IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI :
1227 – Califul Marocului, Abu Muhammad Abdallah al-Adil este asasinat, fiind înecat într-o cadă de baie. A fost succedat de fiul său Yahya.
1289 – S-a născut regele Louis al X-lea al Franței; A murit în 1316, posibil de deshidratare sau de la otrăvire. Soția sa Clemence de Anjou era însărcinată și îl va naște pe Ioan Postumul, care însă va muri cinci zile mai târziu. Astfel se va urca la tron fratele lui Ludovic al X-lea, Filip al V-lea.
1302 – S-a încheiat un tratat de pace între Imperiul Bizantin si Republica Veneția prin care se pune capăt războiului dintre cele doua tari ( 1296- 1302).
1305 – A murit împăratul Kameyama , al 90-lea împărat al Japoniei in ordinea succesiunii tradiționale ; (n. 1249).
1332 – Scrisoare emisă de Cancelaria papală de la Avignon, care atestă existența claselor sociale în Moldova de S–V, menționând “puternicii acelor locuri“.
1363 – Ia sfârșit bătălia de la Lacul Poyang , una dintre cele mai mari batalii navale de pana atunci, forțele chineze rebele ale lui Zhu Yuanzhang înfrângandu-le pe cele ale lui, Chen Youliang.
1509 – Bătălia de la Hotin din 1509. Bătălia de la Hotin din 1509 a avut loc pe 4 octombrie 1509 între oastea Moldovei, și cea poloneză condusă de hatmanul Mikołaj Kamieniecki. Aceasta s-a încheiat cu victoria polonezilor și a fost ultima bătălie a războiului moldoveano-polon, început în 1502 și încheiat prin tratatul de pace de la Camenița de pe 22 ianuarie 1510.
1511 – S-a constituit Liga Sfântă intre Ferdinand al II-lea de Aragon, Statul Papal şi Republica Veneției, împotriva Franței.
1535 – A fost imprimată prima ediție completă în limba engleză a Bibliei (Biblia Coverdale ), cu traduceri de William Tyndale si Miles Coverdale.
1550 – S-a născut regele Carol al IX-lea al Suediei; (d.30 octombrie 1611).
1582 – Papa Grigore al XIII-lea instituie Calendarul gregorian în Italia, Polonia, Portugalia și Spania; 4 octombrie din acest an a devenit 15 octombrie.
1636 – Armata suedeză învinge armatele Saxoniei și ale Sfântul Imperiu Romano-German in Bătălia de la Wittstoc.
1669 – A murit genialul pictor olandez Rembrandt; (n. 15.07.1606).
1777 – Bătălia de la Germantown – Trupele revoluționare americane aflate sub comanda lui George Washington, sunt respinse de către trupele britanice conduse de generalul William Howe.
1814 – S-a născut Jean-Francois Millet, pictor si gravor francez. A fost unul dintre maeștrii scolii de la Barbizon.
1824 – Mexicul adoptă o nouă constituție și devine republică federala.
1830 – S-a creat statul Belgia, după separarea in urma revoltei din 1830 a teritoriilor din sudul Olandei Populația acestor teritorii era în mare parte de religie catolică și s-a revoltat împotriva dominației provinciilor din nordul regatului care erau protestante.
1848 – A apărut săptămânalul cu text bilingv, român şi german, ”Bucovina’’, editat de frații Gh. si Alecu Hurmuzaki;(4.10.1848–20.09.1850).
1853 – Turcia declară război Rusiei. Începe Războiul Crimeei (1853-1856), purtat între Rusia, pe de o parte și Turcia, Anglia, Franța și Regatul Sardiniei, pe de altă parte. Operațiunile militare au avut loc la Dunăre, în Transcaucazia, la Marea Baltică și în Crimeea (unde a fost teatrul principal de război).
1883 – Primul tren Orient-Express pleacă pe ruta Paris – Varna (Bulgaria).
1888 – Germania concesionează construirea căii ferate dintre Haidar Pașa și Izmir.
1893 – S-a născut celebrul spion Richard Sorge, Erou al Uniunii Sovietice; (d.7.11.1944). A lucrat sub acoperirea de jurnalist în Germania si Japonia, spionând in favoarea URSS în Japonia înaintea și în timpul celui de-al doilea război mondial. Numele de cod pe care i l-a dat NKVD (serviciul sovietic de spionaj), a fost “Ramsay.”
1895 – S-a organizat In SUA, primul turneu de golf pentru bărbați, la Newport in Rhode Island.
