Poliția Locală din Călărași va primi cinci mașini electrice și un sistem modern de monitorizare video

gheorghe stoian calarasi

Viceprimarul municipiului Călărași, Gheorghe Stoian, a anunțat modernizări importante pentru Poliția Locală, printre care se numără dotarea cu cinci autoturisme electrice și implementarea unui nou sistem de supraveghere video la nivelul orașului.

Într-un interviu acordat emisiunii „Spune-mi despre Călărași” de la Canal SUD, viceprimarul Gheorghe Stoian a detaliat planurile de modernizare pentru activitatea Poliției Locale. Astfel, instituția urmează să primească cinci mașini electrice, parte dintr-un lot de 20 de autoturisme destinate Primăriei.

„Cei de la Poliția Locală vor primi cinci mașini electrice, dar și stații de încărcare proprii. Lucrăm în prezent și la amenajarea parcării din jurul sediului pentru a integra noile dotări”, a precizat viceprimarul.

Tot în noul sediu al Poliției Locale, aflat în curs de finalizare, va fi instalat și un centru tehnologic pentru monitorizarea celor 147 de camere video funcționale din municipiu.

„Vom monta mai multe dispozitive electronice pentru a centraliza supravegherea video. Comunicarea este esențială, iar noile tehnologii ne vor ajuta să reacționăm mai rapid în situații de urgență”, a adăugat Gheorghe Stoian.

Prin aceste investiții, administrația locală își propune să crească eficiența serviciilor publice și să răspundă mai prompt solicitărilor cetățenilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Semnificația istorică a zilei de 3 iulie

IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI: 1423 – S-a

Centenarul Marii Uniri s-a sărbătorit în comuna Unirea

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri în comuna Unirea au avut