17 stații inteligente de autobuz vor fi instalate pe Strada București după finalizarea lucrărilor

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

17 stații inteligente vor fi amplasate pe Strada București, imediat după finalizarea modernizării infrastructurii rutiere, anunță primarul municipiului Călărași, Marius Dulce. Stațiile sunt deja achiziționate și așteaptă să fie instalate. Ele sunt dotate cu zonă acoperită de așteptare, bănci moderne, Wi-Fi și USB pentru încărcarea dispozitivelor electronice în timpul de așteptare. 

„Sunt receptiv la toate reacțiile dumneavoastră! Acest lucru arată că ne pasă de oraș, de procesul de reabilitare prin care trece și de faptul că pentru prima dată, după mulți ani, se întâmplă lucruri bune în Călărași. Acolo unde sunt probleme, vă informez că se vor lua măsurile care se impun”, a scris primarul pe o rețea de socializare. 

Datorită numeroaselor solicitări pe care le-a primit din partea cetățenilor, administrația mai ia în calcul și înființarea unei rute de transport public local către Gara Călărași, dar și amenajarea unor stații intermediare acolo unde distanța între ele este prea mare. 

În februarie, Marius Dulce a anunțat că 36 de stații vor fi modernizate pe liniile 2 și 3 ale transportului public de călători, printr-un proiect de 2,7 de milioane de euro finanțat prin Programul Operațional Regional. Stațiile de pe linia 1 vor fi modernizate prin proiectul de modernizare și reabilitare ce vizează Strada București și Prelungirea București. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Scandal în Cuza Vodă: Cinci persoane au ajuns în arestul Poliției după ce s-au bătut și amenințat la bar

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea au reținut

Atac șocant în curtea DGASPC Călărași: femeie înjunghiată, agresorul a fugit

Scene de coșmar s-au petrecut duminică după-amiază, în centrul municipiului