1895 – S-a format guvernul lui Dimitrie A. Sturdza în România, imediat după demiterea guvernului conservator a lui Lascăr Catargiu; (3 octombrie 1895). Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu – (n. 10 martie 1833 — d.8 octombrie 1914 ) , om politic român și de 4 ori prim-ministru al României între anii 1895- 1909. A fost, de asemenea, academician si Președintele Academiei Romane între anii 1882-1884.
1895 – S-a constituit societatea petrolieră “Steaua Română“, România.
1895 – S-a născut actorul de film Buster Keaton, cunoscut drept “omul care nu râde niciodată” (d. 1966)
1906 – Germanul Karl Ludwig Wessler, introduce in salonul sau de la Londra, o noua tehnica in coafura – “parul permanent”.
1910 – Regele Manuel al Portugaliei se refugiază în colonia britanică Gibraltar, in urma unei răscoale antimonarhice din Lisabona. Se instalează un Guvern provizoriu din Lisabona care îşi propune abolirea monarhiei.
1923 – S-a născut actorul american de film Charlton Heston. Este cunoscut pentru rolurile sale din “Planeta maimuțelor” (1968) și “Ben Hur” (1959); ( (m. 5 apr. 2008).
1928 – S-a născut jurnalistul și scriitorul futurolog american Alvin Toffler. Prin publicarea primei sale lucrări „Socul viitorului””, Toffler a creat o nouă disciplină, futurologia, care se ocupă cu studiul schimbării și impactul acesteia asupra societății.
1929 – Sub directoratul lui Liviu Rebreanu, se inaugurează “Studioul Teatrului Național din București” cu “Mușcata din fereastră“, piesa lui V.I. Popa prezentată în premieră în regia lui Paul Gusty.
1940 – Al doilea război mondial – Întâlnirea dintre Hitler și Mussolini de la Brenner.
1943 – Al Doilea Război Mondial: SUA ocupă Insulele Solomon, după ce înfrâng rezistența trupelor japoneze.
1957 – Primul satelit artificial, Sputnik I, a fost lansat pe orbita de o rachetă R-7 Semiorka de la cosmodromul Baikonur din RSS Kazahă, URSS. Evenimentul a luat prin surprindere Vestul, mai ales specialiștii americani care concurau cu URSS la cucerirea spațiului.
1958 – A fost folosit pentru prima dată un stimulator cardiac (peacemaker).
1960 – Statele Unite au lansat în spațiu “Courrier IB”, primul satelit folosit în telecomunicații.
1963 – În fața Organizației Națiunilor Unite împăratul etiopian Haile Selassie a ținut un discurs în numele Africii în deplină legitimitate (cu câteva săptămâni înainte se înființase Organizația Unității Africane (OUA)).
1966 – Colonia britanică Basutoland devine independentă față de Marea Britanie, sub numele de Lesotho.
1970 – A încetat din viață în urma unei supradoze de heroina, Janis Joplin, o legendă a muzicii pop- rock; (n. 19 ianuarie 1943).
1977 – În cadrul unei festivități desfășurate la Paris, fotbalistul Dudu Georgescu (Dinamo București), a primit pentru a doua oară ‘’Gheata de aur’’, distincție care se acorda anual celui mai eficace jucător cintru campionat național.
1982 – Sindicatul “Solidaritatea”, primul sindicat liber din Polonia comunistă, a fost scos în afara legii.
1993 – Criza constituțională din Rusia – La Moscova, tancurile deschid focul asupra clădirii parlamentului rus, în timpul unei demonstranții împotriva președintelui Boris Elţîn.
2000 – Văduva lui John Lennon, Yoko Ono, a inaugurat într-o zonă de la periferia orașului Tokio, primul muzeu consacrat în exclusivitate legendarului component al formației Beatles.
2006 – După o perioadă de câteva luni de interimat, Serviciul Român de Informații are un nou director în persoana lui George Maior, un politician român, membru al PSD. Claudiu Săftoiu, fostul consilier al președintelui Traian Băsescu, este numit director al Serviciului de Informații Externe român.
2007 – A murit senatorul PSD Antonie Iorgovan. Între anii 1992-1996, a îndeplinit demnitatea de judecător la Curtea Constituțională a României. A fost supranumit “Părintele Constituției”; (n. 9 aug 1948).
2010 – Accidentul de la uzina de aluminiu din Ajka (vestul Ungariei) s-a soldat cu cel puțin 9 persoane decedate și 122 rănite. Lichidul toxic a ajuns în Dunăre pe data de 7 octombrie 2010, poluând considerabil apele fluviului.
2020 – La referendumul pentru independența Noii Caledonii, 53,26 % dintre alegători au votat împotriva declarării independenței acestui teritoriu francez de peste mări.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.