Fapt Divers
Satul Geamăna, o rană vie în istoria României
Satul Geamăna, pierdut în peisajul sălbatic al Munților Apuseni, județul Alba, este mai mult decât o simplă așezare uitată; este o rană vie în istoria României, un loc unde natura și destinul uman s-au ciocnit într-un mod devastator. Cândva, Geamăna era un sat plin de viață, cu peste 1.000 de suflete care trăiau în armonie cu dealurile verzi și văile fertile. Casele, construite în stilul tradițional al Apusenilor, se înșirau de-a lungul potecilor, iar biserica „Trei Ierarhi” era inima spirituală a comunității. Oamenii își duceau traiul simplu, legați de pământ, de animale și de poveștile transmise din generație în generație. Însă, în anii ’70, sub regimul comunist, soarta satului s-a schimbat ireversibil.
Exploatarea minieră de cupru de la Roșia Poieni, inițiată în 1977, a adus cu ea nu doar promisiuni de progres economic, ci și un dezastru ecologic de proporții. Pentru a face loc deșeurilor rezultate din procesarea minereului, autoritățile au decis să sacrifice Geamăna. Un lac de steril, încărcat cu cianuri, metale grele și alte substanțe toxice, a început să crească, înghițind treptat casele, grădinile, cimitirul și, în cele din urmă, aproape întreaga așezare. Locuitorii au fost forțați să-și părăsească gospodăriile, mutându-se pe dealurile din jur sau în alte localități, în timp ce apa roșiatică, cu o culoare nenaturală, a acoperit tot ce le era drag. Astăzi, Geamăna este un sat-fantomă, iar turla bisericii, ridicându-se singură deasupra lacului toxic, rămâne un simbol sfâșietor al pierderii. Peisajul, cu nuanțele sale de roșu, portocaliu și gri, pare desprins dintr-o altă lume, una în care natura a fost învinsă de ambițiile omului.
Acest decor dezolant a dat naștere unor povești care împletesc tragedia cu misterul. Deși nu există dovezi concrete care să susțină fenomene paranormale în Geamăna, aura locului, marcată de tăcere și abandon, a inspirat speculații. Localnicii rămași în zonă sau vizitatorii ocazionali vorbesc uneori despre senzații ciudate: o greutate inexplicabilă în aer, umbre fugitive pe dealuri sau sunete care par să vină de nicăieri – poate scârțâitul unei uși uitate sau ecoul vântului peste lac. Unii atribuie aceste experiențe „sufletelor” celor care n-au putut accepta pierderea satului, legendele sugerând că spirite neliniștite ar bântui fostele ulițe, acum scufundate. Alții cred că energia negativă acumulată din distrugerea unei întregi comunități a impregnat locul, creând o atmosferă care te face să te simți observat sau neliniștit.
Totuși, aceste relatări par mai degrabă o încercare de a da sens durerii colective decât o confirmare a supranaturalului. Geamăna nu are nevoie de fantome pentru a fi un loc tulburător. Imaginea turlei bisericii, înconjurată de apele otrăvite, sau a cimitirului scufundat, unde pietrele de mormânt sunt pierdute sub nămol, este suficientă pentru a trezi fiori. Este un loc care vorbește despre efemeritatea lucrurilor pe care le considerăm permanente – casa, satul, rădăcinile. Într-un fel, „paranormalul” din Geamăna este chiar această poveste a dispariției, a modului în care o comunitate a fost ștersă de pe hartă în numele progresului.
Distinct de satul Geamăna, Pădurea Geamăna, situată lângă Codlea, în județul Brașov, este uneori confundată în relatările despre paranormal. Acolo, copacii cu forme neobișnuite, trunchiurile care par să ascundă chipuri sculptate de timp și natura însăși creează o atmosferă propice poveștilor despre spirite sau fenomene inexplicabile. Însă satul Geamăna din Apuseni nu împarte aceste trăsături. Misterul său este unul pământesc, ancorat în realitatea dură a exploatării nesustenabile și a costurilor umane ale acesteia.
