Organizația Județeană PSD Călărași anunță finalizarea unor noi etape de reorganizare internă, în urma Adunărilor Generale de alegeri desfășurate în mai multe organizații locale din județ. Vizate au fost organizațiile din comunele Vâlcelele, Cuza Vodă și Dragoș Vodă.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții partidului, în cadrul întâlnirilor a fost analizată activitatea politică de la nivel local și au fost stabilite direcțiile de acțiune pentru perioada următoare, fiind alese totodată noile structuri de conducere.

În urma votului exprimat de membrii organizațiilor, funcțiile de președinte au fost atribuite astfel:
- Ionel Tatu – președinte PSD Vâlcelele
- Adrian Nițu – președinte PSD Cuza Vodă
- Aurel Ion Radu – președinte PSD Dragoș Vodă
Pe lângă aceste funcții, au fost stabilite și structurile de conducere pentru organizațiile de tineret, femei și seniori, precum și delegații pentru Conferința Județeană, în conformitate cu prevederile statutare ale partidului.
De asemenea, au fost alese structurile de conducere pentru organizațiile de tineret, femei și seniori, precum și delegații pentru Conferința Județeană, în conformitate cu prevederile statutare.
La lucrările desfășurate a fost prezentă doamna senator Daniela Mihai, coordonatoarea Zonei 2, alături de doamnele vicepreședinte OFSD Bîrcă Ruxandra și Țuțuianu Anda Bianca.
De asemenea, a fost prezent domnul Vasile Iliuță, președintele PSD Călărași, alături de domnul Ion Radu Aurel, primarul comunei Dragoș Vodă, și de domnul Tatu Ionel, primarul comunei Vâlcelele.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.