Connect with us

Știri

Programul activităţilor Centrului Judeţean Călăraşi Călăraşi în perioada sărbătorilor de iarnă

Călărașiul este într-o petrecere de zile mari. Fiecare weekend aduce la Călărași artiști iar atomosefera de poveste este completată de căsuțe cu produse tradiționale, amenajate sub ghirlandele luminoase care au acoperit toată esplanada Consiliului Județean Călărași. Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor alături de Palatul Copiilor Nr 1, Călărași, vor urca pe scenă în seara de sâmbătă, 10 decembrie, urmând ca în ziua de duminică, pe scena de la Călărași sa urce Elena Gheorghe. 

Joi, 8 decembrie, în conferința de presă  organizată la sediul PSD Călărași, Georgiana Teodorescu, managera CJCC a susținut o declarație de presă, în care a prezentat programul artistic în cadrul Târgului pentru următoarea perioadă.

“Așa cum știți, foaierul s-a transformat în casa lui Moș Crăciun, foaierul Centrului Județean de Cultură și Creație. Acesta poate fi vizitat până vineri, între orele 10:00 și 14:00, iar în week-end-uri, între orele 16:00 și 19:00. În zilele de 19, 21, 22 și 23, în intervalul orar 17:00 – 20:00, va poposi în case și Moș Crăciun, care o să-i aștepte pe copii cu mici surprize.

Programul artistic în cadrul târgului pentru următoarea perioadă este: în următorul week-end, în data de 10, avem în recital Palatul Copiilor și Carmen Chindriș cu Taraful Rutenilor, iar în data de 11 avem copiii noștri de la grupul Voces Campi și Elena Gheorghe. În următorul week-end, 17-18, va avea loc prima ediție a Festivalului Național de Tradiții Datini și Colinde de Iarnă,  pe care l-am organizat în parteneriat cu Palatul Copiilor din Călărași, unde vor fi invitate mai multe ansambluri folclorice, atât de la noi din județ, cât și din țară. Avem invitat un ansamblu din Moldova și unul din Maramureș, care vor veni și ne vor prezenta tradițiile și obiceiurile de unde locuiesc. Tot în data de 18 avem și pe sală concert Tudor Gheorghe. În data de 20 avem Ștefan Hrușcă, tot pe sală.” – precizează Georgiana Teodorescu, managerul CJCC Călărași.

Advertisement

Managera Centrului Județean Călărași, Georgiana Teodorescu, a mai precizat că, în data de 24 decembrie 2022, seara va fi deschisă de corul CJCC care va avea un program special de colinde. Fuego va face atmoseferă în ajunul Crăciunului, iar în ziua de 25 decembrie, e Crăciun, la Călărași vor veni trupa Distinto și Iana Novac cu un concert de zile mari.

“Ajungem la weekend-ul de Crăciun. În data de 24, deschidem noaptea de ajun cu corul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, un program de colinde. După care, continuăm cu recitalul lui Paul Surugiu – Fuego. În data de 25, de Crăciun, avem invitați trupa Distinto și Iana Novac în concert. Bineînțeles că si anul acesta, ca în ceilalți ani, vom organiza Revelionul, unde avem invitați artiști, nume cunoscute, nume mari, cum ar fi Nicoleta Nucă, Nicole Cherry, Mandinga, Randi, What’s Up și mulți alții. Programul târgului de Crăciun este în fiecare seară de la ora 16:00 până la ora 22:00, unde vor fi deschise căsuțele operatorilor economici și publicul poate servi diferite preparate tradiționale pentru această perioadă.” a mai precizat Georgiana Teodorescu.

Advertisement

Știri

Oltenița: Scăpăm de țânțari, ne bucurăm de vară!

Primăria Municipiului Oltenița a anunțat că se derulează două nopți de tratamente împotriva țânțarilor în toată localitatea — vineri și sâmbătă, 4 și 5 iulie, între orele 22:00 și 05:00, pentru ca locuitorii să se poată bucura de serile de vară fără disconfortul provocat de insecte.

🦟 Scăpăm de țânțari, ne bucurăm de vară!

Primarul orașului transmite că activitățile se desfășoară cu folosirea substanțelor omologate și avizate, garantând siguranță pentru oameni și animale. Acțiunea vizează reducerea semnificativă a populațiilor de țânțari și alte insecte care pot afecta confortul nocturn al cetățenilor.

Ce trebuie să știți

Advertisement
  • Acțiunea va acoperi întreg teritoriul orașului Oltenița, inclusiv zone rezidențiale și spații publice.
  • Este posibilă reprogramarea intervenției în funcție de evoluția condițiilor meteorologice — dacă vremea nu permite, primăria va comunica o dată alternativă.
  • Apicultori, atenție: vă rugăm să protejați stupii în perioada tratamentelor, pentru a preveni orice risc asupra albinelor.

De ce contează

Serile liniștite de vară sunt prețuite de toți. Cu acțiuni proactive și planificate, autoritățile locale urmăresc să creeze un mediu mai plăcut pentru socializare, relaxare în aer liber și plimbări nocturne în liniște.

