să își creeze o puternică bază intelectuală încă din timpul adolescenței. Tinerii au fost impresionați de istoria construcției, de imensitatea sa, dar și de frumusețea arhitecturală a fiecărei săli. La finalul turului, mi-au promis că vom continua această relație pe care am creat-o și că vor reveni cu drag de fiecare dată când vor avea nevoie de ajutorul și de susținerea mea!”, se arată în mesajul postat pe Facebook de senatorul social+democrat care a conchis. „Voi încerca mereu să investesc în tinerii noștri, să colaborez cu ei și să le ascult opiniile. De-a lungul timpului am participat la ședințe alături de elevi și am descoperit în ei idei și perspective de evoluție a societății! Ei sunt ceea ce noi am creat! Ei sunt viitorul nostru!”
Nicușor Cionoiu, senator PSD Călărași: Mi-am îndreptat din nou atenția asupra tinerilor noștri, al căror viitor depinde de noi, cei ce le putem da șansa unui mediu prielnic dezvoltării lor!
Am avut plăcerea de a organiza vizita unui grup de elevi din județul Călărași, la Parlamentul României, unde au participat și la o ședință de Plen în Senat.
Am fost plăcut surprins să descopăr buna interacționare dintre tineri și colegii mei parlamentari din Senatul României. Aceștia din urmă le-au făcut o scurtă prezentare despre ceea ce implică viața de politician, dar și cât de important este ca elevii să își creeze o puternică bază intelectuală încă din timpul adolescenței.
Tinerii au fost impresionați de istoria construcției, de imensitatea sa, dar și de frumusețea arhitecturală a fiecărei săli. La finalul turului, mi-au promis că vom continua această relație pe care am creat-o și că vor reveni cu drag de fiecare dată când vor avea nevoie de ajutorul și de susținerea mea!
Voi încerca mereu să investesc în tinerii noștri, să colaborez cu ei și să le ascult opiniile. De-a lungul timpului am participat la ședințe alături de elevi și am descoperit în ei idei și perspective de evoluție a societății! Ei sunt ceea ce noi am creat! Ei sunt viitorul nostru!”

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

VIDEO. Petre Țone va candida pentru Primăria Oltenița din partea AUR

Published

on

Petre Țone revine în plolitcă și candidează alături de AUR Călărași în cursa electorală pentru funcția de primar al Municipiului Oltenița. Anunțul a fost făcut de către coordonatorul AUR Călărași, deputatul Daniel Florea, marcând astfel începutul unei campanii electorale care se anunță a fi intensă și plină de provocări.

Petre Țone și-a expus viziunea și obiectivele sale principale pentru mandatul de primar al Olteniței, subliniind importanța unei calități decente a vieții pentru locuitorii orașului și necesitatea creării de noi locuri de muncă. În contextul unei societăți care se confruntă cu diverse provocări economice și sociale, candidatul AUR propune soluții concrete pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și dezvoltarea economică a comunității.

“Vreau să ofer oltenițenilor din Călărași o calitate decentă a traiului și să creez oportunități reale de angajare pentru toți cei care doresc să muncească și să contribuie la dezvoltarea orașului nostru. Sunt conștient de responsabilitatea pe care o am și sunt hotărât să fac tot ce este necesar pentru a aduce schimbările pozitive de care orașul nostru are nevoie,” a declarat Petre Țone în cadrul conferinței de presă.

În plus, candidatul AUR se arată încrezător în șansele sale de a câștiga primăria în fața celorlalți candidați din alte partide. Competiția electorală se anunță a fi una strânsă și tensionată, Petre Țone și echipa sa sunt determinați să își promoveze ideile și proiectele într-un mod transparent și eficient, astfel încât să câștige încrederea și susținerea locuitorilor din Oltenița.

Am încredere că propunerile noastre vor fi pe placul cetățenilor și că vom reuși să câștigăm încrederea lor. Vrem să construim împreună un viitor mai bun pentru Oltenița și să transformăm aceste idei în realitate pentru beneficiul întregii comunități,” a adăugat Petre Țone.

Advertisement

Continue Reading

Politică

Totul sau nimic pentru Vasile Iliuță! Președintele CJ Călărași se gândește să iasă din politică. De ce ar lua șeful PSD această decizie

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Înainte de perchezițiile care au avut loc săptămâna trecută la Consiliul Județean (CJ) Călărași, în vederea unor achiziții ilegale pentru spitalul TBC, președintele Vasile Iliuță a dezvăluit că se gândește să se retragă în zona privată.

Șeful PSD va lua în calcul această variantă în cazul în care nu va obține un nou mandat în calitate de președinte al CJ Călărași. El se gândește la această posibilitate întrucât dorește să se pregătească și pentru un scenariu negativ, în cazul în care nu se va regăsi în preferințele electoratului. Astfel, dacă, în această vară, nu va mai fi ales să conducă Consiliul Județean, Vasile Iliuță se va reprofila și se va axa pe afacerile pe care le deține, dar și pe familia lui.

„Mă duc în zona privată, nu am nicio problemă, decizia va fi a cetățenilor, nu a mea. Cetățenii, dacă ei consideră că nu mai pot să aduc ceea ce ei își doresc de la noi, de la politicieni, mă întorc la firma privată și familia o să spună Doamne Ajută că m-am reîntors”, a relevat Vasile Iliuță în cadrul emisiunii Radio Voces Campi, la care a participat în urmă cu patru zile.

