Connect with us

Știri

Reprezentanții CJ Călărași vizitează Palatul Administrativ în curs de reabilitare

Astăzi, vicepreședinții Consiliului Județean Călărași și președintele Vasile Iliuță, împreună cu reprezentanții companiei constructorului responsabil cu lucrările de reabilitare, au efectuat o vizită la Palatul Administrativ din municipiul Călărași. Lucrările de reabilitare a clădirii au atins un procent de 50 la sută, conform constructorului, și se estimează că vor fi finalizate până la sfârșitul lunii aprilie 2024.

Vasile Iliuță: ,,Avem o investiție a județului Călărași care a început în urma cu 3 ani de zile. Investiția a fost, să spunem, după corecția financiară pe care a suferit-o. A ajuns la 77 de milioane de RON. Consiliul Județean a contribuit cu 5 milioane de RON, 6 cu tot cu cheltuielile de proiectare și diferența de 71 de milioane de RON de CNAIR. ”

Reprezentanții Consiliului Județean Călărași au fost informați cu privire la stadiul lucrărilor și au avut ocazia să viziteze clădirea în curs de reabilitare. Aceștia au declarat că sunt impresionați de ritmul în care se desfășoară lucrările și că așteaptă cu nerăbdare finalizarea lor.

Daniela Mihai, director adj. Direcția Tehnică de Dezvotlare a CJ: ,,Să redăm cetățenilor singurul palat pe care îl avem în Bărăgan, palat construit la 1895. S-a construit în 3 ani de zile. A fost o lucrare de forță. Sunt câteva palate de genul acesta. Avem și la Silistra, Bulgaria, vecinii noștri. Am obținut hotărâre de Guvern în septembrie 2022. Speram ca la anul, 30.04. să refuncționalizăm partea de Muzeul Muzicii. ”

Advertisement

Palatul Administrativ este o clădire importantă din județul Călărași și reprezintă o zonă de interes majoră pentru dezvoltarea economică și socială a regiunii. Reabilitarea sa este un pas important în dezvoltarea infrastructurii orașului.

Știri

Deputatul PSD Ion Samoilă anunță avize favorabile pentru miniștrii Florin Barbu și Ciprian-Constantin Șerban

Deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a participat astăzi la ședințele comisiilor parlamentare reunite, unde s-au acordat avize favorabile pentru doi miniștri-cheie din viitorul Guvern.

Florin Barbu, actualul ministru al Agriculturii, a primit aviz pozitiv din partea Comisiei pentru agricultură, reconfirmându-și poziția într-un domeniu esențial pentru economia românească. Deputatul Ion Samoilă a subliniat că Barbu a demonstrat implicare în sprijinirea fermierilor, absorbția fondurilor europene și promovarea produselor locale, ceea ce justifică continuitatea la conducerea ministerului.

„Agricultura românească are nevoie de stabilitate și de lideri conectați la realitățile din teren. Florin Barbu este un astfel de om,” a declarat Samoilă.

Tot în cursul zilei de azi, Ciprian-Constantin Șerban a fost avizat favorabil de Comisia pentru transporturi și infrastructură pentru portofoliul de ministru al Transporturilor. Ion Samoilă a evidențiat experiența parlamentară și angajamentul lui Șerban față de dezvoltarea infrastructurii naționale ca atuuri importante pentru mandatul său.

Advertisement

„Infrastructura este vitală pentru dezvoltarea economică a României, iar PSD își menține angajamentul ferm pentru modernizarea transporturilor,” a adăugat deputatul PSD.

Ion Samoilă le-a urat succes celor doi miniștri și a reafirmat sprijinul PSD pentru o guvernare responsabilă și eficientă.

Continue Reading

Știri

Accident rutier pe DN3B, la intrarea în localitatea Roseți: un șofer a suferit un traumatism craniocerebral

Un nou accident de circulație a avut loc luni seară, în jurul orei 19:12, pe Drumul Național 3B (DN3B), la intrarea în localitatea Roseți, județul Călărași.

În incident au fost implicate două autoturisme care s-au acroșat, impactul determinând ieșirea unuia dintre vehicule de pe partea carosabilă. Martorii spun că totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă, iar circulația a fost parțial blocată până la sosirea echipajelor de intervenție.

Unul dintre șoferii implicați a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat de urgență la Spitalul Județean Călărași pentru îngrijiri medicale. Starea sa este în prezent monitorizată de medici.

La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției Rutiere, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și personal medical.

Advertisement

Continue Reading

Știri

O tânără a fost tâlhărită în plină stradă de un bărbat, în Călărași

ipj politie

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Călărași, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de tâlhărie calificată. Incidentul a avut loc în seara zilei de 18 iunie, când o adolescentă a fost deposedată, prin smulgere, de un lanț din aur purtat la gât.

Poliția Municipiului Călărași a fost sesizată a doua zi, pe 19 iunie, în jurul orei 13:00, de către tatăl victimei. Din cercetările efectuate a reieșit că lanțul sustras cântărea aproximativ 15 grame, prejudiciul fiind estimat la 5.000 de lei.

În urma investigațiilor desfășurate cu operativitate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, polițiștii au reușit identificarea suspectului. Pe 20 iunie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, ulterior, să fie prezentat instanței.

Judecătoria Călărași a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Advertisement

Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului.

Continue Reading