Ziua de 16 ianuarie are o semnificație aparte în istorie, fiind asociată cu evenimente majore care au modelat societăți, au schimbat direcții politice și au lăsat urme vizibile în cultură și știință. De-a lungul timpului, această dată a devenit un reper pentru transformări importante, de la decizii guvernamentale cu impact global până la momente simbolice din viața unor personalități marcante. Dacă vrei, pot continua cu o listă detaliată a celor mai importante evenimente ale zilei.
IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:
929 – Emirul Abd ar-Rahman al III-lea s-a proclamat calif, înființând pe teritoriul actual al Spaniei, Califatul Córdoba.
1471 – În Moldova sunt executati marii boieri: Isaia-vornicul, Negrilă-paharnicul şi Alexa-stolnicul, care complotaseră împotriva domnitorului Ştefan cel Mare.
1547 – Ivan cel Groaznic a fost încoronat țar al Rusiei.
1556 – A urcat pe tronul Spaniei regele Filip al II-lea.
1581 – Parlamentul englez a adoptat legi împotriva catolicismului.
1605 – A aparut prima ediție a El ingenioso hidalgo Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes, publicată la Madrid, Spania.
1632 – A avut loc ședința de anatomie ținută la Amsterdam, de breasla chirurgilor. Corpul era al unui criminal executat prin spânzurare (Adriaan Adriaanszoon, sub pseudonimul de “Aris Kindt”). Rembrandt va picta în același an “Lecţia de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp“.
1707 – Parlamentul Scotiei a ratificat Act of the Union, prin care s-a deschis calea spre constituirea Marii Britanii.
1809 – În timpul așa numitului Război Peninsular, armatele britanice înving trupele franceze în Bătalia de la Coruna.
1878 – În timpul războiului ruso-turc (1877-1878) are loc bătălia de la Filipopolis, în timpul careia un escadron al armatei imperiale ruse condus de capitanul Aleksandr Burago, eliberează orașul bulgar Plovdiv de sub ocupația turcă.
1885 – Apare noul organ de presă “România liberă”, publicație care reflectă concepțiile grupul junimist intrat în Camere la alegerile din noiembrie 1884.
1891 – A murit compozitorul francez Léo Delibes.
1909 – Exploratorul britanic Ernest Shackleton a descoperit polul sudic magnetic al planetei.
1919 – În Statele Unite este ratificat al XVIII-lea Amendament la Constituția SUA ceea ce va permite în anul urmator autorizarea Prohibiției pe teritoriul țării.
1920 – Intră în vigoare un amendament la Constituţia SUA care interzice fabricarea şi consumul băuturilor alcoolice (“Legea prohibiţiei”), în vigoare până la 5 decembrie 1933.
1924 – În Grecia este numit pentru a patra oară prim ministru al guvernului, Elefterios Venizelos.
1942 – A murit Prințul Arthur, Duce de Connaught, fiu al reginei Victoria.
1945 – Adolf Hitler se mută în așa-numitul Führerbunker (buncarul fuhrerului) din Berlin, o rețea complexă de încăperi de sub cancelaria nazistă care l-a adăpostit în ultimele trei luni de viață ale sale, până la sinuciderea sa in 30 aprilie 1945.
1945 – În urma Convenţiei de Armistiţiu, care stabilea la articolul 11, reparaţiile de război datorate de România Uniunii Sovietice (300 de milioane de dolari), s-a semnat Convenţia economică “asupra mărfurilor pe care România urmează să le livreze în compensarea daunelor cauzate de către România Uniunii Sovietice prin operaţiunile militare şi ocuparea teritoriului sovietic”. Este începutul jafului organizat de Uniunea Sovietică în România.
1946 – George Călinescu începe la Facultatea de Litere din Universitatea București, cursul “Istoria literară ca știință inefabilă și sinteză epică” cu lecția de deschidere intitulată “Sensul clasicismului“.
1962 – A murit Ivan Mestrovic, sculptor, pictor şi gravor croat din Iugoslavia ; a realizat la Bucureşti statuile lui Carol I, Ferdinand II şi monumentul lui I. C. Brătianu; ( n.15 august 1883).
1965 – Reprezentanțele diplomatice ale României și Danemarcei sunt ridicate la nivel de ambasadă.
1979 – În urma unor puternice manifestaţii, şahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr a părăsit Iranul, ceea ce a dus la sfârşitul monarhiei în Iran si inceputul dictaturii islamiste.
1990 – A fost înfiinţat Partidul Ecologist din România (PER) La 16 ianuarie 1990, a fost înfiinţat Partidul Ecologist din România (PER), sub conducerea lui Adrian Manolache, potrivit lucrării ”România, date şi fapte. 1989-2009” (editată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, 2010).
1991 – Este declanșată operaţiunea militară ”Furtună în deşert” (ora 3.00, ora Bagdadului) pentru eliberarea Kuwaitului, invadat la 2 august 1990 de Irak. Are loc primul atac aerian al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuwait) împotriva Irakului.
2000 – Eclipsă totală de soare. Vizibilitate maximă: SUA, Canada, America de Sud.
2005 – Adriana Iliescu (67 de ani) devine cea mai vârstnică femeie din lume care dă naştere unui copil.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.