Recomandări practice pentru cetățeni înainte de tratament:

  • Dacă locuiți în apropierea zonei tratate, feriți ferestrele și ușile între orele menționate.
  • Acoperi recipientele cu miere și apă, protecte stupii — pentru apicultori.
  • Respectați eventualele instrucțiuni suplimentare comunicate de Primărie în cazul reprogramării.

Astfel de acțiuni de deratizare sunt tot mai necesare în sezonul cald pentru a limita transmiterea bolilor de către insecte, dar și pentru a ridica calitatea vieții comunității. Oltenița spune “adio” țânțarilor și salută serile liniștite de vară!

Continue Reading

Știri

PSD Călărași, omagiu de Ziua Drapelului Național: „România este o datorie, o moștenire și un ideal”

Astăzi, 26 iunie, cu ocazia Zilei Drapelului Național, Organizația PSD Călărași a transmis un mesaj de respect și recunoștință față de unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității naționale: tricolorul românesc.

„Drapelul spune povestea unei națiuni care nu a încetat niciodată să lupte, să spere și să construiască. Este un simbol care ne unește ca popor, indiferent de vremuri și greutăți”, se arată în mesajul organizației județene.

Președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, a subliniat că adevăratul patriotism se exprimă prin fapte, nu doar prin vorbe:
„Cred cu tărie că patriotismul înseamnă faptele care aduc onoare țării. Tricolorul ne amintește că România este o datorie, o moștenire și un ideal. Să fim demni de steagul sub care trăim!”

Cu acest prilej, social-democrații din Călărași le-au transmis tuturor românilor gânduri de solidaritate, unitate și speranță.

Advertisement

La mulți ani, Drapelului României!
La mulți ani, România!

Continue Reading

Știri

Primăria Călărași are 101 oameni la Spații Verzi, dar plătește o altă firmă să facă treaba

Municipiul Călărași se confruntă cu o situație administrativă paradoxală: în timp ce Serviciul Public Pavaje Spații Verzi (SPPSV), aflat în subordinea primăriei, funcționează cu 101 angajați plătiți din bani publici, autoritatea locală continuă să externalizeze, an de an, serviciile de cosit mecanic al ierbii către o firmă privată — Lazy Garden SRL.

Potrivit datelor oficiale, firma a avut în 2024 un număr mediu de doar 3 angajați. În anii anteriori, cifra a fost ușor mai mare, dar nu a depășit 5 angajați. Cu toate acestea, Lazy Garden a reușit să câștige contracte în valoare totală de 2.189.412,75 lei (fără TVA) între 2021 și 2025, pentru servicii precum:

  • cosit mecanic al ierbii
  • încărcare și transport vegetație
  • întreținerea spațiilor verzi pe suprafețe mari, de peste 200.000 mp/an

Doar în perioada 2021–2025, Lazy Garden a încheiat contracte în valoare de aproape 2 milioane de lei (fara TVA), prin licitații directe sau achiziții publice, pentru a presta activități pe care, teoretic, SPPSV ar trebui să le poată realiza intern.

An Valoare totală contracte (RON)
2021 266.190,00
2022 533.430,75
2023 501.674,75
2024 520.354,75
2025 367.762,50

În unele cazuri, contractele au presupus întreținerea unor suprafețe de peste 200.000 mp și manipularea a peste 100 de tone de vegetație – toate în termene relativ scurte.

Am întrebat: cum este posibil ca o firmă cu 3 angajați să acopere munca de zeci de oameni?

Pentru clarificări, l-am contactat pe administratorul firmei Lazy Garden SRL, Lucian Croitoru. I-am adresat întrebarea direct: care este secretul capacității firmei sale de a realiza lucrări care ar necesita, în mod realist, cel puțin 40–50 de oameni pe teren?

Advertisement

Lucian Croitoru ne-a răspuns:

„Activitatea este acoperită prin încadrarea de persoane în regim zilier, în baza legii. Sunt folosiți strict în anumite zile, pentru o perioadă determinată.”

Pentru confirmare, am discutat și cu șeful ITM Călărași, Nicolae Dumitru, care a precizat:

„Este legal ca o firmă să angajeze zilieri în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea duratei zilnice maxime și a numărului de zile lucrate per an. Obligația raportării prin aplicația electronică Revizor este respectată în acest caz.”

Este de asemenea legitim să ne întrebăm ce activitate reală desfășoară SPPSV, dacă pentru lucrările de bază – întreținerea spațiilor verzi – se apelează constant la contracte externe. Mai ales în condițiile în care structura serviciului include zeci de angajați pentru drumuri, pepinieră, atelier mecanic și chiar mixturi asfaltice.

Aceste practici ridică semne de întrebare nu doar privind eficiența administrativă, ci și utilizarea fondurilor publice. Primăria plătește:

  • Salariile lunare a 101 persoane
  • Contracte externe repetate, de sute de mii de lei anual

Advertisement
Continue Reading