Connect with us

Breaking News

Peste 5.000 de persoane au participat la „Ziua Fermierului Călărășean”, eveniment organizat în comuna Vâlcelele

Published

on

https://www.facebook.com/calarasipress/videos/1463529663737888/

“Ziua Fermierului Călărăşean”– unul dintre cele mai frumoase, dar și importante evenimente ale judeţului. Anul acesta, Ionel Tatu, Consiliul Local și fermierii  au avut grijă ca evenimentul să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Evenimentul ce a ajuns anul acesta la cea de a XI-a ediție a fost un real succes pentru fermierii implicați, dar și pentru autoritățile locale, respectiv Primăria Comunei Vâlcelele și Consiliul Local.
9 septembrie, o dată ce va rămâne cu siguranță în memoria celor ce au fost prezenți la un așa eveniment.

Deschiderea oficială a evenimentului a fost făcută chiar de către primarul ales, Ionel Tatu. Acesta, în primul rând, a dorit să mulțumească fermierilor ce s-au alăturat acestui eveniment, prin diferite sponsorizări. Ziua Fermierului Călărăşean a devenit deja o tradiţie a localității, evenimentul  ia amploare de la an la an, asta doar prin implicarea tuturor fermierilorce au acordat  sprijin financiar.

Cu prilejul acestui eveniment, Consiliul Local a hotărât să acorde patru titluri de cetățeni de onoare: Teodora Dumitru, Florin Brișan, Nelu Balaciu și Ion Iliuță.

I.Tatu: “În fiecare an venim cu ceva nou. Dacă anul acesta, să zicem că a fost un an agricol bun, ţinem să le mulțumim fermierilor din localitate, care fără ei, acest eveniment nu ar fi avut loc. Majoritatea sponsorizărilor din această zi, este făcută de fermierii noştri, din comună Vâlcelele, cărora le mulțumesc!”

Este un eveniment destul de amplu, pe lângă invitați, colegii mei de la Chișinău, care astăzi au venit de departe și au stat o zi întreagă pe drum.
Ansamblul “Giurca” din comună Vâlcelele a deschis sărbătoarea prin dansuri populare.
După ansamblul local, cei din ansamblul “Bărăganul” nu au întârziat în a-și arăta pregătirea și profesionalismul de care au dat dovadă pe scenă.

O singură zi, două evenimente îmbinate frumos, fapt ce se datorează organizatorilor. Mii de oameni au fost prezenți într-o singură zi la sărbătoarea comunei și ziua fermierului. Au venit să își vadă artiștii preferați și să se bucure de aceste două sărbători ce se desfășoară sub o singură scenă.

Bucuria localnicilor a venit atunci când, pe scena de la Vâlcelele au început să urce artiștii mult așteptați de aceștia.
Maratonul muzical a început cu Polina Gheorghe, interpret de muzică populară și prezentatoarea Radio România Antena Satelor.

În după amiaza evenimentului, pe scena de la Vâlcelele au urcat invitați de seamă, personalități cunoscute la nivel național. Ludovic Orban, președinte PNL, Andrei Grinkevich, ambasadorul Belarusului în România, Vasile Iliuță, George Iacob, cei doi primari din Moldova care s-au înfrățit cu Vâlcelele, Marian Dinulescu, Roxana Pațurcă, senator PSD, Ciprian Pândea, secretarul de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, Elena Mihăilescu, inspector general din cadrul ISJ Călărași, Emil Mușat, președintele de cabinet CJ Călărași, Cristian Marin din CJ și primarii comunelor din împrejurimi.

Ludovic Orban a venit la invitația lui Ionel Tatu. Acesta a ținut câteva secunde microfonul în mână, fredonând câteva versuri din melodiile trupei Talisman.

Ludovic Orban, prezent la Vâlcelele la invitația primarului și a președintelui Consiliului Județean Călărași

“Am venit la invitaţia domnului primar Ionel Tatu, dar şi a fostului primar, care acum este preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, am venit să fiu alături de dumneavoastră, într-o zi frumoasă în care v-aţi adunat să vă bucuraţi de Ziua Comunei Vâlcelele. Să vă dea Dumnezeu sănătate, prosperitate, să dea Dumnezeu să vă meargă mai bine şi ca în comună Vâlcelele să curgă lapte şi miere”Ludovic Orban – președinte PNL

“Ca fiu al satului este o mare bucurie să vin într-o altă calitate pe care tot dumneavoastră mi-aţi dat-o. Pentru toate astea vă mulţumesc, pentru că aţi avut încredere că pot să fiu un primar bun, aţi avut încredere că pot să fiu un parlamentar bun şi iată că astăzi tot dumneavoastră, cu valoare şi forţa pe care le-aţi dăruit, aţi votat şi m-aţi pus preşedinte de Consiliu Judeţean. Toate acestea se datorează lucrurilor pe care le-am început împreună, echipei pe care am făcut-o la Vâlcelele şi reuşitelor comunei. Sunt convins că sunt şi multe lucruri pe care nu am reuşit să le realizăm, dar ele în continuare vor rămâne obiective de realizat în comună Vâlcelele.
Felicitări primarului Ionel Tatu, felicitări fostului primar Gabriel Oloianu, care a preluat ştafeta de la mine, că împreună au reuşit această performanţă să găsească soluţiile cele mai bune pentru ca localitatea Vâlcelele să nu intre într-o luptă care să nu mai aibă variante de o echipă viitoare. 
Astăzi reprezint judeţul Călăraşi şi cred că putem să găsim cele mai bune soluţii. Astăzi, comună Vâlcelele demonstrează că poate să facă faţă la tot ceea ce se întâmplă mâine, iar noi, PNL, să fim cei care putem să câştigăm toate competiţiile viitoare. Domnule preşedinte, vă mulţumim pentru că astăzi certificaţi valoarea partidului la Călăraşi” Vasile Iliuță – președinte C.J. Călărași

Gabriel Oloianu, fostul primar al comunei, actual consilier local, a transmis locuitorilor din comuna Vâlcelele cuvinte frumoase și urări de bine.

“Bună ziua, Vâlcelele, am venit de acasă, acasă, la Vâlcelele. Doar un an ne desparte de la ultima întâlnire. Astăzi am sesizat multe schimbări pozitive în această localitate.  Trăiască Vâlcelele şi vă mulţumim din suflet pentru invitaţie”Ludmila Ceaglic – primar al comunei Calfa, Rep. Moldova.

“Este pentru prima oară când particip în comună Vâlcelele la Zilele Fermierului, dar cu siguranţă voi spune prezent de fiecare dată când mă veţi invita. Mă simt bine în rândul dumneavoastră, vreau să vă spun că indiferent de apartenenţa politică, şi eu şi domnul primar avem ceva în comun: ne place culoarea roşie.L-am simțit mereu lângă noi, de călărășeni și bineînțeles de com. Vâcelele. Ca şi parlamentar pot să vă asigur de toată susţinerea mea pentru toate iniţiativele legislative ce primează păstrarea tradiţiilor, a obiceiurilor şi dezvoltarea judeţului. Sunt alături de dumneavoastră, cu siguranță voi dat tot ce pot pentru ca dumneavoastră să fiţi mândri că sunt acolo. Vreau să vă urez “La mulţi ani”, să aveţi multă sănătate şi putere de muncă. La mulți ani!”Roxana Pațurcă – senator PSD

„A spus doamna senator că avem în comun culoarea roșie. Să știți că primul partid în care a activat actualul primar din Vâcelele a fost PSD. Și sper ca până în 2020 să activeze tot în PSD.”a afirmat Ciprian Pandea

„Doamnelor, domnilor, daţi-mi voie să vă urez “La mulţi ani” în primul rând iar în al doilea rând să felicit autorităţile locale pentru continuarea acestei frumoase tradiţii. Dar să felicit şi să mulţumesc mediului economic din Vâlcelele, fermierilor şi tuturor celor care cresc mediul de afaceri din Vâlcelele. Cei din administrația locală,dar și fermierii din Vâlcelele au trimis comună pe un loc în mica Românie performantă. Performanța începe să fie un cuvânt de ordine la Vâlcelele. Sunteţi un exemplu pentru întregul judeţ Emil Mușat – președinte cabinet CJ

“Mă bucur să fiu astăzi prezent aici, alături de dumneavoastră, să vă felicit totodată, să-mi împărtășesc și eu emoțiile și bucuriile cu dumneavoastră. Vreau să felicit Consiliul Local pentru ceea ce continuă în a realiza aceste zile frumoase. În fața dumneavoastră aveți o echipă, chiar dacă este o echipă mixtă. Uneori, poate, pentru deciziile lor este nevoie de mult curaj și chiar de compromisuri. Vă mulțumim în numele locuitorilor jud. Călărași și al com. Vâlcelele pentru lucrurile deosebite pe care le faceți pentru jud. Călărași. La mulți ani tuturor!George Iacob – prefectul jud. Călărași

“Mă bucur că sunt astăzi alături de dumneavoastră şi că pot să vă salut. Vreau să felicit administraţia locală, dar şi pe domnul primar Ionel Tatu, pentru continuarea acestei sărbători devenită tradiţie, începută de pe vremea fostului primar al comunei Vâlcelele, actualmente preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă. La mulţi ani, Vâlcelele!”Cristian Marin – consilie județean

