„Săptămâna fructelor și legumelor”: Copiii Școlii „Iancu Rosetti” au donat hrană pentru animalele de la Zoo Călărași

Grădina Zoologică din Călărași a fost gazda unei inițiative inedite în cadrul proiectului „Săptămâna fructelor și a legumelor donate”, derulat printr-un parteneriat între Școala Gimnazială „Iancu Rosetti” și Serviciul Grădina Zoologică al Direcției Municipale de Servicii Publice Călărași. Elevii, coordonați de prof. Manuela Ionescu, au colectat fructe și legume pentru animalele din colecția Zoo, demonstrând empatie și responsabilitate față de mediu de la cele mai mici vârste. 

„Astfel de inițiative ne motivează să ducem povestea Zoo mai departe!… Le-am promis că ne vom ține de misiunea noastră de a face din Zoo un important obiectiv turistic al orașului”, a menționat un reprezentant al Grădinii Zoo pe o rețea de socializare.

Într-o atmosferă plină de entuziasm, copiii au hrănit împreună cu personalul Zoo câteva dintre cele mai blânde animale și au învățat lucruri noi despre ele, beneficiind de ghidajul unui specialist.

„Copiii erau informați și știau deja că nu au voie să hrănească animalele de la Zoo, însă astăzi am făcut o excepție și am hrănit împreună câteva exemplare dintre cele mai blânde. Toți ne-am bucurat de entuziasmul și implicarea lor, au aflat și informații noi despre animale de la ghidul nostru”, au adăugat organizatorii.

Pe lângă activitatea educativă, elevii au primit mici daruri din partea echipei Zoo, ca semn de apreciere pentru implicarea lor. Proiectul continuă să promoveze solidaritatea și dragostea pentru natură, contribuind la educația ecologică a noii generații.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

PMC. Strada București va fi gata în aprilie 2024

Marius Dulce, primarul municipiului Călărași, precizează că lucrările de pe

Planuri pentru un Călărași: ce spune primarul Marius Dulce despre infrastructură și dezvoltare

Astăzi, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a susținut o conferință