PSD/ Iulian Iacomi, despre importanța Pactului național pentru bunăstarea românilor

Președintele organizației județene a PSD Călărași, Iulian Iacomi vorbește despre necesitatea și importanța semnării Pactului național pentru bunăstarea tuturor românilor. În această dimineață, pe pagina oficială a organizație social democraților călărășeni, liderul acestei organizații a transmis un mesaj important către toți sustinatorii actualului program de guvernare.

Dragi prieteni,

A trecut o săptămână de când am propus partidelor politice semnarea Pactului național pentru bunăstarea românilor, prin care să ne asigurăm că niciun semnatar al acestui acord nu va tăia vreodată pensiile și salariile oamenilor și că vor continua să implementeze măsurile de sprijin pentru antreprenori și IMM-uri.

Niciunul dintre partidele de opoziție nu a semnat acest pact, fapt care ne îngrijorează și ne face să credem că pregătesc noi tăieri ale salariilor și pensiilor, concedieri și creșteri ale impozitelor și taxelor.

Și pentru că pe oamenii politici ai opoziției nu ne putem baza, invităm membri ai societății civile – cetățeni și organizații – care își doresc cu adevărat binele public, să susțină și să semneze acest pact. Chemăm românii alături de noi, ca să continuăm creșterea veniturilor și măsurile de sprijin menite să ducă România mai departe!

Preşedintele PSD Călăraşi
Iulian Iacomi

www.pactul.ro

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

A doua opinie medicală – un proiect de lege care garantează acces gratuit și siguranță pentru pacienți

Pacienții asigurați din România vor beneficia în curând de dreptul

Marin Frizeru’ a fost amendat cu 10.000 lei pentru o tunsoare!

Marin Frizeru este cunoscut în spațiul public drept un înfocat