Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 14°C | Anul XI Nr. 531

La zi

Primarul Nicolae Rîjnoveanu, despre sistemul de apă și canalizare din comuna Roseți: „Nu știu de ce trebuie să-l desființăm. Toată lumea își dorește să pună mâna pe acest serviciu”

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Nicolae Rîjnoveanu, primarul comunei Roseți, a vorbit despre serviciul de apă și canalizare. Într-o declarație recentă, acesta a subliniat importanța infrastructurii bine puse la punct, afirmând că în întreaga localitate există apă și canalizare, iar consumul este monitorizat cu atenție.

„În toată localitatea am apă și pe toată suprafața pe care avem executată canalizarea, avem executată și contorizarea apei potabile, în așa fel încât, la orice oră din zi și noapte, știm, într-adevăr, câtă apă pleacă la canal”, a explicat edilul.

Întrebat care este prețul apei pe metru cub, primarul a răspuns: „E 3,10 lei la ora actuală și, într-adevăr, se va mări și va ajunge la 3,40 lei, iar apa la canalizare merge pe 70% din prețul apei potabile, în total vreo 5 lei”.

Advertisement

Ulterior, Nicolae Rîjnoveanu a fost întrebat dacă are de gând să facă parte din grupul celor de la Ecoaqua. Însă acesta a explicat că, de când a implementat sistemul de apă și canalizare, s-a confruntat cu unele dificultăți, pentru rezolvarea cărora a apelat la diverse autorități din acest domeniu.

„Am făcut o intervenție scrisă, atât la Ministreul Dezvoltării, cât și la Ministerul Finanțelor. Aceeași intervenție am făcut-o și cu ocazia Conferinței Naționale a Asociației Comunelor. Aceeași intervenție o fac și la domnul premier Ciolacu, cu prima ocazie când oi pleca către București”, a dezvăluit primarul comunei Roseți.

De ce se dorește desființarea serviciului de apă și canalizare din Roseți

Ulterior, edilul a explicat de ce a recurs la respectivele acțiuni, evidențiind că i s-a solicitat să desființeze serviciul de apă și canalizare: „Am cerut domnului președinte să ajungem acolo pentru că nu se poate. (…) Nu știu de ce trebuie să desființăm acest serviciu, nu am înțeles”.

În acest sens, Nicolae Rîjnoveanu a argumentat că unele entități își doresc să preia în subordinea lor sistemul realizat de Primăria Roseți, întrucât este unul foarte eficient: „Bineînțeles că toată lumea își dorește să pună mâna pe Roseți, pe acest serviciu, pentru faptul că e funcționabil, fără discuții, și foarte bine pus la punct. Eu n-am înțeles de ce îl dăm degeaba, pentru ce?”.

Având în vedere aceste lucruri, oficialul a fost întrebat dacă a avut vreo discuție cu reprezentanții operatorului de apă din județul Călărași și Ialomița, iar el a răspuns sincer, spunând că nu a luat legătura cu aceștia, dar nici nu are de gând, întrucât nu are o impresie bună vizavi de respectivul operator.

Advertisement

„Nu, n-am avut cu dânșii, pentru că acest lucru e tot aceeași treabă cum este cu legea gestionării deșeurilor în județ, adică legislația ține cu coada vulpii”, a spus Nicolae Rîjnoveanu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Fapt Divers

Descoperă magia roșie: Ciocănitoarea Kanelspett, regina tropicală!

Published

on

În inima pădurilor umede din America Centrală și de Sud, acolo unde aerul e încărcat de umiditate și sunetele naturii răsună neîncetat, trăiește o pasăre care pare ieșită dintr-un vis colorat: ciocănitoarea Kanelspett, cunoscută științific sub numele de Celeus loricatus. Numele suedez “Kanelspett” – care evocă aromele dulci ale scorțișoarei – îi vine perfect de la penajul său cald, de un roșu-rufous intens, ce acoperă majoritatea corpului, cu excepția unor accente negre elegante pe cap și aripi. Această ciocănitoare de mărime medie, cu o lungime de aproximativ 19-23 de centimetri, este un maestru al adaptării în ecosistemele tropicale luxuriante.

