Senatorul Nicușor Cionoiu despre alegerile interne ale PSD din Sohatu, Radovanu și Lehliu Gară

Organizația județeană a PSD Călărași desfășoară în această perioadă alegeri interne în toate organizațiile din teritoriu. Liderul formațiunii politice, Vasile Iliuță, a vizitat toate organizațiile din Călărași pentru a se asigura de faptul că alegerile interne decurg așa cum  a fost stabilită agenda politică. Prezent la lucrările alegerilor interne din cadrul PSD Călărași a fost și senatorul Nicușor Cionoiu alături de deputatul Constantin Bîrcă.
„Ne-am organizat într-o echipă mare și bine consolidată și am participat la alegerile interne ale organizațiilor locale din Sohatu, Radovanu și Lehliu Gară.
Am regăsit în aceste locații echipe unite de oameni frumoși și dornici să depună eforturile necesare pentru dezvoltarea comunităților în care locuiesc.
Suntem aproape de oameni, atenți la nevoile lor și pregătiți oricând să le venim în ajutor.
Felicitări tuturor! Să ne înconjurăm doar de oameni valoroși!”  – scrie senatorul Nicușor Cionoiu într-o postare pe Facebook.
„Am ajuns și în organizațiile din Lehliu-Gară, Sohatu și Radovanu. Fiecare membru care se implică în viața politică înseamnă un PSD mai puternic. Nici de data aceasta nu am fost puțini, ceea ce arată că suntem în continuare o forță politică în care oamenii au cea mai mare încredere.” – scrie Bîrcă într-o postare pe o rețea de socializare.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Miracolul de pe Hudson

Într-o zi geroasă de iarnă, pe 15 ianuarie 2009, zborul

Șapte sportivi de la CSM Călărași, calificați în finala Campionatului Național de Box!

Performanță remarcabilă pentru Clubul Sportiv Municipal Călărași! Nu mai puțin