Connect with us

Administrație Locală

Președintele C.J. Călărași, Vasile Iliuță a prezentat noua conducere a Dunării. Brișan: „Este păcat pentru acest oraș să nu avem o echipă în Liga 1„ Alexa: „În momentul acesta pentru mine este o provocare„

Published

on

Miercuri, 30 august, în sala de ședințe a Consiliului Județean Călărași a avut loc o conferință de presă susținută de Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași. Domnia sa i-a avut alături pe noul președinte al clubului AFC Dunărea 2005 Călărași dar și pe tehnicianul Dan Alexa venit pe banca Dunării cu două etape în urmă. Oficialii clubului de pe malul Borcei au răspuns întrebărilor puse de jurnaliștii locali și au dat asigurări că echipa de pe malul Borcei va face tot posibilul să-și îndeplinească obiectivul. De cealaltă parte, Vasile Iliuță a confirmat faptul că CJ Călărași se ocupă în mod strict de echipa de fotbal dar nu renunță și la susținerea altor sporturi de la Călărași.

 

Vasile Iliuță – președinte Consiliul Județean Călărași: „Am avut o discuție cu domnul Primar, Daniel Drăgulin și am decis împreună ca domnia sa să se ocupe mai mult de handbal iar noi, cei de la C.J. să avem în vedere buna organizare a echipei de fotbal. Îi am astăzi alături de mine pe cei doi decidenți să-i spunem în cadrul clubului de fotbal AFC Dunărea 2005 Călărași. Vreau să-i mulțumesc domnului Florin Brișan pentru faptul că a acceptat funcția de președinte la Dunărea. Brișan a reușit într-un timp foarte scurt să găsească un antrenor iar echipa a legat și două victorii. În acest sens nu vreau decât să vă felicit pe dumneavoastră dar și pe domnul antrenor, Dan Alexa pentru fotbalul călărășean„.

 

Florin Brișan – președinte Dunărea Călărași: „Obiectivul nostru, până în iarnă este clasarea în primele 6 locuri iar la vară promovarea. Trebuie să găsim resursele financiare să facem acest pas. Este păcat pentru acest oraș să nu avem o echipă în Liga 1. Avem câțiva jucători noi, au plecat unii care nu au dat satisfacție. Suntem în discuții cu patru fotbaliști noi. Nu are rost să încărcăm lotul cu jucători care nu confirmă, care nu ne ajută„.

 

Dan Alexa – antrenor Dunărea Călărași: „Cunoșteam lotul în mare. Un nucleu de bază, o echipă care s-a bătut la promovare acum 2 ani, dar pentru obiectivul nostru ne mai trebuie jucători. Începem să facem lucrurile corect. În momentul acesta pentru mine este o mare provocare. Îmi doresc să fiu primul antrenor care promovează, să intru în istorie. Avem mare nevoie de rezultate. Echipa trebuie să vă țină motivați. Sunt foarte mulți juniori la Călărași. Vreau să mă implic mai mult la Dunărea în eventualitatea de a face o academie la Călărași„.

 

 

Advertisement

Cătălin NIȚU – Media Officer  – AFC Dunărea 2005 Călărași

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație Locală

Anunț important pentru locuitorii comunei Roseți

Published

on

Primăria comunei Roseți aduce la cunoștința cetățenilor că, în urma adresei emise de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și a avertizării meteorologice din data de 27 septembrie 2024, localitatea noastră se află sub incidența Codului Portocaliu de ploi torențiale în perioada 29-30 septembrie 2024. Se așteaptă ploi abundente, care, în intervale scurte de timp, vor acumula cantități de apă de până la 50-90 l/mp.

În acest context, Primăria Roseți, împreună cu Consiliul Local și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, se află în alertă și va interveni acolo unde este necesar și posibil pentru a preveni și gestiona efectele posibilelor inundații.

Pentru a evita blocajele și acumulările de apă, rugăm toți cetățenii să sprijine eforturile autorităților prin curățarea șanțurilor și rigolelor de colectare a apelor pluviale din fața proprietăților.

Vă mulțumim pentru sprijin și înțelegere!

