Connect with us

Știri

Roseți: Locuri de casă pentru tinerii căsătoriți

Anul 2022 este anul lucrurilor bune, spune primarul din Roseți, Nicolae Râjnoveanu, care este pus pe fapte mărețe. Acesta a reușit să ducă la bun sfârșit toate proiectele  propuse pentru anul anterior. Primarul Rîjnoveanu a declarat că, din cauza crizei sanitare care s-a abătut asupra României, unele lucrări au rămas în urmă, însă  vor fi atent supravegheate. 

În execuție se află, printre altele, și proiectul privind extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice în zona unde vor fi atribuite peste două sute de locuri de casă pentru tinerii căsătoriți din localitate.

O altă lucrare pe care am avut-o în plan și care deja se află în execuție este extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice în zona unde noi atribuim locuri de casă pentru tinerii căsătoriți. Tinerii nu trebuie să aibă mai mult de 35 de ani, părinții lor să nu fi primit la vreuna dintre legile fondului funciar o suprafață de 5.000 de metri pătrați în proprietate, să nu fi avut niciodată un loc de casă atribuit sau o casă în proprietate și să fie căsătoriți. Acolo avem de distribuit 224 de locuri de casă, este un cartier întreg. La ora actuală, am început execuția lucrărilor, se lucrează la excavații. În primăvară, dacă timpul e bun, s-ar putea chiar mai devreme, să investim și să executăm, în regie proprie, rețeaua de apă acolo, măcar două artere. Avem în jur de 50 de cereri pentru acordarea unui teren acolo. E mult până începem, după o să vedeți că toate locurile se vor ocupa. Încă o condiție: cei care solicită loc de casă, trebuie să fie din comuna Roseți, nu din altă parte. Tinerii se duc în străinătate pentru a-și strânge bani în vederea construirii unei locuințe la noi în comună. Nu vă ascund că noi mai avem un PUZ, dar pentru cei care au loturi de grădină în proprietate, pe partea dreapta a lui DN3B, până în Crucea de Leac. Și acolo se pot construi case. În condițiile în care sunt cetățeni cu familie numeroasă, care au primit o suprafață de 5.000 de metri pătrați, automat au posibilitatea de a-și face casă acolo, pe suprafețele pe care ei le au în proprietate”, a adăugat Rîjnoveanu.

Infrastructura stradală, modernizată

Primarul comunei Roseți ne-a precizat că a depus, pe Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, un proiect pentru modernizarea rețelei de iluminat public. De asemenea, Primăria Roseți va depune, pe Programul Național de Redresare și Reziliență, proiecte pentru reabilitarea infrastructurii rutiere.

Advertisement

“Avem un proiect depus pe ‘Anghel Saligny’ pentru modernizarea rețelei de iluminat public. Dorim să depunem, pe PNRR sau pe alte programe, proiecte pentru a rezolva câteva străzi cu probleme. Este vorba de strada General Dragalina, unde trebuie neapărat să investim, întrucât este o stradă foarte folosită de cetățeni și acele rigole de scurgere trebuie să le acoperim cu niște lucrări care să colecteze apele pluviale. Mai avem și un scuar de făcut, Strada Largă, unde banda de circulație dinspre Sud trebuie rezolvată. Am mai depus încă o documentație tehnică pe ‘Anghel Saligny’, cu o nouă etapă de canalizare. Noi avem acoperită cu rețea de canalizare aproape 70% din suprafață. 30% din suprafață nu este acoperită, adică toată partea de Sud de la DN3B, iar pentru a se introduce rețea de canalizare ne trebuie o altă soluție din partea proiectantului”a explicat edilul din Roseți, Nicolae Rîjnoveanu

Știri

Discuții despre reorganizarea circulației în zona Liceului Agricol: consilierii semnalează probleme de proiectare

În ședința Consiliului Local Călărași din 26 iunie 2026, consilierul local AUR, Iulian Neagu, a adus în discuție dificultățile de circulație generate de proiectarea rutieră în zona liceului agricol. Acesta a descris o situație concretă: un șofer care încearcă să iasă din parcarea liceului și să vireze stânga către strada Garajului nu ar avea această opțiune directă, din cauza configurației benzii unice și a semnalizării din intersecție.

Reacția administrației locale

Primarul Marius Dulce a explicat că soluția este ca șoferii să folosească banda dedicată transportului public, deoarece „nu li se spune nimic” celor care fac acest lucru în prezent. Totuși, a admis că nu este o soluție ideală, ci una de compromis în contextul actual al proiectului.

În continuare, edilul a precizat că actuala proiectare a fost realizată în colaborare cu Poliția Rutieră și Comisia de Siguranță a Circulației, respectând toate standardele în vigoare. A admis că, în anumite puncte, traseele sunt mai complicate, dar acestea sunt rezultatul unor cerințe tehnice impuse în cadrul proiectului.

Poziția consilierului

Consilierul Neagu a exprimat nemulțumirea față de modul în care a fost gândită circulația, sugerând că soluțiile actuale creează dificultăți pentru șoferi și că proiectul putea fi adaptat mai bine la realitățile din teren: „Este o problemă clară,” a spus el, adăugând că reorganizarea traficului a generat confuzie.

Advertisement

Discuția a reflectat tensiunea dintre cerințele tehnice ale proiectelor finanțate european și așteptările utilizatorilor finali — în acest caz, conducătorii auto. Nu s-au formulat concluzii oficiale privind o eventuală modificare a traseului sau revizuirea intersecției, dar subiectul rămâne deschis în contextul mai larg al reorganizării traficului în municipiul Călărași.

Continue Reading

Știri

„Plătim apă ca la Paris, dar bem din țevi de pe vremea lui Ceaușescu!” – Proiectul EcoAqua a încins spiritele în Consiliul Local

320 de milioane de euro și o întrebare simplă: cine plătește nota?

Într-o ședință care a explodat în tensiune, consilierul USR Costin Mirescu a lansat acuzații grele privind proiectul gigant cu EcoAqua: „Ne obligă să plătim tarife din ce în ce mai mari pentru apă! E cea mai scumpă utilitate din Călărași!”

Proiectul despre care vorbim valorează peste 320 de milioane de euro și are ca scop modernizarea rețelelor de apă și canalizare din municipiu. Dar întrebarea care a aprins scânteia este simplă: Merită să scumpești apa pentru un oraș care abia își permite să plătească facturile de acum?

Primarul Dulce: „E o șansă unică. Nu mai vedem banii ăștia în 150 de ani!”

Edilul a încercat să calmeze spiritele, dar a turnat și el gaz pe foc cu cifre dure: „Bugetul de investiții al primăriei e cam 2 milioane pe an. Cu banii ăștia, ce faceți în 150 de ani? Niciodată nu mai vedem 320 de milioane!”

În opinia primarului, dacă municipiul Călărași nu profită de această finanțare masivă, orașul va rămâne cu țevi ruginite și cartiere fără apă și canalizare.

Advertisement

Mirescu nu se lasă: „Apa e mai scumpă decât curentul!”

Consilierul USR a fost necruțător: „La mine în casă, apa e mai scumpă decât electricitatea. Plătim cât pentru un abonament premium și bem apă care vine prin rețele din anii ’80!”

Mai mult, a citat chiar declarații ale conducerii EcoAqua, care ar fi recunoscut că există obligații contractuale de majorare a tarifelor, impuse prin finanțarea europeană.

Primarul: „Nu sunt avocatul lor, dar avem rețele de schimbat!”

Primarul a admis că nu cunoaște toate detaliile contractuale, dar a apărat investiția: „Avem 40-50 de kilometri de rețele vechi. Sunt cartiere întregi care n-au apă cum trebuie. Dacă nu facem acum, când o facem?”

În același timp, a spus clar că nu este de acord cu scumpirea apei, dar a recunoscut că unele lucruri sunt impuse „de sus”.

Scena s-a transformat într-un ping-pong verbal între nevoia de modernizare și efectele concrete asupra portofelului cetățeanului. Într-un oraș în care oamenii se plâng deja de facturi uriașe, vestea că ar putea plăti mai mult pentru apă a devenit picătura care umple paharul.

Advertisement

Continue Reading

Știri

A început BiblioVacanța la Biblioteca Județeană Călărași! Copiii descoperă magia verii prin joc și lectură

📚 Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași a dat startul oficial programului estival destinat celor mici – BiblioVacanța, o inițiativă care îmbină lectura cu distracția, socializarea și creativitatea.

În această săptămână, porțile bibliotecii s-au deschis pentru elevii din ciclul primar și micii adolescenți care vor să își petreacă vacanța într-un mod plăcut și educativ. Prin jocuri interactive, activități de lectură și ateliere de socializare, copiii au ocazia să își facă noi prieteni, să descopere povești fascinante și să-și dezvolte imaginația.

📖 „Ne cunoaștem și ne împrietenim prin joc și lectură” – acesta este mesajul central al săptămânii inaugurale, care promite zâmbete, curiozitate și învățare prin metode nonformale.

Programul BiblioVacanța se va desfășura pe toată perioada verii, oferind săptămânal activități dedicate diferitelor grupe de vârstă. Biblioteca își propune astfel să fie nu doar un spațiu al cărților, ci și un punct de întâlnire pentru tineri, unde învățarea devine o aventură.

Advertisement

📌 Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face direct la sediul bibliotecii.

Continue Reading