Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 544

La zi

Roseți / Locuri de casă pentru tinerii căsătoriți și infrastructura stradală, modernizată

Published

on

Anul 2022 este anul lucrurilor bune, spune primarul din Roseți, Nicolae Râjnoveanu, care este pus pe fapte mari. Edilul a reușit să ducă la bun sfârșit tot ce și-a propus pentru anul 2021 privind proiectele demarate. Rîjnoveanu a declarat că, din cauza crizei sanitare care s-a abătut asupra României, unele lucrări au rămas în urmă.

În 2021, aproape am realizat tot ce ne-am propus, deși ne-a ținut foarte mult pe loc această pandemie, această criză care s-a abătut asupra țării noastre și care a făcut să nu lucrăm cu toate motoarele. Chiar la unele din lucrări am cam rămas în urmă, dar sperăm să le realizăm în termenele pe care ni le-am propus. Este vorba de canalizare și apă, respectiv extinderea rețelei În februarie (n.r. anul curent) va trebui să definitivăm această lucrare. Suntem la finalizare, dar nu știu dacă ne încadrăm. Totuși, sper să reușim. Anul trecut, am terminat școlile. N-am recepționat lucrarea, întrucât nu a fost gata cartea tehnică a construcției. Atât un constructor, cât și celălalt, deci ambele societăți, au avut probleme. Ba chiar societatea care ne-a executat lucrările de modernizare a rețelei de apă și de extindere a rețelei de canalizare, de trei-patru ori, a avut probleme. Aceasta a avut salariați care s-au îmbolnăvit și a trebuit să oprească lucrările pe o perioadă de 14 zile. În momentul în care ai oprit lucrările, când se preiau se mai întârzie, de fapt. Am întâmpinat aceste necazuri, asta este situația, dar s-au rezolvat. Pot să spun că am încheiat 2021 cu brio. Rezultatele sunt aproape cele pe care noi am contat”, a menționat Râjnoveanu.

Cât despre celelalte obligații pe care ni le-am asumat, putem spune că suntem foarte înaintați

Edilul a descris proiectele pe care le are în derulare și pe cele care urmează a fi implementate la nivelul comunei.

Cât despre celelalte obligații pe care ni le-am asumat, putem spune că suntem foarte înaintați. Este vorba de proiectele pe care le-am întocmit și pe care urmează să le implementăm. Adevărul este că, în campania electorală, eu unul am prevăzut ca două dintre aceste lucrări, dispensarul și grădinița, măcar să le putem implementa. Noi speram ca anul acesta, cred, în condițiile în care depunem cererile de finanțare, să putem începe lucrările care se pot definitiva până la finalul acestui mandat. Am depus și proiectul pentru gaze, unde deja ni s-a aprobat documentația spre finanțare, urmând a se executa următoarea etapă și a primi avizul pentru partea economică financiară a proiectului. De fapt, asta se verifică la ora actuală”, a subliniat interlocutorul.

Advertisement

Locuri de casă pentru tinerii căsătoriți din comuna Roseți

În execuție se află, printre altele, și proiectul privind extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice în zona unde vor fi atribuite peste două sute de locuri de casă pentru tinerii căsătoriți din localitate.

O altă lucrare pe care am avut-o în plan și care deja se află în execuție este extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice în zona unde noi atribuim locuri de casă pentru tinerii căsătoriți. Tinerii nu trebuie să aibă mai mult de 35 de ani, părinții lor să nu fi primit la vreuna dintre legile fondului funciar o suprafață de 5.000 de metri pătrați în proprietate, să nu fi avut niciodată un loc de casă atribuit sau o casă în proprietate și să fie căsătoriți. Acolo avem de distribuit 224 de locuri de casă, este un cartier întreg. La ora actuală, am început execuția lucrărilor, se lucrează la excavații. În primăvară, dacă timpul e bun, s-ar putea chiar mai devreme, să investim și să executăm, în regie proprie, rețeaua de apă acolo, măcar două artere. Avem în jur de 50 de cereri pentru acordarea unui teren acolo. E mult până începem, după o să vedeți că toate locurile se vor ocupa. Încă o condiție: cei care solicită loc de casă, trebuie să fie din comuna Roseți, nu din altă parte. Tinerii se duc în străinătate pentru a-și strânge bani în vederea construiriiunei locuințe la noi în comună. Nu vă ascund că noi mai avem un PUZ, dar pentru cei care au loturi de grădină în proprietate, pe partea dreapta a lui DN3B, până în Crucea de Leac. Și acolo se pot construi case. În condițiile în care sunt cetățeni cu familie numeroasă, care au primit o suprafață de 5.000 de metri pătrați, automat au posibilitatea de a-și face casă acolo, pe suprafețele pe care ei le au în proprietate”, a adăugat Râjnoveanu.

Infrastructura stradală, modernizată

Primarul comunei Roseți ne-a precizat că a depus, pe Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, un proiect pentru modernizarea rețelei de iluminat public. De asemenea, Primăria Roseți va depune, pe Programul Național de Redresare și Reziliență, proiecte pentru reabilitarea infrastructurii rutiere.

