Pe 11 decembrie 2003, la Bruxelles, România a primit invitația oficială și data precisă pentru aderarea la NATO (2 aprilie 2004). Acest eveniment a marcat sfârșitul definitiv al apartenenței la sfera de influență sovietică și începutul integrării depline în structurile de securitate occidentale, fiind unul dintre cele mai importante succese ale politicii externe românești post-decembriste.
IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:
1282 – A decedat împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul; (n. 1225). A domnit intre anii 1259-1282 si a fost fondatorul dinastiei Paleologilor care au condus Imperiul Bizantin până la căderea Constantinopoluluiîn 1453. La 25 iulie 1261, trupele sale conduse de generalul Alexios Stratigopoulos au recucerit Constantinopolul lichidând Imperiul latin si restaurând imperiul Bizantin. S-a încoronat împărat în ziua de 15 august a aceluiași an.
1686 – A murit Ludovic al II-lea de Bourbon, le Grand Condé (n. 1621)
1803 – S-a născut Hector Louis Berlioz, compozitor și dirijor și teoretician muzical (simfonia “Romeo și Julieta”, „Simfonia fantastică”); (m. 8 martie 1869).
1810 – S-a născut Alfred de Musset, poet, prozator și dramaturg francez, unul dintre primii reprezentanți ai romantismului in literatura franceza (ciclul poemelor lirice “Nopțile” și “Amintiri”; (m. 2 mai 1857).
1816 – Indiana a devenit cel de-al 19-lea stat al SUA.
1835 – S-a jucat pe scena “Teatrului Momulo” din București primul vodevil românesc – “Triumful amorului”, în adaptarea muzicală a lui Ioan Andrei Wachmann. Vodevil (din fr. vaudeville) e o comedie ușoară a cărei intrigă, bogată în răsturnări, se bazează în general pe qui pro quo-uri (“unul luat drept altul” = confuzie).
1843 – S-a născut savantul Robert Koch, medicul care a descoperit bacilul tuberculozei, laureat al Premiului Nobel în 1905.
1861 – A fost rostită Proclamația domnitorului Alexandru Ioan I Cuza privind îndeplinirea unirii și înființarea națiunii române. Ca urmare, s-a trecut la unificarea guvernelor si a Camerelor celor doua Principate. La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de Barbu Catargiu; Parlamentul unic își va deschide lucrările la 24 ianuarie 1862, in care Al. I. Cuza proclama Unirea definitiva a Principatelor iar orașul București devenea capitala acestora. Comisia Centrala de la Focșani își va înceta activitatea.
1876 – A avut loc la Constantinopol, Conferința reprezentanților puterilor europene, cu scopul de a determina Poarta otomană să acorde unele libertăți popoarelor supuse. Poarta proclamă la 11 decembrie o Constituție în care România era desemnată “provincie privilegiată” a Imperiului otoman.
1882 – S-a născut savantul Max Born, fizician, laureat al Premiului Nobel pentru fizică pe anul 1954; a adus contribuții importante în mecanica cuantică; (m. 5 ianuarie 1970).
1901 – A fost trimis primul semnal radio transatlantic de către italianul Guglielmo Marconi, de la Poldhu din Cornwall, fiind recepționat de Persy Wright Paget, la St. John, din Newfoundland.
1913 – A încetat din viață juristul, publicistul și colecționarul de artă, Ion Kalinderu, fost președinte al Academiei Române; (n. 28 decembrie 1840).
1913 – S-a născut actorul Jean Marais (pe numele adevărat Jean Marais-Villain), vedetă a cinematografului francez (filmele “Nopți albe”, seria “Fantomas”, “Șapte băieți și-o ștrengărită”); (m. 8 noiembrie 1998).
1916 – În urma înfrângerilor militare suferite de România in toamna anului 1916, se formează la Iași guvernul de concentrare națională Ionel I.C.Brătianu – Take Ionescu.
1918 – S-a născut scriitorul Aleksandr Soljeniţîn, cunoscut disident sovietic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1970 (“Arhipelagul Gulag”, “Pavilionul canceroșilor”);(d. 03.08.2008).
1918 – Partidul Social-Democrat din România îşi schimbă denumirea în Partidul Socialist din România.
1918 – A fost aleasă o nouă conducere a Partidului Țărănesc Basarabean: Pantelimon Halippa – președinte, Ștefan Ciobanu şi V.Bîrcă – vicepreședinți, T.Ioncu – secretar. Partidul Țărănesc din Basarabia s-a constituit la 23 august / 5 septembrie 1918 la Chișinău.
1935 – S-a născut Ferdinand Alexander Porsche, designer auto german și proprietarul firmei Porsche.
1936 – Edward al VIII–lea, regele Marii Britanii din 20 ianuarie 1936, își anunță printr-un comunicat radiofonic abdicarea în favoarea fratelui său și opțiunea sa pentru o viață normala alături de femeia pe care o iubește, americana Wallis Simpson.
1941 – Al doilea război mondial – Germania și Italia au declarat război SUA.
1941 – S-a născut Petre Mihai Băcanu, ziarist, director executiv al cotidianului “România liberă”.
1946 – Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis înființarea UNICEF cu scopul inițial de a oferi ajutoare de hrană și asistență medicală copiilor din țările devastate de al Doilea Război Mondial.
1958 – Filozoful Constantin Noica a fost arestat de autoritățile comuniste, sub acuzația de “uneltire contra orânduirii sociale”, pentru organizarea întrunirilor de discuții filosofice de la Câmpulung, precum și pentru tipărirea și difuzarea în afara granițelor a volumului „Povestiri despre om”. La 1 martie 1960, a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică.
1972 – Sonda americană Apollo 17 ajunge pe Lună, devenind al șaselea și ultima sondă din misiunea spațială Apollo care va ateriza pe Lună.
11-15 decembrie 1986 – A fost demolată biserica, iar în 1987 întreaga Mănăstire Văcărești.
1992 – La Bursa Romană de Mărfuri a avut loc prima tranzacționare bursieră, după înlăturarea regimului comunist.
1994 – Trupele rusești invadează teritoriul Republicii Cecenia, care își proclamase independenta. Potrivit estimărilor internaționale conflictul s-a soldat cu aproximativ 100 000 de victime dintre care aproximativ 80% din rândul populației civile.
1997 – A murit Eddie Chapman, celebru spion britanic din cel de-al doilea război mondial; (n. 1914).
2000 – Ion Iliescu (PDSR) a ieșit învingător în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România, devenind, pentru a doua oară, președintele României. A depus jurământul pentru această funcție la 20 dec. 2000.
2004 – A fost inaugurată, la Focșani, prima eurogară din România.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.