Comuna Roseți a sărbătorit Boboteaza din acest an în spiritul credinței, al tradiției și al solidarității, cu sprijinul administrației locale și al întregii comunități.

Pe 6 ianuarie 2026, locuitorii comunei s-au reunit la biserică pentru a participa la slujba de sfințire a apei, într-o atmosferă de liniște și reculegere. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Roseți, alături de instituțiile care au asigurat buna desfășurare a întregii zile: Ambulanța, SMURD, Pompierii și Jandarmeria.

Primarul George Chiriță a transmis un mesaj de mulțumire și apreciere pentru toți cei implicați:

„Doresc să mulțumesc din suflet tuturor oamenilor care au participat și au fost alături de noi la acest eveniment deosebit. Mulțumesc comunității din Roseți pentru implicare, respect și spirit civic, precum și preoților care au contribuit la păstrarea acestei frumoase tradiții.”

Edilul a subliniat, de asemenea, importanța unității și a valorilor care țin o comunitate puternică și solidară:

„Boboteaza ne reamintește cât de important este să fim uniți, să ne respectăm valorile și să avem grijă unii de alții.”

Cu sprijinul administrației locale, evenimentul s-a desfășurat în cele mai bune condiții, iar atmosfera a fost una de comuniune și bucurie spirituală.

Comuna Roseți rămâne, și în 2026, un exemplu de respect față de tradiții și colaborare între cetățeni și autorități.

În Comuna Borcea, Boboteaza este trăită ca o adevărată sărbătoare a comunității, în care obiceiurile vechi, credința și spiritul locului se împletesc pe parcursul unei zile încărcate de semnificații.

Ziua începe cu adunarea participanților și înscrierea concurenților, locul din care pornesc alaiurile. Caii, atelajele și tractoarele U650 sunt pregătite pentru defilare, iar localnicii se strâng de-a lungul traseului care leagă Borcea de Pietroiu, pentru a urmări una dintre cele mai spectaculoase parade ale iernii.

Defilarea cailor și a tractoarelor se desfășoară pe drumul dintre cele două sate, readucând în prim-plan legătura comunității cu munca pământului și tradițiile agricole. Alaiul ajunge la Pietroiu, unde are loc aruncarea crucii în apă, moment așteptat de credincioși, încărcat de emoție și simboluri creștine.

Urmează botezul cailor, la biserica din Borcea, slujbă care păstrează un obicei vechi, transmis din generație în generație. Sfințirea apei este oficiată de preoții Nicolae Tudose, George Hangu și Nelu Zăldoiu, în fața unui număr mare de credincioși veniți să participe la sărbătoare.

Pe parcursul zilei, atenția se mută asupra concursurilor dedicate cailor – frumusețe și viteză – dar și întrecerilor pentru tractoarele U650, completate de demonstrații și momente pregătite de organizatori. Atmosfera este una de sărbătoare, în care localnicii și participanții se bucură împreună de tradițiile păstrate cu grijă.

Primarul Aniel Nedelcu Păturcă transmite un mesaj de mulțumire comunității, subliniind implicarea cetățenilor, a preoților, a instituțiilor locale, a forțelor de ordine și a serviciilor de intervenție, precum și sprijinul partenerilor media, evidențiind importanța unității și a respectului față de obiceiurile locale.

Da, povestea asta cu Acceleratul 407 București–Suceava blocat 18 ore în viscol în februarie 1985 este una dintre cele mai cunoscute și dramatice episoade din iernile cumplite ale anilor ’80 în România.

Iarna 1984–1985 (și mai ales ianuarie–februarie 1985) a fost una dintre cele mai grele din ultimele decenii, cu geruri crâncene (minime frecvent sub –20 °C, uneori și –30 °C în zonele joase), viscole puternice și ninsori abundente care au paralizat țara. Contextul era și mai dureros: regimul Ceaușescu impusese măsuri extreme de economisire a energiei (încălzire raționalizată, pene de curent frecvente, iluminat redus), așa că multe case și blocuri erau deja foarte reci, iar trenurile CFR (majoritatea cu vagoane vechi, fără izolație bună și cu sisteme de încălzire defectuoase) deveneau adevărate capcane de gheață atunci când rămâneau blocate.

În cazul acceleratului 407 (un tren rapid/clasic pe ruta București–Suceava, care trecea prin zone expuse precum cele din Moldova), garnitura a rămas blocată în câmp, între două stații, probabil în zona Bacău–Roman–Pașcani (tronson foarte predispus la acumulări de zăpadă și viscol). Au fost aproximativ 340 de pasageri (numărul variază ușor în relatări, între 300–350).

Situația a fost extrem de grea:

Advertisement

• Fără electricitate → fără lumină și fără căldură în vagoane (majoritatea încălzirii era pe bază de abur de la locomotivă, care nu mai funcționa eficient când trenul stătea nemișcat).
• Temperaturi foarte scăzute afară (probabil sub –15…–20 °C cu vânt puternic).
• Pasagerii au supraviețuit în principal datorită solidarității: s-au înghesuit cu toții în puținele vagoane care mai păstrau un pic de căldură reziduală, s-au învelit în tot ce aveau (haine, pături, bagaje), s-au strâns unii în brațe pentru a împărtăși căldura corporală și au împărțit puțina mâncare și apă pe care o aveau.

După aproape 18 ore (unele relatări spun chiar mai mult până la eliberarea completă), echipele CFR și armata au reușit să degajeze linia și să evacueze oamenii – mulți au ajuns cu degerături ușoare, epuizare și hipotermie, dar nimeni nu a murit în mod direct în acel tren (ceea ce a fost considerat un mic miracol).

Episodul ăsta a rămas în memoria colectivă ca un exemplu clasic de „solidaritate românească” în condiții extreme, dar și ca simbol al neputinței sistemului feroviar și al austerității din acea perioadă. Mulți oameni care au trecut prin așa ceva în anii ’80–’90 încă mai povestesc cu un soi de mândră resemnare: „Ne-am încălzit unii pe alții, că altceva nu era…”

Azi, când auzim de viscole și trenuri blocate, pare puțin, dar în contextul anilor ’80 era o chestie foarte serioasă. Ai prins și tu vreo iarnă așa de grea sau cunoști pe cineva care a fost în trenul ăla?