Connect with us

Știri

PSD/ Iulian Iacomi: Călăraşiul îşi va recăpăta Demnitatea și Forța pe care o avea în cele mai bune vremuri ale sale. Aveți încredere!

Published

on

Dragi prieteni,

În calitate de președinte apreciez că este necesar să exprim punctul de vedere privind o serie de informații care au apărut în presă în ultimele 24 de ore.
Din start doresc să îi urez lui Ciprian Pandea, un tânăr în care am crezut mulți la un anumit moment, succes în noul său proiect politic. Desigur, gestul său a dezamăgit extrem de mulți membri ai PSD şi, prin plecarea lui, a confirmat că în perioada mandatului său la Călăraşi organizația era demantelată din interior de chiar domnia sa.
În ceea ce priveşte lista pe care o vehiculează tânărul politician, cu vocație de trădător, în masa-media, vă asigur că lucrurile nu stau aşa cum crede el sau cum i s-a spus.
Am discutat cu primarii noştri, am discutat cu liderii de organizații, iar răspunsul lor este unul clar: toată lumea a strâns rândurile în jurul echipei de conducere, fapt pentru care le mulțumesc.
Mulțumesc public pe această cale şi preşedintelui nostru executiv, doamna senator Roxana Pațurcă, cea care a depus un efort substanțial pentru contracararea atacurilor mediatice şi politice lansate împotriva organizației noastre.
Doresc să amintesc tuturor membrilor şi simpatizanților organizației noastre, dar şi celor care ne atacă în aceste zile, un singur lucru: eu nu am pierdut niciodată o bătălie politică şi am de gând ca, alături de colegii mei din echipa de conducere a PSD Călăraşi, să aduc și de această dată victoria, prefigurând un nou profil economic la nivelul județului nostru, iar câștigătorii de fapt sa fie călărăsenii. Pentru că DA, am demonstrat că știm, vrem și se poate.

Călăraşiul îşi va recăpăta Demnitatea și Forța pe care o avea în cele mai bune vremuri ale sale. Aveți încredere!

Preşedintele PSD Călăraşi
Iulian Iacomi

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Reconcilierea din culisele PSD Călărași. Cum a reușit Vasile Iliuță să-l aducă înapoi pe senatorul Nicușor Cionoiu

Published

on

După o serie de dispute care au pus la încercare coeziunea Partidului Social Democrat din județul Călărași, liderul Vasile Iliuță a reușit, spun colegii din partid, să treacă peste situațiile interne care l-au pus în dificultate și au tulburat partidul de lângă Borcea.

Ultimul episod tensionat l-ar fi avut în prim-plan pe senatorul PSD, Nicușor Cionoiu și pe Iliuță însuși.

Deși inițial au existat tensiuni și speculații, cei doi lideri politici au găsit o soluție comună și își doresc să continue proiectul politic început împreună. Cel puțin pentru moment. 

Vasile Iliuță, cel mai mare vânător politic a reușit să readucă unitatea în partid, spun surse apropiate acestuia.

Potrivit  surselor, Cionoiu ar fi luat în calul să candideze din partea Partidului Social Democrat în Organizația județeană Constanța, lângă Felix Stroe, asta dacă nu și-au găsit încă locul în continuare la Călărași.

Advertisement

Chiar dacă ușa către alte opțiuni politice părea să se deschidă pentru unii, în final, situația s-a aplanat, iar focusul rămâne pe colaborare și pe agenda politică comună.

În ciuda unor momente de incertitudine, liderul PSD Călărași continuă să fie o prezență marcantă  în peisajul politic local. Cu toate că viitorul politic al lui Nicușor Cionoiu este în continuare subiect de speculație, reconcilierea recentă ar putea să ofere speranța că PSD Călărași va continua să progreseze într-o manieră constructivă și unită, așa cum și-a dorit din totdeauna liderul Vasile Iliuță.

Continue Reading

Știri

AUR Călărași își prezintă lista completă de candidați pentru alegerile locale

Published

on

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din județul Călărași și-a făcut publică lista completă de candidați pentru alegerile locale. Cu Daniel Florea în fruntea Consiliului Județean și Dragoș Coman candidat la primăria municipiului Călărași, AUR prezintă o echipă formată din 22 de membri hotărâți să aducă schimbări și să reprezinte interesele cetățenilor din diverse localități ale județului.

Printre candidați se numără o gamă variată de profesioniști și reprezentanți ai comunității locale, printre care se regăsesc Florin Bogdan Cernea-Platarești, Cristea Mihai-Nana, Niculae Eftimie-Luica, și mulți alții, fiecare aducându-și propria perspectivă și expertiză în echipa AUR.

Cu o listă atent selecționată de candidați, AUR își propune să ofere o alternativă puternică și reprezentativă pentru județul Călărași.

Candidații AUR sunt:

• Daniel Florea pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași

• Dragoș Coman pentru funcția de primar al municipiului Călărași

Advertisement

Lista completă a candidaților este:

• Florin Bogdan Cernea-Plătărești

• Cristea Mihai-Nana

• Niculae Eftimie-Luica

• Petre Tone-Oltenița

• Gigel Greceanu-Dor Mărunt

Advertisement

• Bogdan Stroe-Nicolae Bălcescu

• Paul Martac-Modelu

• Ștefan Lăduncă-Frumușani

• Jan Apostol-Dorobanțu

• Niculae Voineagu-Fundeni

• Gavrilă Dimitru-Fundulea

Advertisement

• Nicușor Ionuț Gălbinăsu-Radovanu

• Popa Poppel Dumitru-Tămădău Mare

• Marin Baltag-Dragalina

• Valentin Anghel-Borcea

• Robert Ovidiu Damian-Perișoru

• Ioan Florin Mihalache-Spăntov

Advertisement

• Emil Iustin Muller-Ștefan cel Mare

• Georgiana Lucian Florea-Sârulești

• Silviu Petrișor-Chirnogi

• Adrian Dumitrescu-Ileana

• Luvian Moldoveanu-Valea Argovei

• Ionuț Vișan-Cuza Vodă

Advertisement

• Florin Nae-Budești

• Simona Nicola-Lehliu Gară

Continue Reading

Știri

Centrul Regional pentru Formare Profesională a Adulților organizează două programe de formare. Cum te poți înscrie

Published

on

Sursă foto: freepik

Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților (CRFPA) Călărași va organiza două programe de formare gratuite. Unul intitulat „Competențe antreprenoriale, financiare și juridice” de 72 de ore, și un alt curs de inițiere numit „Operator introducere, prelucrare, validare date”. 

Înscrierea se face la sediul CRFPA de pe strada Sloboziei, Nr. 4 bis sau prin 0242.313.353/crfpacl@anofm.gov.ro.  

Continue Reading

Cele mai vizualizate