Știri
Scandal într-o familie din Curcani din cauza unei case. Acuzații de fals în acte și incompetență

Vlădan Petre, un localnic din comuna Curcani, județul Călărași, se confruntă de mai mulți ani de zile cu o problemă în familie privind moștenirea propriei case în care locuiește cu mama lui, soția și cei doi copii. Situația a apărut din cauza unor neînțelegeri în privind documentele care atestau proprietatea asupra imobilului.
Potrivit lui Vlădan Petre, documentele respective ar fi fost emise greșit de angajații din Primăria Curcani, lucru care îi îngreunează demersurile pentru a deveni proprietar pe moștenirea lăsată de bunicul lui.
După ce a solicitat o serie de documente de la Primăria Curcani pentru a dovedi în instanță moștenirea primită de la bunicul său, Vlădan Petre a avut surpriza ca autoritățile să elibereze o adeverință care îl atestă ca proprietar al locuinței pe Vlădan Ștefan, tatăl acestuia, nicidecum Vlădan Costache, bunicul său care ajunsese în posesia terenului în urmă cu peste 150 de ani de la Cooperativa Agricola de Productie.
Din cauza acestei situații, Vlădan Ștefan și Vlădan Ioana, părinții băiatului au decis să acționeze Primăria Comunei Curcani în instanță pentru a-și face dreptate. El susține că mama sa, cu care se judecă pentru locuința în care stau împeună, nu îndeplinește condițiile uzucapiciunii prin care, după 30 de ani de plata a taxelor și impozitelor, ar putea deveni proprietar asupra imobilului.
Vlădan Petre susține că impozitele și taxele către autoritățile locale au fost plătite de mama sa timp de 24 de ani, diferența fiind acoperită de bunicii săi, Vlădan Dumitru și Vlădan Niculina.
În documentele trimise Judecătoriei Oltenița Vlădan Petre a arătat că bunicul său, Vlădan Ștefan, a primit în calitate de membru cu operator un teren în suprafață de circa 1300 m² de la CA Curcani în anul 1975, suprafață pe care s-a construit ulterior o casă de locuit de aproximativ 100 m².
Soții Vlădan Ștefan și Ioana susțin că sunt proprietarii legali ai casei și terenului, achitând în regularitate taxele și impozitele aferente. Ei afirmă că au exercitat o posesie utilă publică neîntreruptă și netulburată și că sunt cunoscuți în localitate ca proprietari. Certificatul de atestare fiscală numărul 1778 din 25 noiembrie 2020 atestă acest lucru.
ARHIVA PRIMĂRIEI CURCANI ESTE DISTRUSĂ
Arhiva Primăriei Comunei Curcan se află într-o stare precară. Mai mulți consilieri locali spun că arhiva a fost depozitată timp de mulți ani într-o anexă fără acoperiș, iar această neglijență a dus la o degradare avansată a documentelor și crearea unor probleme serioase privind eliberarea documentelor.
Există două păreri diferite în ceea ce privește această situație. Unii consilieri afirmă că degradarea arhivei a fost făcută intenționat pentru a se pierde urma unor terenuri vândute unor apropiați ai edilului, ceea ce reprezintă o acțiune ilegală și inacceptabilă din punct de vedere moral și legal. Pe de altă parte, alții cred că acest lucru se datorează pur și simplu dezinteresului sau prostiei administrației locale în a proteja arhiva.
Vinovat pentru această situație, precum și pentru altele, ar fi, conform vocilor din rândul consilierilor locali, juristul Consiliului Local Curcani, Pandelea Aurel Claudiu, angajat să ofere consultanță în cadrul ședințelor. Consilierii afirmă că acesta vine la program după bunul său plac și își permite să presteze, în timpul disponibil, servicii de taximetrie în jurul Bucureștiului.
Problemele nu se opresc aici, din păcate! Surse de presă din Curcani relatează despre un control efectuat de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Călărași, care a identificat mai multe plăți nelegale cu titlul de „ajutor de căldură”. Banii au ajuns în buzunarele mai multor cetățeni din comună, care ar fi fost recunoscători în fața celor care i-au ajutat să obțină aceste ajutoare, oferindu-le acestora un procent de 30% din valoarea obținută. De asemenea, s-a constatat că printre beneficiari se numără și persoane care nu se aflau pe teritoriul României, aceștia figurând ca angajați în alte țări.
După munca grea de întocmire a dosarelor pentru acordarea indemnizației pentru căldură, funcționarul care s-a ocupat de acest aspect a plecat împreună cu familia și apropiatii săi la munte să se relaxeze.
Ioniță Marius este responsabilul de Asistență Socială din Primăriei Călărași și a fost contactat telefonic pentru a explica situația generată de plata nelegală a banilor care reprezintă „ajutoare de încălzire” pentru mai mulți cetățeni din localitate. Acești cetățeni acum trebuie să returneze toate indemnizațiile primite către ANAF.
În timpul discuției telefonice, Ioniță Marius a declarat că nu are cunoștință despre această situație și că nu a fost implicat în nicio activitate ilegală. El a afirmat că cetățenii au depus dosare de solicitare a ajutoarelor de încălzire, iar responsabilitatea de a verifica eligibilitatea acestora a revenit altor persoane din cadrul primăriei.
Cu toate acestea, Ioniță Marius a subliniat că cetățenii au semnat declarații prin care își asumă responsabilitatea pentru informațiile furnizate și că primăria nu este responsabilă pentru eventualele erori sau omisiuni din dosarele depuse.
În prezent, situație Primăriei Curcani este dezastruoasă. Problemele generate de neînțelegeri politice, sunt în floare. După ce a rămas viceprimar, localitatea a rămas și fără Consiliu Local. Liberalii și-au dat demisia în bloc, urmând ca structura Consiliului Local să se desființeze. Președintele Organizației Județene a PSD Călărași, Vasile Iliuță, a declarat, în data de 9 martie a.c., în cadrul unei conferințe de presă, că l-a înștiințat pe liderul său de la nivel național, Marcel Ciolacu, despre această situație și speră la rezolvarea sa, mai ales că se vor purta discuții în cadrul Coaliției de guvernare.
Am încercat să obținem un punct de vedere de la reprezentanții Primăriei Curcani, însă fără succes. Până la difuzarea acestui articol, reprezentații Primăriei Curcani nu au putut fi contactați.
Știri
Medalii de aur obținute de două sportive din Călărași la canotaj

Sportivii talentați de la Clubul Sportiv Municipal Călărași (CSM Călărași) au reușit performanțe remarcabile la Campionatele Europene, aducând acasă medalii de aur. Bianca Ifteni și Adriana Ailincai Adam au strălucit pe scena competiției și au demonstrat că România poate fi printre primele țări din Europa și chiar din lume în canotaj.
Bianca Ifteni, o tânără promițătoare, a impresionat în proba de 4+ la Campionatul European de Canotaj U19 desfășurat în Franța pe 21 mai 2023. Ea a obținut o medalie de aur pentru România, reprezentând o dovadă a excelenței umane și a muncii susținute depuse de sportivi pentru a atinge performanțe remarcabile. Alături de partenerii săi de antrenamente și competiții, Bianca a învățat să depășească orice obstacol și să caute în mod constant soluții pentru a se perfecționa.
La rândul ei, Adriana Ailincai Adam, o sportivă experimentată și cunoscută, a cucerit aurul în proba W8+ la Campionatul European de Seniori desfășurat în Slovenia pe 27-28 mai 2023. Echipa românească a dominat competiția de la început până la final, subliniind forța și talentul sportivilor români.
Federația Română de Canotaj a transmis felicitări cu mândrie pentru performanțele obținute de aceste tinere campioane europene și pentru întreaga delegație a României participante la Campionatele Europene. De asemenea, le-a urat succes în pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Paris din anul următor, oferindu-le oportunitatea de a continua să reprezinte cu mândrie țara la nivel internațional.
Aceste rezultate impresionante obținute de sportivii călărășeni evidențiază calitatea pregătirii și talentul din cadrul Clubului Sportiv Municipal Călărași (CSM Călărași), precum și importanța susținerii și implicării instituțiilor și comunității în promovarea performanței sportive.
Știri
Căprioare căzute într-un canal de irigații, salvate de pompierii călărășeni

Știri
Alertă de cod galben în județul Călărași

-
Știrio săptămână ago
VIDEO. Accident grav în Modelu. Un bărbat a traversat în grabă printr-un loc nepermis și a fost lovit în plin
-
Știri6 zile ago
Accident grav pe Prel. București în Călărași: Motociclist rănit grav de un șofer care a fugit de la fața locului
-
Știri2 zile ago
Călărașiul va avea încă un centru comercial important
-
INFO TRAFIC5 zile ago
Motociclistul rănit în accidentul rutier de aseară a fost transportat la București
-
Știri5 zile ago
Muzică, emoție și competiție: Festivalul-Concurs Național „Flori de Mai” revine într-o nouă locație spectaculoasă
-
Știri4 zile ago
LIVE – Flori de Mai 2023 – prima seară
-
Știri4 zile ago
Detalii: Aventura hoților veniți la furat în Călărași, surprins de camere de supraveghere
-
Știrio săptămână ago
Elevi din Călărași, premiați pentru excelența lor în educație