Deputatul AUR Dan Tănasă se află în centrul unei controverse aprinse după ce un livrator asiatic a fost agresat pe stradă în București, la scurt timp după ce politicianul publicase un mesaj pe Facebook în care îndemna românii să refuze comenzile livrate de muncitori străini. Incidentul, considerat de mulți ca având conotații rasiste și xenofobe, a stârnit reacții puternice din partea societății civile și a altor politicieni.

În replică, Tănasă a respins categoric orice legătură între postările sale și actul de violență, acuzând presa că încearcă să creeze o conexiune artificială între discursul său și faptele petrecute. „Pentru unii jurnaliști, Dan Tănasă este o forță atât de mare încât ar putea genera instantaneu incidente pe străzile din București. Din păcate, realitatea este mai simplă și mult mai tristă: violența stradală nu are nevoie de postările mele ca să existe. Ea este rezultatul direct al politicilor falimentare ale guvernelor pe care presa obedientă le-a protejat ani de zile”, a scris deputatul pe rețelele sociale.

Tănasă susține că mesajele sale nu instigă la ură, ci exprimă o preocupare legitimă pentru siguranța cetățenilor români. El afirmă că România trebuie să fie o țară sigură pentru toți, iar respectarea legii este esențială, indiferent de originea celor care trăiesc și muncesc aici.

Pe de altă parte, organizații precum USR Tineret au cerut demisia deputatului, acuzându-l că alimentează un climat periculos de intoleranță și ură față de imigranți. Polițistul, cel care a intervenit în timpul liber pentru a opri agresorul, a depus o plângere penală împotriva lui Tănasă, considerând că mesajele sale au contribuit indirect la incident.

Advertisement

În timp ce ancheta continuă, dezbaterea publică se intensifică: unde se termină libertatea de exprimare și unde începe responsabilitatea politică? Este discursul politic doar retorică sau poate avea consecințe directe în societate?

Într-o epocă în care mările erau stăpânite de corăbii cu pânze și curajul marinăresc era moneda de schimb între viață și moarte, legenda Olandezului Zburător s-a născut dintr-un amestec de adevăr, superstiție și disperare.

Se spune că în anul 1641, căpitanul Hendrick van der Decken, un marinar olandez cunoscut pentru încăpățânarea și ambiția sa, a pornit din Amsterdam spre Indiile Orientale. Corabia sa, mândră și impunătoare, a fost surprinsă de o furtună cum rar se vedea în largul Capului Bunei Speranțe. Marinarii au implorat să se întoarcă, dar căpitanul, orbit de dorința de a-și încheia călătoria, a jurat că va naviga mai departe „chiar dacă ar fi să o facă până la Judecata de Apoi”.

Legenda spune că, în acel moment, cerurile s-au întunecat, iar o voce nepământeană i-a răspuns: „Așa să fie.” Din acel ceas, corabia a fost blestemată să rătăcească veșnic pe mări, fără să mai atingă vreodată uscatul. Marinarii au fost transformați în umbre, iar pânzele navei flutură în vântul rece al eternității.

De-a lungul secolelor, apariția Olandezului Zburător a fost semnalată de marinari din toate colțurile lumii. Corabia fantomă, luminată de o strălucire spectrală, apare în nopțile cu furtună, ca un avertisment pentru cei care sfidează voința naturii. Se spune că oricine o vede este sortit pieirii, iar mesajele transmise de echipajul blestemat sunt pline de disperare și rugăminți de salvare.

Advertisement

În realitate, povestea a fost alimentată de relatări din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea, inclusiv de jurnalele unor căpitani britanici care pretindeau că au văzut corabia în largul Africii de Sud. Mitul a fost preluat și în literatură, muzică și operă, cel mai faimos fiind în opera lui Richard Wagner, Der fliegende Holländer, unde blestemul poate fi rupt doar prin iubirea adevărată.

Dar până când cineva va îndrăzni să iubească o umbră, Olandezul Zburător va continua să bântuie valurile, o amintire vie a prețului mândriei și al jurămintelor făcute în fața furiei divine.

