Edward Bulwer Lytton Dickens, poreclit Plorn de familie, s-a născut la 13 martie 1852, în Londra, ca al zecelea și ultimul copil al marelui scriitor Charles Dickens. Tatăl său, maestru al romanelor care explorau dragostea, sărăcia și speranța – gândiți-vă la scenele tandre din „Marile speranțe” sau la sacrificiile din „Poveste despre două orașe” – părea să reverse toată afecțiunea în paginile sale. În realitate, însă, Plorn a crescut într-o casă unde căldura părintească era o raritate.
Copilăria lui Plorn a fost marcată de absența emoțională a tatălui. Charles, absorbit de turnee de lecturi publice, de aventuri extraconjugale și de ambiții literare, își trata fiii mai mult ca pe niște proiecte eșuate decât ca pe copii. Plorn, un băiat sensibil și inteligent, dar lipsit de disciplină, nu excela în învățământul școlar. La doar 16 ani, în 1868, tatăl său l-a trimis în Australia, împreună cu fratele său Alfred, sub pretextul unei vieți noi în colonii. „Du-te și fă-ți un nume acolo”, i-a spus Charles, fără să-și ascundă dezamăgirea. Era un exil mascat, o modalitate de a scăpa de un fiu pe care-l considera o povară.
În Australia, Plorn a încercat să-și construiască o existență. A lucrat ca fermier, apoi ca funcționar guvernamental în New South Wales. A cunoscut succes modest, dar și eșecuri: datorii, afaceri ratate, o căsnicie târzie cu Constance Desailly în 1880, din care au rezultat două fiice. Niciodată nu a atins strălucirea fraților săi mai mari, precum Charley sau Henry, care au rămas în Anglia. Scrisorile sale către familie dezvăluie o durere ascunsă – o căutare perpetuă a aprobării unui tată care murise în 1870, lăsându-l cu moștenirea unui nume celebru, dar fără îmbrățișarea promisă.
Plorn a murit la 31 ianuarie 1902, în Australia, la doar 49 de ani, răpus de o boală cardiacă. Viața sa ilustrează ironia crudă: Charles Dickens a scris despre orfani care găsesc iubire și răscumpărare, dar propriul său fiu a rămas un orfan emoțional, rătăcind în umbra unui geniu care nu știa să iubească decât prin cuvinte tipărite. Plorn nu a fost un ratat, ci o victimă a unui paradox – un tată care a dat lumii povești de dragoste eternă, dar nu a oferit-o celor mai apropiați. În coloniile îndepărtate, el a căutat ceea ce nu primise acasă: un loc unde să fie văzut cu adevărat.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Abonează-te la canal