Kanelspett-ul preferă pădurile umede de la nivelurile joase până la poalele dealurilor, de la coasta Caraibelor a Nicaraguei și până în Panama, Costa Rica, Ecuador și Columbia. Aici, ea și perechea sa – căci de obicei se deplasează în perechi sau singură – explorează trunchiurile copacilor la niveluri medii sau în coroană, ciocănind ritmic în căutarea insectelor ascunse sub scoarța putredă. Spre deosebire de verii săi mai zgomotoși, Kanelspett-ul nu bate cu ciocul în mod excesiv; în schimb, folosește un cioc puternic, curbat ușor, pentru a dezgropa larve și furnici. Dieta sa variată include și fructe, ceea ce o face un aliat valoros pentru dispersia semințelor în păduri.

Un detaliu fascinant al acestei specii este vocalizarea sa: o serie de șuierări puternice, descrescânde în tonalitate, care seamănă cu un fluierat jucăuș, aidoma unui apel de chemare îndepărtată prin ceața dimineții tropicale. Masculii se remarcă prin creasta neagră pe cap, în timp ce femelele au un aspect mai uniform roșu. Cuibul lor, săpat în trunchiuri moi de copaci morți, devine un sanctuar pentru puii care eclozează după o incubație de circa 14 zile. Deși populația globală este estimată la 50.000-500.000 de indivizi maturi, Kanelspett-ul este clasificat ca “Least Concern” de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, datorită adaptabilității sale la margini de pădure și grădini. Totuși, defrișările amenință habitatul său, amintindu-ne cât de fragilă este echilibrul naturii.

Această ciocănitoare nu este doar un observator tăcut al tropicelor; ea este un simbol al rezilienței, ciocănind nu doar lemnul, ci și lecții despre armonia dintre om și mediu.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Pompierii din Călărași, eroi și pentru animale! ISU marchează Ziua Mondială a Animalelor: „Pentru că fiecare viață contează!”

Published

on

4 octombrie este Ziua Mondială a Animalelor, o zi în care pompierii militari din Călărași au ales să reamintească faptul că grija pentru viață nu are specie. Deși în prezent nu mai au un câine de serviciu, salvatorii de la ISU Călărași intervin zi de zi pentru a salva animale aflate în pericol, de la câini căzuți în gropi sau fântâni până la pisici rămase blocate în copaci sau clădiri.

„În misiunile de zi cu zi salvăm animale ori de câte ori putem interveni sau suntem solicitați. Mai jos sunt doar câteva imagini care reflectă această grijă pe care o au pompierii militari pentru orice suflet care s-ar afla în pericol. Pentru că fiecare viață contează!”, au transmis reprezentanții ISU Călărași pe pagina oficială.

Postarea este însoțită de mai multe fotografii emoționante surprinse în timpul intervențiilor — pompieri care scot căței din puțuri adânci, salvează capre blocate sau oferă adăpost temporar animalelor rănite.

Gestul pompierilor a fost primit cu recunoștință de comunitatea online, numeroși călărășeni felicitându-i pentru implicare și pentru sufletul lor mare.

Advertisement

📸 Sursa: ISU Călărași – Facebook

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Locuință cuprinsă de incendiu în comuna Fundeni – intervenție a pompierilor ISU Călărași

Published

on

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” Călărași au intervenit astăzi de dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Fundeni, județul Călărași.

Potrivit ISU Călărași, focul a cuprins o parte din imobil, însă nu au fost înregistrate victime. Echipajele de intervenție au acționat rapid pentru limitarea extinderii flăcărilor, reușind să prevină propagarea incendiului la alte construcții din apropiere.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de pompieri.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading