Connect with us

Știri

Scandal între un localnic și șeful de post din Dichiseni. “Tămâie șI lumânări să-șI ia din banii de amendă!”

Published

on

Un bărbat în vârstă de 72 de ani din satul Coslogeni, comuna Dischiseni, județul Călărași, face acuzații grave la adresa șefului de post din sat despre care spune că este  violent cu cei care își permit să îi treacă peste cuvânt. Rămas fără permis în urma unui control medical obligatoriu pentru preschimbarea permisului de conducere, bărbatul spune că șeful de post este cu ochii pe el și nu-l lasă să-și ducă traiul de pe o zi pe alta cu utilajul agricol, unic în localitate.

Badia Ghiorghe, un pensionar în vârstă de 72 de ani din Dichiseni, ajuns la momentul în care trebuia să preschimbe permisul de conducere, spune că treace printr-un calvar din cauza șefului de post care nu îi dă pace de ceva timp. La mijloc între cei doi nu ar exista nimic deosebit, ci pur și simplu o situație tensionată provocată de bărbatul care nu îi dă dreptate șefului de post.

“Șeful de post din comuna Dichiseni, Marcu Marius, mă amenință mereu ca să nu ies cu tractorul pe șosea. I-am spus că un ofițer de poliție mi-a confirmat că pot circula pe șosea fără nicio problemă.” povestește bărbatul din Dischiseni.

Examenul medical l-a dat înapoi. Medicii au stabilit că bărbatul nu se mai poate deține permis de conducere din cauza problemelor de sănătate pe care le are. De aici, polițiștii i-au spus bărbatului că trebuie să predea permisul de conducere care expirase. De aici a început cearta. Șeful de post i-a spus bărbatului în repetate rânduri că nu mai are voie pe drumurile publice cu tractorașul, iar acesta îl contrazice susținând  faptul că alți polițiști i-au spus să-și facă treaba ca până acum. De aici, între cei doi a pornit un adevărat scandal.

“Conflictul a început în momentul în care i-am spus ca dumnealui, un polițist cu macaroane pe umeri, nu îmi dă voie să îmi fac treaba cu tractorul. Mi-a dat 1.000 de lei amendă deoarece am jignit organul de poliție. Sâmbăta am ieșit afară la șosea. Șeful de post era la un vecin și m-am dus să discut cu dumnealui.” – mai precizează bărbatul.

Advertisement

După ce a predat permisul de conducere, bărbatul s-a interesat dacă mai poate utiliza tractorașul pentru a-și desfășura activitatea zilnică. A primit două opinii diferite: un ofițer al postului de poliție a spus că poate conduce utilajul pentru desfășurarea muncilor câmpului, în timp ce șeful de post, Marcu Marius, i-a spus că nu are voie să-l mai conducă sub nicio formă.

În momentul în care a fost somat să nu mai urce la volanul utilajului agricol, deoarece ar putea fi acuzat de infracțiunea de conducere fără permis, bărbatul si-a ieșit din fire și l-a luat la rost pe șeful de post.

“În momentul acela, șeful de post a venit și m-a strâns de gât. A vrut să dea în mine, dar l-au luat oamenii de acolo și l-au urcat în mașină. Totul s-a întâmplat sâmbătă între orele 11-13. M-a și jignit atunci.” a mai povestit Badia Ghiorghe.

Șeful de post l-a amendat pe bărbat pentru jigniri și  acestea, conform Legii 61/1991 art. 2, cu suma de 1.000 lei.

Bărbatul de 72 de ani este cunoscut în sat ca un om gospodar și harnic, care își câștigă existența din munca de zi cu zi, pe lângă pensia lunară de 1.800 lei, prin folosirea unui tractoraș cu care efectuează lucrări agricole și de curățenie în curțile oamenilor din sat.

“Nu am avut niciodată probleme cu poliția. Nici eu, nici părinții mei. Asta e prima amendă pe care o iau. Datele din amendă nu corespund. CNP-ul este greșit, la fel și inițiala numelui. Totodată, pe amendă scrie mențiunea “fără martor”.” a mai relatat Badia Ghiorghe, bărbatul de 72 de ani din Dichiseni.

Advertisement

În apărarea sa, Marcu Marius, șeful de post din Dischiseni, spune că a încercat să-i explice bărbatului faptul că este un real pericol să iasă pe drumurile publice cu utilajul agricol, motivul principal fiind problemele de sănătate pe care le are, apoi posibila tragere la răspundere în cazul în care se întâmplă vreo nenorocire provocată de acesta.

Referitor la comportamentul agresiv, Marcu Marius spune că nu se pune vorba de așa ceva, toate interacțiunile fiind înregistrate cu body-cam-ul din dotare. A fost amendat pentru că a jignit polițiștii. “Sâmbătă ne-am intersectat. După un parastas al unui localnic, a venit la poarte respectivei persoane și mi-a zis: “Ai, băăă, ți-ai făcut dracii, mi-ai dat amendă? Să-ți dea Dumnezeu, tămâie și lumânări să-ți cumperi de ei.” 
Șeful de post din Dichiseni, Marcu Marius, mai spune că este destul de înțelegător cu fermierii și oamenii care traversează un drum public pentru a ajunge la câmp.
“Dacă Doamne ferește s-ar întâmpla un accident pe drumul public, primul vizat este polițistul din sat. Acum ce facem, așteptăm să se întâmple un carnagiu, un măcel, pentru a lua măsuri? Eu am zis, dom’le ai probleme de sănătate. Omul nu mai aude. Nu mai poți conduce ăla pe drumurile publice.” a mai precizat șeful de post din Dichiseni, Marcu Marius. 