În cele din urmă, Geamăna este mai mult decât un loc al speculațiilor paranormale; este un avertisment. Lacul de steril, care continuă să se extindă, amenință și alte zone din Apuseni, iar cicatricile lăsate în peisaj sunt o mărturie a fragilității echilibrului dintre om și natură. Pentru cei care vizitează Geamăna, impactul nu vine din umbre sau sunete ciudate, ci din tăcerea care învăluie un sat care nu mai există, din contrastul dintre frumusețea munților și dezastrul creat de mâna omului. Este un loc unde istoria nu bântuie, ci doare, iar adevăratul său „paranormal” este capacitatea de a te face să reflectezi la ce pierdem când uităm să prețuim ce avem.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Prohibiția, prin Amendamentul al 18-lea (1920-1933), interzicea producerea, vânzarea și transportul alcoolului în SUA, cu excepții medicale sau religioase. Motivată de reforme sociale pentru combaterea abuzului, legea a eșuat, creând o piață neagră masivă și infracțiuni organizate.
Consumul a continuat ilegal: bootleggers importau alcool din Canada sau Mexic, iar distilerii clandestine produceau băuturi toxice. Guvernul a denaturat alcoolul industrial cu otrăvuri precum kerosen, brucină (rudă a stricninei), gazolină, benzen, cadmium, iodină, cloroform, eter, nicotină, zinc, camfor, acid carbolic, chinină și acetonă, ducând la circa 10.000 de morți până în 1933. Speakeasies – baruri clandestine – au promovat jazz-ul și petrecerile secrete.
Mafia a prosperat: Al Capone a construit un imperiu cu venituri uriașe, mituind oficiali și declanșând războaie între bande, precum Masacrul de Sfântul Valentin (1929). Agenți ca Eliot Ness au luptat contra corupției, dar fără succes major.
Economic, a pierdut locuri de muncă, dar a stimulat băuturi răcoritoare. Social, a divizat urbanul de rural. Marea Depresiune a grăbit abrogarea prin Amendamentul al 21-lea.
Astăzi, e o lecție despre consecințele neașteptate ale interdicțiilor, influențând dezbateri despre droguri.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Găina de Guineea Vulturină (Acryllium vulturinum), cunoscută și sub numele de Guineea vulturină, este una dintre cele mai spectaculoase specii de păsări din familia Numididae, originară din savanele și tufișurile din estul Africii, în special din Kenya, Etiopia, Somalia și Tanzania. Numele său derivă din aspectul său distinct, cu un gât lung și golaș, de un căprui intens, care amintește de pielea vulturilor, și un penaj de un căprui vibrant, cu irizații de smarald și safir.
Caracteristici fizice remarcabile
Această pasăre, cu o lungime de aproximativ 60-70 cm, este cea mai mare dintre speciile de găini de Guineea. Penajul său este o combinație fascinantă de nuanțe: pieptul și spatele sunt împodobite cu pene de un căprui metalic, cu pete albe delicate, în timp ce gâtul golaș, de un roșu-cărămiziu, contrastează cu ciocul său robust și ochii pătrunzători. Coada lungă, cu pene în evantai, adaugă un aer regal, iar picioarele puternice sunt adaptate pentru a scormoni solul în căutarea hranei.
Habitat și comportament
Găina de Guineea Vulturină preferă zonele aride și semiaride, populate cu ierburi și arbuști, unde trăiește în grupuri sociale de 20-50 de indivizi. Aceste păsări sunt extrem de gregare, comunicând printr-o varietate de sunete, de la țipete stridente la chemări joase, care pot fi auzite de la distanță. Sunt diurne și petrec mare parte din zi căutând hrană – semințe, insecte, frunze și chiar mici vertebrate. Spre deosebire de alte găini de Guineea, specia vulturină este mai puțin domesticită și preferă libertatea sălbăticiei.
Reproducere și ecologie
Sezonul de reproducere coincide cu anotimpul ploios, când resursele sunt abundente. Femelele depun 4-8 ouă de culoare crem, pe care le clocesc în cuiburi ascunse în vegetație. Puii, numiți keets, sunt precoce și pot alerga la doar câteva ore după eclozare, dar rămân sub protecția grupului. Găina vulturină joacă un rol ecologic important, controlând populațiile de insecte și dispersând semințele plantelor din savană.
Amenințări și conservare
Deși nu este considerată o specie pe cale de dispariție, găina de Guineea Vulturină se confruntă cu amenințări din cauza pierderii habitatului și a vânătorii ocazionale pentru penajul său. Conservarea zonelor de savană și educația comunităților locale sunt esențiale pentru protejarea acestei păsări magnifice.
Curiozități
-
Găina vulturină poate alerga cu până la 30 km/h pentru a scăpa de prădători precum șoimii sau hienele.
-
În ciuda aspectului său fragil, este o pasăre rezistentă, capabilă să supraviețuiască în condiții dure, cu acces limitat la apă.
-
Penajul său irizat este folosit în unele culturi africane pentru ornamente tradiționale.
Găina de Guineea Vulturină rămâne un simbol al frumuseții sălbatice a Africii, o pasăre care îmbină grația cu supraviețuirea într-un mod unic. Observarea ei în habitatul natural este o experiență de neuitat pentru orice iubitor al naturii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cinteza pictată (Emblema pictum): O bijuterie a naturii
Cinteza pictată (Emblema pictum), cunoscută și sub denumirea de cinteza curcubeu, este una dintre cele mai spectaculoase păsări din lume, originară din Australia și insulele învecinate. Această pasăre mică, dar vibrant colorată, aparține familiei Estrildidae și este renumită pentru penajul său strălucitor, care combină nuanțe de roșu, albastru, verde, galben și negru, creând un efect vizual ce pare desprins dintr-o pictură. Masculii sunt, în general, viu colorați comparativ cu femelele, folosindu-și penajul pentru a atrage partenerele în timpul sezonului de împerechere.
Caracteristici și comportament
Cinteza pictată măsoară aproximativ 10-12 cm în lungime și cântărește între 10 și 15 grame. Penajul său multicolor este complet dezvoltat la maturitate, iar diferențele dintre sexe devin evidente în această perioadă. Masculii au obrajii roșii intens, pieptul albastru și abdomenul galben, în timp ce femelele prezintă culori mai estompate.
Aceste păsări sunt sociabile și trăiesc în stoluri mici, preferând zonele de savană, pășuni și regiunile cu vegetație joasă din nordul și estul Australiei. Se hrănesc în principal cu semințe de ierburi, dar ocazional consumă și insecte mici sau fructe. Cinteza pictată este o pasăre agilă, care zboară rapid și se deplasează cu mișcări energice, fiind adesea observată în grupuri care explorează solul în căutarea hranei.
Reproducere și habitat
Sezonul de reproducere al cintezei pictate variază în funcție de condițiile climatice, dar este de obicei corelat cu sezonul ploios, când hrana este abundentă. Cuiburile sunt construite din ierburi și fibre vegetale, ascunse în tufișuri sau ierburi înalte. Femela depune între 4 și 6 ouă, pe care ambii părinți le clocesc timp de aproximativ 13-14 zile. Puii părăsesc cuibul după circa trei săptămâni, dar rămân dependenți de părinți pentru hrană încă o perioadă.
Cinteza pictată preferă climatele calde și umede, dar se adaptează bine și în captivitate, fiind o pasăre populară în avicultură datorită frumuseții sale. Totuși, în sălbăticie, populațiile sale pot fi afectate de pierderea habitatului din cauza expansiunii agricole sau a schimbărilor climatice.
Importanța culturală și ecologică
În cultura aborigenă australiană, cinteza pictată este uneori asociată cu simboluri ale vitalității și diversității, datorită culorilor sale vibrante. Din punct de vedere ecologic, această pasăre joacă un rol important în dispersarea semințelor, contribuind la regenerarea vegetației în habitatele sale.
Conservare
Deși cinteza pictată nu este considerată o specie pe cale de dispariție, schimbările de mediu și fragmentarea habitatului pot pune presiune pe populațiile locale. Eforturile de conservare se concentrează pe protejarea zonelor de savană și a pășunilor care reprezintă casa acestei păsări.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Alertă de poluare extremă în București: Nor toxic de fum afectează mai multe sectoare
Flăcări devastatoare în Pantelimon: zona Antefrig cuprinsă de un incendiu de proporții
Accident grav la Independența: băiat de 14 ani pe trotinetă electrică, lovit de o mașină condusă de o femeie
VIDEO. PMC / Noua creșă din Cartier Tineri, inaugurată la Călărași
Călărași: Bărbat de 35 de ani intoxicat cu alcool metilic la Dragalina. Poliția și localnicii oferă versiuni diferite