Primăria Roseți

Continue Reading

Administrație Locală

Călărași sub cod portocaliu de ploi torențiale și vânt puternic. Ecoaqua și Primăria Călărași, pregătite să intervină

Published

on

Duminică, 29 septembrie 2024, județul Călărași va fi afectat de fenomene meteorologice severe, fiind emis un Cod Portocaliu pentru jumătatea vestică a județului în intervalul 08:00-20:00, iar restul teritoriului se află sub Cod Galben. De la ora 20:00, întreg județul va fi sub Cod Portocaliu până luni, 30 septembrie, ora 10:00.

În acest interval, se așteaptă ploi torențiale abundente și intensificări ale vântului, cu cantități de apă estimate între 40 și 60 l/mp, iar pe alocuri pot depăși 70 l/mp. Vântul va sufla cu rafale puternice, de 70-85 km/h, provocând posibile pagube și disconfort.

Primăria Municipiului Călărași s-a mobilizat

Primăria Călărași a anunțat că este pregătită să intervină prompt pentru a preveni și gestiona eventualele situații de urgență cauzate de ploile torențiale. „Lucrăm non-stop în zilele de alertă meteorologică. Avem echipe pregătite să răspundă rapid în zonele predispuse la inundații, iar vidanjele vor fi la dispoziție pentru evacuarea apei”, au declarat oficialii Primăriei.

Cetățenii pot sesiza orice problemă legată de acumulările de apă la următoarele numere de telefon:

• Primăria Călărași: 0242 311 005
• Poliția Locală: 0242 312 050

ECOAQUA Călărași – intervenție rapidă în caz de inundații

De asemenea, ECOAQUA Călărași a mobilizat echipele pentru a interveni în cazul acumulărilor de apă în oraș, având în vedere prognoza de 50-90 l/mp de precipitații și izolat chiar peste 100 l/mp. Operatorul este pregătit să acționeze rapid și eficient pentru a minimiza impactul acestor fenomene asupra comunității.

Pentru a raporta probleme sau pentru a solicita intervenții, cetățenii pot suna la:

• ECOAQUA Călărași: 0732 334 950

ECOAQUA colaborează strâns cu Primăria Călărași pentru a asigura o reacție coordonată și eficientă în fața acestor fenomene extreme, astfel încât locuitorii să fie protejați.

Advertisement

Continue Reading

Administrație Locală

Sofian Gâdei Carmen, noul viceprimar al comunei Grădiștea: o nouă perspectivă pentru dezvoltarea locală

Published

on

Primarul Vasile Matei a anunțat recent, într-un interviu acordat canalsud.ro, numirea lui Sofian Gâdei Carmen, în vârstă de 37 de ani, în funcția de viceprimar al comunei Grădiștea, consolidând astfel echipa administrativă cu un lider tânăr, energic și dedicat dezvoltării comunității locale. 

Alegerea lui Sofian Gâdei Carmen în această funcție nu a fost întâmplătoare. În timpul campaniei electorale, Gâdei Carmen s-a remarcat prin implicarea activă și dedicarea sa față de proiectele propuse de echipa condusă de Vasile Matei. Această prezență constantă și spiritul său proactiv au contribuit semnificativ la succesul campaniei, iar locul său doi pe lista de candidați pentru Consiliul Local a venit ca o recunoaștere a eforturilor sale.

O echipă nouă, tânără și dedicată

Noua echipă de consilieri locali, formată din nouă membri (9 PSD) aleși din rândul comunității, reflectă viziunea primarului de a aduce oameni simpli, dar dedicați, în procesul de decizie locală. Cu o echipă diversă și bine echilibrată din punct de vedere al experienței și reprezentării, Consiliul Local din Grădiștea este pregătit să abordeze nevoile comunității dintr-o perspectivă proaspătă și dinamică.

Sofian Gâdei Carmen, aflat la început de drum în această funcție, își propune să contribuie activ la rezolvarea problemelor locale și la implementarea proiectelor prioritare. Printre obiectivele sale se numără susținerea eforturilor pentru modernizarea infrastructurii și a rețelelor de canalizare, dar și sprijinirea inițiativelor educaționale, un domeniu pe care primarul Vasile Matei îl consideră esențial pentru viitorul comunei.

Noul viceprimar va colabora îndeaproape cu primarul și consilierii locali pentru a continua proiectele demarate și pentru a găsi soluții eficiente la provocările cu care se confruntă Grădiștea, aducând un suflu nou și o perspectivă modernă în administrația publică locală.

Continue Reading

Cele mai vizualizate