Reținuți de polițiști pentru infracțiuni rutiere și favorizarea făptuitorului

Doi bărbați din Dragalina au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului Rutier Călărași.

În ziua de 02 octombrie a.c., polițiștii au probat activitatea infracțională a unui tânăr de 29 de ani, din Dragalina care la data de 25 septembrie a.c., ar fi condus un autoturism, fără a deține permis de conducere, pe raza localității de domiciliu.

Tânărul ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi lovit cu oglinda un pieton care se deplasa pe marginea părții carosabile, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificat la scurt timp de polițiști.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis și părăsirea locului accidentului.

Totodată, în aceeași cauză, polițiștii au reținut pentru 24 de ore, un alt tânăr de 29 de ani, din Dragalina, care a declarat inițial că a condus autoturismul.

Față de acesta sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

Cei doi au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu
Anunțul Călărășean - Îți publicăm anunțul în cel mai scurt timp! Scrie-ne pe [WhatsApp] sau sună la 0728977169

ANUNȚ – S.C. METALTRADE PRODUCTS & SERVICES S.R.L

ANUNȚ Această informare este efectuată de S.C. METALTRADE PRODUCTS &

VIDEO. Marina Fluvială din Jegălia, atracție pentru pasionații de activități nautice și relaxare

Dacă ai o barcă sau te gândești să-ți cumperi una,