Bogdan Mihai, vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, a vorbit într-un interviu acordat publicației Obiectiv de Călărași despre proiectele aflate în derulare și prioritățile administrației județene. Fost administrator public, Mihai este considerat unul dintre cei mai eficienți oameni din aparatul Consiliului Județean, mai ales în ceea ce privește relația cu instituțiile și coordonarea proiectelor de investiții.
„Toate proiectele pe care le-am început sau le-am demarat în această perioadă vor aduce un plus comunității. Portul turistic, început în anii trecuți, se apropie de finalizare. Avem și o componentă puternică pe zona socială. Urmează să lansăm procedurile pentru construcția unui centru de bătrâni și a unui centru social, care vor completa infrastructura socială existentă la nivelul județului. Ca element de noutate, am câștigat și un proiect pentru un centru de îngrijire paliativă cu o capacitate de 50 de locuri”, a explicat Bogdan Mihai.
Întrebat despre stadiul lucrărilor la Spitalul Județean de Urgență Călărași, Mihai a precizat că proiectul, derulat prin Compania Națională de Investiții, a avut mai multe întârzieri. „Lucrarea este coordonată de CNI, iar Consiliul Județean este doar beneficiarul final. Am avut prelungiri de termene succesive. În acest moment, discutăm despre finalizarea lucrărilor la începutul primăverii. Vom avea o ședință tehnică cu reprezentanții constructorului și ai CNI pentru a stabili documentele necesare recepției. În paralel, am demarat procedurile pentru obținerea autorizațiilor, astfel încât să putem funcționa imediat după recepție.”
În ceea ce privește parcarea și extinderea ambulatoriului, vicepreședintele estimează finalizarea tot în primăvara anului viitor. În schimb, corpurile F-G-H vor necesita mai mult timp. „Acolo constructorul a venit cu modificări pe parcursul lucrărilor. Un termen realist pentru finalizare este sfârșitul anului viitor sau primăvara următoare”, a spus el.
Legat de proiectul podului peste Borcea, Bogdan Mihai a confirmat că acesta rămâne o prioritate pe agenda Consiliului Județean. „Documentația a fost realizată, urmează să scoatem procedura pentru proiectare. Nu putem vorbi încă despre execuție, pentru că nu avem finanțare. Ordonanța 52 a blocat temporar achizițiile pentru studiile complementare, dar din primăvară vom relua procesul și vom concretiza aceste concepte.”
Proiectele prezentate de Bogdan Mihai arată o direcție clară de dezvoltare pe mai multe planuri: medical, social și infrastructural. Aceste investiții, odată finalizate, vor contribui semnificativ la modernizarea serviciilor publice și la creșterea calității vieții locuitorilor județului Călărași.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.