De asemenea, acesta nu mai vrea să-și continue cariera politică dacă nu va câștiga la alegerile din 9 iunie. În viziunea lui, nu ar mai avea niciun rost să meargă mai departe în condițiile în care electoratul va considera că acțiunile lui nu mai aduc niciun beneficiu comunității.

Advertisement

Cred că dacă oamenii nu mă doresc în zona administrativă, ca președinte al Consiliului Județean, nu ai cum să te mai duci la parlamentare, să mai candidezi pentru parlamentar. Cred că se încheie o carieră politică pe care o am de 24 de ani. E un vot negativ pe care cetățenii ți-l dau și trebuie să te trezești că nu mai ai ce să mai aduci în plus”, a mai spus șeful PSD.

Dorința retragerii lui Vasile Iliuță, amplificată de perchezițiile DNA?

Vasile Iliuță a făcut aceste declarații surprinzătoare înainte ca DNA să demareze perchezițiile în masă la Consiliul Județean Călărași, în vederea unor achiziții ilegale pentru Spitalul TBC. Însă respectivul episod ar putea reprezenta un motiv în plus care l-ar putea determina pe oficial să se retragă din sfera politică.

Oficialul își anunțase candidatura pentru un nou mandat la președinția CJ Călărași cu doar două zile înainte de aceste descinderi. Având în vedere acest lucru, șeful PSD este ferm convins că acțiunile DNA sunt în legătură directă cu anunțul făcut de el și că cineva ar încerca să-i saboteze cariera de politician.

„Acum două zile mi-am anunțat candidatura pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Călărași. Ieri au fost percheziții la Călărași. Într-un alt dosar”, a transmis Vasile Iliuță, pe pagina lui de Facebook.

Advertisement
Continue Reading

Politică

Situație surprinzătoare în AUR! Foștii membri se întorc în număr mare, după ce au făcut parte din alte partide

Published

on

By

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

În timp ce AUR Călărași trece prin perioade de schimbare, liderii săi își împărtășesc gândurile cu privire la evoluția partidului și perspectivele pentru viitor. În timp ce Daniel Florea, conducătorul partidului, a evidențiat provocările întâmpinate în gestionarea plecării unor membri către alte formațiuni politice, președintele organizației municipale, Mihai-Claudiu Gheorghe, a subliniat reziliența și capacitatea partidului de a se adapta rapid la aceste schimbări.

În cadrul unei conferințe de presă, Daniel Florea a subliniat că unii dintre cei care au ales să plece, în urma unor promisiuni tentante, acum doresc să se întoarcă în AUR. Cu toate acestea, politicianul a menționat că procesul de reintegrare nu este unul ușor, deoarece unii dintre acești foști membri au adus prejudicii imaginii publice a partidului, prin multiple gesturi.

„În ceea ce privește colegii care au plecat împreună cu domnul Coarnă, sau au plecat la alte partide, după ce au fost fermecați de tot felul de promisiuni, mulți dintre ei vor să se întoarcă. Pe unii i-am primit, pe unii nu. Dar nu suntem de acord să candideze, pentru că ne-au produs, la nivel de imagine publică, niște deservicii, fie prin diverse declarații, fie prin încercarea de a denigra actualii lideri de la AUR Călărași”, a declarat Daniel Florea.

De asemenea, conducătorul partidului a mărturisit că s-a confruntat cu dificultăți în recrutarea oamenilor de calitate, dar acum toate secțiile sunt acoperite, reprezentând o realizare semnificativă într-un timp relativ scurt.

Advertisement

„După ce vor deveni definitive candidaturile, vă vom da numele celor pe care nu i-am trimis pe București (n.r. la comisia de evaluare). (…) Am avut niște probleme cu găsirea oamenilor care să ne reprezinte în secții, pentru că foarte mulți oameni de calitate, inițial, nu au vrut să își asume un asemenea lucru, (…) dar acum avem acoperite toate secțiile de vot, din toate localitățile. Este o mare victorie, pentru că, acum o lună și ceva, era foarte dificil să găsim oameni”, a mai spus Daniel Florea.

Mihai-Claudiu Gheorghe este încrezător în forțele partidului AUR

În ciuda acestor lucruri, Mihai-Claudiu Gheorghe a remarcat că eforturile de reorganizare și consolidare au întărit echipa și determinarea membrilor săi.

„Am reușit să ne organizăm destul de bine, într-un timp foarte scurt, inclusiv pe zona de municipiu, care a suferit cel mai mult în urma plecării fostei conduceri. Nu au fost nici pe departe atâtea persoane despre care, inițial, s-a spus că vor pleca din AUR către formațiunea domnului Coarnă. (…) A trebuit să ne pliem, să ne reorganizăm. Ne-a ieșit de minune acest lucru și suntem mai puternici decât eram înainte”, a dezvăluit președintele organizației municipale.

Cu privire la viitor, Gheorghe a exprimat încredere în capacitatea partidului de a face față provocărilor și de a obține succes în alegerile următoare pentru Primăria Călărași. Indiferent de identitatea candidatului, el a asigurat că AUR Călărași va susține cu fermitate această persoană și este optimist cu privire la șansele lor de a obține un rezultat favorabil.

„În ceea ce privește lansarea noului candidat, aștept, cu nerăbdare, activitățile electorale. Vom susține candidatul, indiferent de numele lui. Am încredere că vom face o figură tare frumoasă, sunt sigur că vom câștiga Primăria Călărași”, a adăugat politicianul.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate