Fapt Divers
Povestea lui Jackie, babuinul soldat
În august 1915, pe fondul zbuciumului Primului Război Mondial, un tânăr fermier sud-african pe nume Albert Marr, în vârstă de 21 de ani, s-a prezentat la Comisia de recrutare a Regimentului 3 Transvaal, parte a Brigăzii 1 Infanterie Sud-africană. Cu inima plină de datorie și curaj, Albert a trecut prin examenele medicale și formalitățile de înrolare, devenind soldat sub numărul 4927. Însă Albert nu a venit singur. Alături de el se afla un companion neobișnuit: un babuin Chakma pe nume Jackie, pe care Albert îl crescuse de mic pe ferma sa din Pretoria. Cei doi erau nedespărțiți, iar Albert a făcut o cerere curajoasă și excentrică: să i se permită lui Jackie să-l însoțească pe front.
Comandamentul regimentului, obișnuit cu cereri mai puțin extravagante, a fost luat prin surprindere. Un babuin în armată? Totuși, după ce au cântărit situația și au observat disciplina și inteligența lui Jackie, ofițerii au acceptat. Astfel, Jackie a devenit, în mod oficial, un soldat al Regimentului 3 Transvaal, primind chiar și o uniformă kaki croită pe măsură, o șapcă militară și un număr de identificare. Aventura celor doi camarazi începea.
În deșertul Africii de Nord
Prima misiune a lui Albert și Jackie a fost în campania din Africa de Sud-Vest Germană (astăzi Namibia). În arșița deșertului, Jackie s-a dovedit mai mult decât un simplu tovarăș. Cu simțurile sale ascuțite, babuinul avertiza trupele de apropierea inamicului sau de prezența șerpilor veninoși, care erau o amenințare constantă. Soldații, inițial sceptici, au început să-l privească pe Jackie cu respect. Îi dădeau rații militare – pe care le mânca cu poftă – și îl răsplăteau cu arahide, preferatele lui.
Jackie avea și un talent pentru a ridica moralul trupei. În serile lungi, când soldații se strângeau în jurul focului, babuinul îi distra cu gesturi amuzante, imitând salutul militar sau furând tacticos o pălărie pentru a o purta cu mândrie. Pentru Albert, Jackie era mai mult decât un animal de companie; era un frate de arme, un sprijin în fața ororilor războiului.
Pe frontul de vest: Franța și Flandra
În 1916, Regimentul 3 Transvaal a fost trimis pe Frontul de Vest, în tranșeele pline de noroi din Franța și Flandra. Aici, războiul era o cu totul altă poveste: ploaia rece, bombardamentele neîncetate și teama constantă de moarte testau rezistența fiecărui soldat. Jackie, însă, părea de neclintit. Învățase să recunoască sunetul obuzelor și se arunca la pământ înainte ca acestea să lovească, avertizându-i pe ceilalți. Soldații glumeau că Jackie avea un „al șaselea simț” pentru pericol.
În timpul bătăliei de la Delville Wood, una dintre cele mai sângeroase ciocniri ale brigăzii sud-africane, Jackie a rămas alături de Albert, chiar și în mijlocul haosului. Când Albert a fost rănit ușor de schije, Jackie nu s-a clintit de lângă el, părând să-l încurajeze cu privirea sa ageră. Curajul babuinului a devenit legendar în regiment, iar povestea lui s-a răspândit chiar și în rândul altor unități aliate.
Rănirea și eroismul lui Jackie
În primăvara anului 1918, în timpul bătăliei de la Passchendaele, Jackie a fost grav rănit. O explozie i-a afectat piciorul drept, iar schijele i-au provocat răni severe. În ciuda durerii, babuinul a rămas calm, permițând medicilor militari să-l trateze. Albert, devastat, a stat lângă el, temându-se că își va pierde prietenul. Însă Jackie, cu o voință de fier, a supraviețuit. Medicii au fost nevoiți să-i amputeze piciorul, dar babuinul s-a recuperat uimitor de repede, învățând să se deplaseze cu o proteză rudimentară.
Pentru curajul său, Jackie a fost promovat la gradul de caporal și decorat cu Medalia de Aur pentru Bravură, o onoare rar acordată unui animal. Soldații îl numeau „Caporalul Jackie”, iar el părea să înțeleagă importanța noii sale poziții, purtându-și uniforma cu o demnitate comică, dar impresionantă.
Sfârșitul războiului și moștenirea lui Jackie
Când războiul s-a încheiat în noiembrie 1918, Albert și Jackie s-au întors în Africa de Sud ca eroi. Jackie a fost sărbătorit în Pretoria, unde mulțimile se strângeau să-l vadă pe babuinul soldat. Cei doi au trăit liniștiți pe ferma lui Albert, iar Jackie, deși marcat de război, și-a păstrat spiritul jucăuș până la moartea sa, în 1921, cauzată de complicațiile rănilor suferite.
Povestea lui Jackie a rămas vie în istoria militară sud-africană. El a fost mai mult decât un simbol; a fost un camarad care a demonstrat că loialitatea și curajul nu cunosc granițe de specie. Pentru Albert Marr, Jackie a fost dovada că, chiar și în cele mai întunecate momente, prietenia poate învinge totul.
Fapt Divers
Invenții uimitoare din trecut: de la pisici-alarmă la cerneală invizibilă
Pisicile, detectoare de incendiu în Egiptul Antic
În Egiptul Antic, pisicile erau mai mult decât animale de companie adorate; ele serveau și ca sisteme de alarmă pentru incendii. Datorită simțurilor lor extrem de dezvoltate, egiptenii credeau că mieunatul pisicilor putea semnala pericolul, avertizând oamenii despre izbucnirea unui incendiu.
Fluierul muzical al porumbeilor în China Antică
În China antică, porumbeilor li se atașau fluierături mici la coadă, care produceau sunete melodioase în timpul zborului. Această practică nu era doar o sursă de amuzament, ci și un mijloc ingenios de comunicare pe distanțe lungi.
Sticlele de vin ca instrumente de măsurare a timpului în Grecia Antică
Grecii antici utilizau sticle de vin umplute cu apă, care se scurgea lent printr-o gaură mică, pentru a cronometra diverse activități. Aceste „ceasuri de apă” erau folosite în băi sau pentru a controla durata discursurilor în adunările publice.
Mesaje ascunse cu suc de lămâie în Evul Mediu
În Evul Mediu, sucul de lămâie era folosit ca cerneală invizibilă pentru a redacta mesaje confidențiale. Scrisul devenea vizibil doar atunci când hârtia era încălzită, oferind o metodă sigură pentru transmiterea informațiilor secrete.
Inovații Bizare din Trecut:
-
Curelele de plută ca veste de salvare
În secolul al XVIII-lea, marinarii foloseau curele sau veste confecționate din plută pentru a-și spori flotabilitatea în caz de naufragiu. Aceste dispozitive rudimentare au fost precursorii vestelor de salvare moderne, salvând numeroase vieți pe mare. -
Ochelarii de soare din os de balenă ai inuiților
Pentru a se proteja de orbirea cauzată de zăpadă în regiunile arctice, inuiții sculptau ochelari din os de balenă, cu fante înguste care reduceau expunerea la lumina reflectată. Această invenție simplă era vitală pentru supraviețuirea în medii cu lumină intensă. -
Frunze de dafin contra dăunătorilor
În perioada victoriană, frunzele de dafin erau plasate în dulapuri și printre haine pentru a alunga moliile și alți dăunători. Această metodă naturală era o soluție eficientă pentru protejarea țesăturilor fără substanțe chimice. -
Canarii, detectori de gaze toxice în mine
În minele de cărbune din secolele trecute, canarii erau folosiți ca sisteme de avertizare pentru gazele toxice. Dacă pasărea își pierdea cunoștința sau murea, minerii știau că trebuie să părăsească imediat zona pentru a evita intoxicarea. -
Butoane pe mânecile uniformelor pentru disciplină
În secolul al XIX-lea, armatele europene au introdus butoane pe mânecile uniformelor pentru a descuraja soldații să-și șteargă nasul sau să-și curețe mâinile pe material. Această practică inedită promova igiena și disciplina în rândul trupelor. -
Oasele de sepie ca „gumă de șters”
Înainte de apariția gumei de șters, oasele de sepie erau folosite pentru a corecta greșelile de scriere pe pergament. Datorită texturii lor poroase, acestea absorbeau cerneala, fiind un instrument practic pentru scribi. -
Clopotele de scufundare pentru explorarea subacvatică
În secolele trecute, exploratorii foloseau „clopote de scufundare” – structuri mari, umplute cu aer, care permiteau scufundătorilor să respire sub apă pentru perioade scurte. Aceste dispozitive primitive au fost predecesoarele echipamentelor moderne de scufundare. -
Lumânările cu marcaje pentru măsurarea timpului
În Evul Mediu, lumânările gradate erau folosite ca un fel de ceas. Marcajele de pe lumânare indicau trecerea orelor pe măsură ce aceasta ardea, oferind o metodă simplă, dar eficientă, de măsurare a timpului. -
Sfoara cu noduri pentru navigație
Marinarii din trecut foloseau o sfoară cu noduri legate la intervale regulate pentru a măsura viteza navelor. Aruncată în apă, sfoara era numărată timp de câteva secunde, iar numărul de noduri trecute indica viteza, de unde provine și termenul „nod” folosit în aviație și navigație. -
Mirodeniile ca monedă de schimb
În Evul Mediu, mirodeniile precum piperul sau șofranul erau atât de valoroase, încât erau folosite ca monedă pentru tranzacții. Unele mirodenii valorau mai mult decât aurul, fiind un simbol al bogăției și puterii.
Fapt Divers
Lăcusta Lubber negru și roșu: o capodoperă a naturii
Lăcusta lubber negru și roșu, cunoscută și sub denumirea de lubber grasshopper, este o insectă impresionantă din familia Romaleidae, întâlnită în special în regiuni din America de Nord, precum sud-estul Statelor Unite. Aceasta se remarcă prin coloritul său distinctiv, combinând nuanțe de negru intens cu accente roșii sau portocalii, ceea ce o face ușor de recunoscut în habitatele sale naturale, cum ar fi pajiștile, câmpurile și zonele de stepă.
Caracteristici fizice
Lăcustele lubber, precum specia Romalea microptera (cunoscută și ca Eastern lubber grasshopper), au un corp robust, cu o lungime de 5-7 cm, femelele fiind de obicei mai mari decât masculii. Culoarea lor variază, dar combinația de negru și roșu este frecventă, în special la adulți. Aripile posterioare sunt adesea roșii sau rozalii, cu margini mai închise, și sunt folosite mai degrabă pentru intimidarea prădătorilor decât pentru zbor, deoarece aceste lăcuste sunt în mare parte terestre și au o capacitate limitată de zbor. Picioarele lor posterioare, bine dezvoltate, le permit să execute sărituri impresionante, de până la 20 de ori lungimea corpului.
Comportament și habitat
Lăcustele lubber preferă zonele calde și uscate, fiind active în special în timpul zilei. Spre deosebire de alte specii de lăcuste, acestea nu formează roiuri mari și nu sunt considerate dăunători agricoli majori, deși pot consuma o varietate de plante, inclusiv ierburi, frunze și chiar culturi agricole, dacă sunt prezente în număr mare. Dieta lor este exclusiv erbivoră, spre deosebire de alte insecte ortoptere care pot consuma și alte insecte.
Un aspect interesant al lăcustei lubber negru și roșu este mecanismul său de apărare. Când este amenințată, această specie eliberează o secreție chimică urât mirositoare și poate produce un sunet sâsâitor pentru a descuraja prădătorii. Culoarea sa vie servește ca un semnal de avertizare, indicând că este necomestibilă sau toxică pentru multe animale.
Reproducere și ciclu de viață
Lăcustele lubber au un ciclu de viață tipic pentru ortoptere, care include stadiile de ou, nimfă și adult. Femelele depun ouăle în sol, în grupuri de 20-50, în timpul verii sau toamna early. Nimfele, care seamănă cu adulții, dar sunt mai mici și fără aripi complet dezvoltate, ies din ouă în primăvara următoare. Acestea trec prin mai multe stadii de năpârlire înainte de a ajunge la maturitate. În stadiul de nimfă, ele pot avea un colorit mai închis, dominat de negru, cu accente roșii mai puțin pronunțate.
