Curiozități și Istorie
Semnificația istorică a zilei de 3 ianuarie
Curiozități și Istorie
Cucul african de smarald
Pasăre mică și sclipitoare, adevărată bijuterie a pădurilor tropicale africane. Masculul strălucește într-un verde-metalic intens, cu reflexii de smarald și cupru, iar aripa poartă o dungă albă vizibilă în zbor. Femela e mai sobră, cu penaj verzui-măsliniu și burtă fin dungată.
Cucul de smarald e un parazit de cuib clasic: nu-și construiește propriul cuib, ci își depune ouăle în cuiburile altor păsări cântătoare mici (mai ales ale soțiilor, ale piticilor și ale unor specii de muscaride). Puiul de cuc, odată eclozat, aruncă afară ouăle și puii gazdei și devine singurul hrănit de părinții adoptivi.
Glasul lui e clar, melodic și pătrunzător – un șir de fluierături descendente care răsună lung prin coronamentul pădurii umede, anunțând prezența lui de la mare distanță.
Mic, rapid, aproape invizibil printre frunze când stă nemișcat, dar imposibil de confundat când lumina soarelui îi aprinde penajul ca pe o flacără verde.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Curiozități și Istorie
Ed Gein – Omul care a creat coșmarul din piele umană
Edward Theodore Gein, născut pe 27 august 1906 într-o fermă izolată din apropiere de La Crosse, Wisconsin, a rămas în istorie ca unul dintre cei mai stranii și mai influenți criminali din secolul XX. Crescut de o mamă extrem de religioasă și dominatoare, Augusta, care îi insufla permanent dezgustul față de femei și față de „păcatele lumii”, Ed a dezvoltat o relație patologică de dependență față de aceasta. După moartea mamei sale, în 1945, Gein a rămas practic singur în vechea fermă din Plainfield, trăind o existență retrasă și aparent inofensivă.
În noaptea de 16 noiembrie 1957, poliția a pătruns în casa lui după dispariția Bernicei Worden, proprietara magazinului de feronerie din localitate. Ceea ce au descoperit a depășit orice închipuire: în interiorul locuinței se aflau obiecte fabricate din piele umană – măști din fețe umane, un covor din piele, un corset confecționat din torsul unei femei, scaune tapițate cu piele umană, boluri făcute din craniile unor cadavre. În șopronul din spatele casei atârna trupul decapitat și eviscerat al Bernicei Worden, pregătit ca pentru o vânătoare.
Gein a mărturisit că între 1947 și 1957 a profanat cel puțin 40 de morminte, alegând cu predilecție cadavrele unor femei de vârstă mijlocie care îi aminteau de mama sa. Din aceste rămășițe își confecționase o „colecție” de trofee umane, inclusiv un costum complet din piele de femeie pe care îl purta noaptea prin casă, încercând să „devină” mama sa.
Deși a recunoscut doar două omoruri – pe Mary Hogan (dispărută în 1954) și pe Bernice Worden (1957) – dovezile și comportamentul său au indicat clar tulburări psihice grave. În 1958 a fost declarat nebun și internat la spitalul psihiatric Mendota, iar mai târziu la Central State Hospital. În 1968, fiind considerat apt pentru proces, a fost judecat doar pentru uciderea lui Bernice Worden, fiind găsit vinovat, dar cu circumstanța de alienație mintală. A rămas închis într-o instituție psihiatrică până la moartea sa, survenită pe 26 iulie 1984, în urma insuficienței respiratorii.
Cazul lui Ed Gein a avut un impact uriaș asupra culturii populare. A inspirat direct personajul Norman Bates din „Psycho” al lui Alfred Hitchcock, familia canibală din „Texas Chainsaw Massacre” și figura lui Buffalo Bill din „Tăcerea mieilor”. Gein rămâne simbolul perfect al groazei ascunse în spatele aparenței de om obișnuit – un om banal care, în singurătatea și nebunia sa, a creat un coșmar ce bântuie imaginația omenirii de peste șapte decenii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Curiozități și Istorie
Cum supraviețuiesc hanții în infernul înghețat al Siberiei de Nord
În mijlocul unui peisaj unde gerul poate ajunge și la -50 °C, iar iarna durează aproape nouă luni, khantîi (hanții) din nordul Rusiei au dezvoltat de-a lungul secolelor o artă a supraviețuirii aproape perfectă.
Locuința lor tradițională, cortul conic din piele de ren (numit „cikal” sau „myat”) se încălzește rapid cu focul mic din mijloc. Pielea de ren, cu blana foarte deasă, izolează excelent atât împotriva frigului, cât și a vântului pătrunzător. Iarna, podeaua se acoperă cu mai multe straturi de piei și crengi de brad, iar intrarea se protejează cu o perdea dublă de blană.
Îmbrăcămintea este aproape în întregime din piele de ren – malitsa (haina cu glugă mare care acoperă și fața), yagushka (varianta mai lungă cu blană în exterior), kys (cizme lungi din blană întoarsă) și mănuși triple. Sistemul de straturi permite reglarea temperaturii corpului și uscare ușoară la foc.
Principala sursă de hrană și totodată cheia supraviețuirii este renul – animal sfânt, mijloac de transport, sursă de hrană, îmbrăcăminte, unelte și combustibil (balegă uscată). O turmă bine îngrijită înseamnă viață sigură. Vânătoarea de elan, iepure, vulpe, pasăre de baltă și pescuitul (mai ales sturion și muksun) completează dieta, fiind conservate prin uscare, afumare sau congelare naturală.
Iarna se deplasează cu sania trasă de reni, vara cu barca scobită pe râuri. Știu exact unde se află fiecare lac care nu îngheață complet, fiecare loc bun de pescuit sub gheață, fiecare urmă proaspătă de animal.
Cunoștințele transmise din generație în generație sunt esențiale: cum să tai corect un ren ca să nu se piardă niciun gram de grăsime, cum să recunoști gerul care „mușcă” pielea în câteva secunde, cum să aprinzi focul cu zăpadă umedă, cum să dormi pe zăpadă fără să deger.
Khantîi nu luptă împotriva naturii. Ei au învățat să se miște exact în ritmul ei, să folosească fiecare aspect al frigului, zăpezii și întunericului lung în avantajul lor. Pentru ei, Siberia de Nord nu este un loc ostil – este pur și simplu casa, iar ei au devenit, după mii de ani, forma de viață cea mai bine adaptată acestui colț extrem de planetă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