Știri

Mii de vizitatori la Grădina Zoologică din Călărași, în Săptămâna Verde! Cei de la ZOO așteaptă un număr și mai mare de oameni la Festivalul de Paște

Published

on

By

Zilele acestea, Grădina Zoologică din Călărași a fost plină de mici vizitatori, dornici să învețe diverse aspecte despre animale, dar despre și protejarea mediului înconjurător, pe care îl împărțim cu toții. Cei de la ZOO i-au primit cu căldură pe elevi, iar, cu ocazia Paștelui, aceștia așteaptă un număr și mai mare de vizitatori, întrucât vor găzdui un festival de amploare.

Multiple școli au ales să desfășoare Săptămâna Verde în perioada de dinaintea Sărbătorilor Pascale, iar un punct de interes al elevilor din Călărași și din județele învecinate (București, Constanța și Ialomița) este reprezentat de Grădina Zoologică din orașul nostru.

„Săptămâna Verde” este un proiect derulat la nivel național și are ca scop educarea elevilor în scopul înțelegerii problemelor mediului înconjurător și al protejării lui.

Reprezentanții Grădinii Zoologice Călărași se bucură că mii de elevi au venit în vizită, cu ocazia Săptămânii Verzi:

„Toate aleile grădinii, toată săptămâna aceasta, au fost pline. (…) Ieri am avut peste 1.000 de copii prezenți aici. În perioada aceasta asta este marja de prezență a copiilor la ZOO. 

Advertisement

Grădina Zoologică este un loc frumos, despre natură, avem exemplare pe care multe grădini zoologice din țară nu le au și este un loc în care copiii pot învăța foarte multe”.

Ce eveniment se pregătește la Grădina Zoologică din Călărași

Grădina Zoologică va avea porțile deschise chiar și pe 6 mai, în a doua zi de Paște, întrucât va desfășura un amplu festival, dedicat cetățenilor.

Sub deviza „Stai la masă cu o faptă bună!”, comunitatea este invitată să se alăture unei inițiative menite să aducă bucurie și sprijin acolo unde este mai multă nevoie.

Anul acesta, Grădina Zoologică Călărași nu se limitează doar la organizarea vânătorii de ouă tradiționale. În schimb, s-a angajat într-o colaborare strânsă cu Primăria Municipiului Călărași și alte organizații locale precum Sidepol, Crucea Roșie Călărași, TEXAS Bar-B-Q, Jandarmeria Călărași și voluntarii de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu Călărași pentru a crea un eveniment memorabil, plin de activități și semnificații.

Sub umbrela campaniei „Stai la masă cu o faptă bună!”, participanții sunt încurajați să se implice într-un gest caritabil simplu, dar profund: donația pentru copiii din familii defavorizate. Prin mecanismul inovator al „Meniului în așteptare”, fiecare contribuție la urnele pregătite de Crucea Roșie Călărași va fi transformată în meniuri hrănitoare pentru cei care au nevoie.

Festivalul va fi mai mult decât o simplă sărbătoare de Paște. Atelierele de creație, de cercetași și de prim-ajutor, demonstrațiile echipei de intervenție ale poliției și jandarmeriei, precum și alte surprize și concursuri vor crea o atmosferă plină de bucurie și solidaritate pentru toți participanții.

Advertisement

Cu premii oferite de partenerii evenimentului, inclusiv materiale de la RogerDesign și librăria Arienta, vouchere pentru acces gratuit la Grădina Zoologică, abonamente la bazinul de înot pentru copii și multe altele, fiecare vizitator va avea ocazia să se bucure de experiențe unice și să facă parte dintr-un gest caritabil cu impact real.

Astfel, pe 6 Mai 2024, de la 10:00 la 14:00, Grădina Zoologică din Călărași devine gazda unui festival de Paște cu adevărat special, unde comunitatea se poate bucura nu doar de tradițiile sărbătorii, ci și de oportunitatea de a face o diferență în viețile celor aflați în nevoie.

Continue Reading

Știri

Dumitru Coarnă susține candidații partidului PUSL

Published

on

Deputatul călărăşean,  Dumitru Coarnă susține candidații PUSL pentru alegerile locale din 9 iunie de anul acesta. Coarnă este un susținător al partidului condus de Cristian Popescu Piedone.

„Împreună cu echipa PUSL Călărași, am depus astăzi, 21 aprilie 2024, candidatura colegei mele, Liliana Sandu, pentru funcția de primar al comunei Frumușani, județul Călărași”, a anunțat Dumitru Coarnă.

Continue Reading

Breaking News

VIDEO. Este cod galben de furtună și ploi torențiale în mai multe localități călărășene

Published

on

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași a emis o alertă de Cod Galben de furtună pentru mai multe localități din zonă.

Conform avertizării, se preconizează frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula peste 25 de litri pe metru pătrat, grindină de mici dimensiuni și intensificări ale vântului.

Localitățile vizate de această avertizare sunt: Modelu, Roșeti, Perișoru, Jegalia, Unirea, Ștefan cel Mare și Dichiseni. Intervalul de valabilitate este stabilit pentru data de 25 aprilie 2024, între orele 17:05 și 18:00.

Continue Reading

Cele mai vizualizate