Fringilidele (familia Fringillidae) reprezintă o familie diversă de păsări cântătoare din ordinul Passeriformes, cunoscute și sub denumirea de „cinteze adevărate”. Aceste păsări, răspândite pe aproape toate continentele, cu excepția Antarcticii, impresionează prin coloritul lor variat, ciocurile conice adaptate pentru consumul de semințe și cântecele lor melodice. Cu aproximativ 230 de specii grupate în circa 50 de genuri, fringilidele includ specii precum cinteza, sticletele, scatiul, botgrosul și multe altele.

Fringilidele sunt păsări de talie mică spre medie, cu lungimi ale corpului variind între 10 și 25 cm și greutăți de la 8 la 60 de grame. Ciocul lor conic, robust și ascuțit este perfect adaptat pentru a sparge semințe, principala lor sursă de hrană. Unele specii, precum Loxia curvirostra (scatiul cu cioc încrucișat), au ciocuri specializate pentru a extrage semințe din conurile de conifere. Penajul variază de la nuanțe sobre, precum maro sau gri, la culori vibrante ca galben, roșu, portocaliu sau chiar albastru și verde, mai ales în cazul masculilor. Dimorfismul sexual este frecvent, masculii fiind adesea mai colorați decât femelele.

Fringilidele au o distribuție aproape globală, fiind absente doar în regiuni precum Madagascar, Australia și Antarctica. Aceste păsări pot fi găsite în diverse habitate, de la păduri de foioase și conifere, luminișuri, savane, până la grădini, parcuri și zone agricole. Unele specii, precum Leucosticte brandti, trăiesc în medii extreme, la altitudini de peste 5.400 m în Himalaia, în timp ce altele, ca subfamilia Drepanidinae din Hawaii, s-au adaptat la ecosisteme insulare, dezvoltând o diversitate remarcabilă.

Comportament și hrănire

Majoritatea fringilidelor sunt granivore, hrănindu-se predominant cu semințe, fructe și muguri. Totuși, în perioada de reproducere, multe specii includ în dietă insecte, păianjeni sau râme pentru a asigura necesarul de proteine al puilor. Unele specii, precum botgrosul, pot sparge chiar și sâmburi de cireșe datorită ciocului lor puternic. Fringilidele sunt cunoscute pentru zborul în salturi și pentru cântecele lor plăcute, care includ ciripituri, triluri rapide și note muzicale. Masculii folosesc aceste cântece pentru a atrage femelele și a-și apăra teritoriul.

Advertisement

Reproducere

Fringilidele construiesc cuiburi rotunde, adesea din ramuri, mușchi și alte materiale vegetale, amplasate în arbori, tufișuri sau crevase stâncoase. Femelele depun între 3 și 6 ouă, care sunt clocite timp de aproximativ două săptămâni. Puii sunt hrăniți de ambii părinți, fie cu semințe regurgitate, fie cu insecte, în funcție de specie. În regiunile temperate, păsările sunt de obicei sedentare, dar cele din zonele nordice migrează spre sud în timpul iernii, uneori în grupuri mari, în căutarea hranei.

Conservare și importanță

Deși majoritatea speciilor de fringilide nu sunt amenințate, unele, precum Carduelis cucullata (cinteza roșie) sau Pyrrhula murina (cinteza din Azore), sunt considerate pe cale de dispariție din cauza pierderii habitatului sau a braconajului pentru comerțul cu păsări de colivie. Fringilidele au o importanță ecologică semnificativă, contribuind la dispersarea semințelor și la controlul populațiilor de insecte. De asemenea, specii precum canarul (Serinus canaria) sunt apreciate ca păsări de companie datorită cântecului lor melodios și al culorilor atractive.

Fringilide în România

În România, fringilidele sunt bine reprezentate, specii precum florintele (Chloris chloris), cinteza (Fringilla coelebs) și sticletele (Carduelis carduelis) fiind frecvente. Aceste păsări pot fi observate în păduri, parcuri și grădini, dar sunt uneori ținta braconajului pentru a fi vândute ca păsări de colivie. Populația de florinte din România este estimată la 300.000–600.000 de perechi cuibăritoare, cu o tendință stabilă.

Fringilidele sunt o familie fascinantă de păsări, care combină frumusețea estetică și adaptări remarcabile la diverse medii. De la cântecele lor melodioase la rolul lor important în ecosisteme, aceste păsări continuă să captiveze iubitorii de natură din întreaga lume.

Advertisement