Protestele persoanelor cu dizabilități au scos la iveală efectele grave ale noilor criterii de încadrare în grad de handicap, introduse prin Ordinul 2300/2025. Președinta Consiliului Național al Dizabilității din România, Daniela Tontsch, avertizează că mii de oameni cu boli cronice au fost eliminați de pe listele de beneficiari printr-o simplă redefinire administrativă a handicapului.
Potrivit acesteia, autoritățile folosesc birocrația pentru a reduce artificial numărul persoanelor aflate în situații vulnerabile, în loc să țină cont de realitatea medicală a pacienților oncologici, neurologici sau cu afecțiuni locomotorii. Tontsch afirmă că protestul nu este un gest simbolic, ci o reacție la anularea peste noapte a unor drepturi esențiale.
Consiliul Național al Dizabilității solicită anularea Ordinului 2300/2025 și revenirea la criterii conforme standardelor internaționale, actualizarea indemnizațiilor în funcție de inflație și restabilirea scutirilor fiscale eliminate prin OUG 9/2026.
Protestatarii atrag atenția că diminuarea protecției sociale contravine articolului 50 din Constituție și că statul a ajuns să impoziteze inclusiv mijloacele de transport adaptate, esențiale pentru mobilitatea persoanelor cu dizabilități. Ei subliniază că nu reprezintă o cheltuială bugetară, ci cetățeni cu drepturi care trebuie respectate.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.