“Avem un proiect depus pe ‘Anghel Saligny’ pentru modernizarea rețelei de iluminat public. Dorim să depunem, pe PNRR sau pe alte programe, proiecte pentru a rezolva câteva străzi cu probleme. Este vorba de strada General Dragalina, unde trebuie neapărat să investim, întrucât este o stradă foarte folosită de cetățeni și acele rigole de scurgere trebuie să le acoperim cu niște lucrări care să colecteze apele pluviale. Mai avem și un scuar de făcut, Strada Largă, unde banda de circulație dinspre Sud trebuie rezolvată. Am mai depus încă o documentație tehnică pe ‘Anghel Saligny’, cu o nouă etapă de canalizare. Noi avem acoperită cu rețea de canalizare aproape 70% din suprafață. 30% din suprafață nu este acoperită, adică toată partea de Sud de la DN3B, iar pentru a se introduce rețea de canalizare ne trebuie o altă soluție din partea proiectantului”, a explicat edilul din Roseți, Nicolae Rîjnoveanu

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

Deputatul Cristian Rusu, mesaj de Bobotează: apel la credință, unitate și apropiere de comunitate

Published

on

Deputatul neafiliat de Călărași, Cristian Rusu, a transmis un mesaj public cu prilejul sărbătorii Bobotezei, în care a subliniat importanța credinței, a curățirii sufletești și a valorilor creștine ca elemente de coeziune pentru comunitate.

În postarea publicată pe rețelele sociale, parlamentarul a evidențiat rolul spiritual al acestei sărbători, arătând că Boboteaza reprezintă un moment de reflecție și întărire a legăturilor dintre oameni. Totodată, acesta a reafirmat ideea că dezvoltarea județului Călărași poate fi realizată doar prin efort comun și printr-o relație constantă între aleși și cetățeni.

Mesajul are și o componentă simbolică, deputatul urând sănătate și binecuvântare pentru călărășeni și pentru întreaga țară, într-un context marcat de începutul unui nou an și de așteptări legate de stabilitate și solidaritate.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Meteo și Mediu

COD GALBEN de ceață în județul Călărași. Vizibilitate redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 m

Published

on

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizare COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din județul Călărași. Fenomenul determină vizibilitate redusă sub 200 de metri, iar izolat sub 50 de metri, cu impact direct asupra traficului rutier.

Avertizarea este valabilă miercuri, 7 ianuarie 2026, în intervalul orar 07:30 – 09:00, și vizează următoarele localități: Călărași, Modelu, Borcea, Dragalina, Roseți, Perișoru, Jegălia, Cuza Vodă, Unirea, Ștefan cel Mare, Ștefan Vodă și Dichiseni.

Autoritățile recomandă șoferilor reducerea vitezei, folosirea luminilor de ceață, păstrarea distanței de siguranță și evitarea manevrelor riscante. Pietonii sunt sfătuiți să traverseze cu atenție sporită, în special în zonele slab iluminate.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Controale la Spitalul Județean de Urgență Constanța, după ce peste 70% dintre medici sunt scutiți de gărzi

Published

on

Ministerul Sănătății a anunțat trimiterea Corpului de Control la Spitalul Județean de Urgență Constanța, în urma informațiilor potrivit cărora, în anumite secții, peste 70% dintre medici nu efectuează gărzi, fiind scutiți pe motive medicale. Situația a fost catalogată de ministrul Alexandru Rogobete drept una anormală și a determinat declanșarea unor verificări ample.

Cazul a devenit public după declarațiile managerului unității sanitare, care a confirmat că, în special în secții precum neurochirurgia, există un număr foarte mare de medici care prezintă documente medicale de scutire de gardă, eliberate de Comisia de Medicină a Muncii. Potrivit conducerii spitalului, medicii nu pot fi obligați să efectueze gărzi atâta timp cât există astfel de avize medicale în vigoare.

Managerul a semnalat însă și situații controversate, în care unii medici, deși scutiți de gărzi pe motiv că nu pot sta mult timp în picioare, desfășoară activități fizice solicitante în afara spitalului sau sunt activi în viața cotidiană fără restricții vizibile. Cele mai multe astfel de cazuri ar fi în rândul medicilor tineri, cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, în special din specialitățile chirurgicale.

În urma acestor informații, ministrul Sănătății a reacționat public, anunțând atât trimiterea Corpului de Control la Constanța, cât și solicitarea adresată Comisiei de Medicină a Muncii pentru reevaluarea scutirilor de gardă. Alexandru Rogobete a transmis că o proporție de peste 70% de medici scutiți de gărzi depășește orice limită rezonabilă și ridică semne de întrebare privind modul de aplicare a criteriilor medicale.

Advertisement

Totodată, ministrul a subliniat că nu pot fi acceptate situații în care restricțiile medicale să se aplice doar în sistemul public, în timp ce aceeași activitate profesională este desfășurată fără probleme în alte unități sau în mediul privat.

Pe fondul acestui caz, Ministerul Sănătății a anunțat și o reformă a sistemului de gărzi, aflată deja în curs. Noul model prevede introducerea mai multor tipuri de gardă, la domiciliu, de monitorizare și de urgență, precum și plata diferențiată a acestora, în funcție de nivelul de responsabilitate. De asemenea, este analizată posibilitatea organizării gărzilor de 12 ore, ca opțiune, nu ca obligație, în funcție de specificul spitalului și al specialității.

Situația de la Spitalul Județean de Urgență Constanța a intrat în atenția publică și pe fondul unui caz grav, semnalat de familia unui pacient de 33 de ani, internat cu anevrism vertebral. Aceștia au reclamat lipsa unui neurochirurg de gardă și întârzierea transferului către un spital din București. Conducerea unității sanitare a precizat că pacientul a suferit un stop cardiorespirator după internare, a fost resuscitat și internat la ATI, iar transferul nu a fost posibil din cauza lipsei locurilor disponibile în Capitală.

Verificările anunțate de Ministerul Sănătății urmează să stabilească dacă scutirile de gardă sunt justificate și dacă funcționarea spitalului respectă standardele necesare pentru asigurarea continuității actului medical.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading