Organizația Municipală PSD Călărași a transmis un mesaj de condoleanțe în urma decesului fostului președinte al României, Ion Iliescu, o figură centrală a politicii românești post-decembriste.
„Cu tristețe deplângem decesul domnului Ion Iliescu”, se arată în mesajul publicat de social-democrați. Aceștia evocă contribuția majoră a fostului lider în viața politică a țării, dar și legătura personală și constantă cu județul Călărași, în special cu municipiul Oltenița, locul în care s-a născut și a copilărit.
Ion Iliescu a fost ales Președinte al României de trei ori (1990-1992, 1992-1996, 2000-2004) și a fost fondator al Frontului Salvării Naționale (FSN), lider al Partidului Democrației Sociale din România (PDSR) și, ulterior, al Partidului Social Democrat (PSD).
„A susținut și promovat numeroase proiecte de dezvoltare în zonă – în infrastructură, educație, sănătate – contribuind semnificativ la modernizarea județului Călărași”, subliniază PSD Călărași, adăugând că moștenirea lăsată de fostul președinte va rămâne în memoria celor care l-au cunoscut și i-au apreciat activitatea.
Organizația transmite condoleanțe familiei îndoliate, încheind mesajul cu: „Îi prețuim contribuția și îi cinstim memoria. Dumnezeu să-l odihnească!”
Foto: facebook.com/PSD Călărași
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.