Curiozități
- Culoare și simbolistică: Combinația de negru și roșu nu este doar estetic, ci are și un rol ecologic, avertizând prădătorii despre toxicitatea lor potențială.
- Impact cultural: În unele regiuni, lăcustele lubber sunt considerate fascinante datorită aspectului lor și sunt studiate de entomologi pentru comportamentul lor unic.
- Durata de viață: Lăcustele lubber trăiesc între 8 luni și 2 ani, în funcție de condițiile de mediu și de specie.
Concluzie
Lăcusta lubber negru și roșu este un exemplu fascinant al diversității insectelor, combinând un aspect vizual impresionant cu adaptări ecologice remarcabile. Deși nu este la fel de distructivă ca alte specii de lăcuste, prezența sa în ecosistem joacă un rol important, contribuind la echilibrul natural și atrăgând atenția prin culorile sale vibrante. Dacă dorești să afli mai multe detalii sau să explorezi imagini ale acestei insecte, îți recomand să consulți surse de entomologie sau să observi aceste creaturi în habitatele lor naturale, cu precauție și respect pentru mediul înconjurător.
Fapt Divers
Triburi canibale: o realitate controversată a lumii moderne
Canibalismul în istorie și prezent: Deși pare un subiect rezervat filmelor de groază, canibalismul a fost și, în cazuri rare, mai este practicat în anumite colțuri ale lumii. Din motive ritualice, de supraviețuire sau ca act de răzbunare, această practică a marcat istoria multor culturi, iar unele triburi izolate continuă să stârnească fascinație și groază.
Tribul Korowai – ultimii canibali confirmați:
În jungla din sud-estul provinciei Papua, Indonezia, trăiește tribul Korowai, considerat ultimul grup cunoscut care mai practică acest obicei: canibalismul. Cu o populație de aproximativ 4.000 de oameni, aceștia trăiesc ca în Epoca de Piatră, la 150-160 km de țărmul mării Arafura, lângă râul Ndeiram Kabur. Pentru Korowai, canibalismul nu este o practică obișnuită, ci un act de răzbunare: ei consumă carnea celor bănuiți de vrăjitorie, crezând că astfel elimină spirite malefice numite „khakua”. Victimele, considerate posedate, sunt consumate aproape în întregime de adulți, lăsând doar oasele, dinții și unghiile.
Tribul Asmat și misterul Rockefeller: În Noua Guinee, tribul Asmat este renumit pentru ritualurile sale macabre. Aceștia vânează dușmanii și le consumă creierul, gătit pe frunze de palmier, ca parte a tradițiilor lor. În 1961, Michael Rockefeller, membru al celebrei familii americane, a dispărut în regiunea Asmat, iar mulți cred că a fost ucis și mâncat de acest trib, deși dovezile nu sunt concludente.
Canibalismul ritualic în alte regiuni:
Insulele Fiji: Cunoscute în trecut drept „insulele canibalilor”, Fiji au o istorie lungă de canibalism, mai ales în peșterile Naihehe din Sigatoka, unde se practicau ritualuri de consum al dușmanilor capturați. Astăzi, aceste practici au dispărut, dar poveștile persistă.
Aghori, India: Această sectă ascetică folosește rămășițe umane în ritualuri, bând din cranii și consumând carne de la cadavrele deja decedate, dar nu ucid pentru aceste practici.Vanuatu: Antropoloaga Hanna Bota a trăit o lună printre băștinașii din Vanuatu, unde canibalismul a fost oficial abandonat în 1969. Totuși, în zone izolate de pe insula Espirito Santo, se speculează că practici izolate ar putea persista.
Incendiu de proporții la ieșirea din municipiul Călărași, zona clădirilor Siderca — mai multe echipaje ale ISU intervenind în această seară
Cod portocaliu de caniculă la Călărași! Temperaturile urcă până la 37°C în weekend
Călărași: Nivelul Dunării în scădere accentuată – Pompele ANIF de la Modelu, în pericol să rămână pe uscat
O fetiță de 4 ani, acroșată de o mașină a Poliției Locale pe o stradă din cartierul Fantoma
VIDEO. Copiii se joacă lângă șine. Parcul Constructorilor, vandalizat și nesigur