„Vă felicit domnule primar pentru organizarea acestui eveniment, m-a bucurat invitația dumneavoastră, mai ales pentru că-mi doream să revăd ceea ce m-a legat cel mai mult de comună Vâcelele, școala, elevii și cadrele didactice, cărora le urez cu această ocazie mult succes în noul an școlar și aș vrea să transmit, de asemenea un gând bun tuturor lucitorilor comunei. Am avut ocazia să-i cunosc și sunt oameni deosebiți” Elena Mihăilescu – inspector general școlar ISJ Călăraşi

Prezența localnicilor s-a făcut simțită abia după ce, pe scenă a apărut, nimeni alta decât Maria Dragomiroiu, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică populară din România. Acesta a venit pentru prima oară în Vâlcelele, dar a promis, în fața tuturor că nu vi doar o singură vizită.
Restul artiștilor ce au bucurat de-a dreptul inimile celor prezenți la eveniment, au fost: Nicu Paleru, Constantin Enceanu, Doinița și Ionuț Dolănescu, Maria Ciobanu, Alin Oprea, din trupa Talisman, Vali Vijelie și mulți alții.

Evenimentul s-a încheiat  în jurul orelor 24 cu un spectaculos fac de artificii.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1456573141100207.1073741852.603712659719597&type=1&l=e09cf7f71e

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking News

IPJ Călărași va prelua fostul sediu al SRI Călărași

Published

on

Inspectorul-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași a dezvăluit în cadrul conferinței de presă desfășurate marți, 19 septembrie, importante informații cu privire la bilanțul activităților polițienești desfășurate în ultimele 8 luni ale anului. Pe lângă acestea, au fost discutate și alte subiecte de interes pentru călărășeni.

Una dintre vestea notabile aduse în discuție a fost preluarea fostei clădiri a SRI Călărași de către Inspectoratul Județean de Poliție Călărași printr-un protocol, programată să se realizeze la sfârșitul lunii septembrie. Conducerea IPJ Călărași consideră că această preluare va rezolva problema spațiilor și birourilor aglomerate din instituție, estimând că procedura va dura aproximativ o lună sau o lună și jumătate.

De asemenea, un alt aspect semnificativ este mutarea efectivă a aparatului județean din IPJ Călărași în clădirea actualului sediu al SRI Călărași. Despre acest lucru, șeful Poliției din Călărași nu a oferit detalii exact pentru că nu au fost încă stabilite.

Acest pas va permite reorganizarea și relocarea personalului, având în vedere că SRI Călărași a redus semnificativ structura lor de personal prin reorganizarea teritorială.

Prin această mutare, IPJ Călărași se așteaptă să rezolve problemele de spațiu și să eficientizeze activitatea, împărțindu-și structura de personal între cele două clădiri. De asemenea, se ia în considerare organizarea astfel încât structurile care dețin comanda să rămână în locația actuală pentru a asigura o funcționare optimă a instituției.

Continue Reading

Breaking News

Desființarea CJ Călărași, luată în calcul de Vasile Iliuță

Published

on

„Sunt de acord cu desființarea Consiliului Județean Călărași.” – Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași.

Joi, 14 septembrie 2023, liderul PSD Călărași și președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a susținut o conferință de presă la sediul organizației politice pe care o conduce. În cadrul acestei întâlniri cu presa, Iliuță a făcut mai multe declarații curajoase privind reforma sistemului bugetar din România.

Unul dintre punctele-cheie ale discuției a fost numărul mare de directori la nivelul instituțiilor publice din țară. Potrivit lui Vasile Iliuță, România are 220.000 de directori, o cifră alarmantă care pune sub semnul întrebării eficiența și cheltuielile din sectorul public. Această dezvăluire vine în contextul discuțiilor purtate de Iliuță cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, despre promisiunile Guvernului de a reduce numărul „șefilor la banii publici”.

„(…) Suntem o țară de directori, o țară de conducători și din ce în ce, după câte vedem, noi, actualul administrativ, se slăbește. Putem să spunem că avem cât mai multe opinii, în loc să avem cât mai puține opinii și să muncim mai mult, avem mai multe opinii și muncim mult mai puțin. Eu cred că această reformă e binevenită” – apreciază Vasile Iliuță.

Guvernul României și-a asumat responsabilitatea de a tăia 200.000 de posturi la nivel național în aparatul bugetar, în cadrul unui proiect care a așteptat mult să fie pus în aplicare sub forma unei Ordonanțe de Urgență.

În plus, Iliuță a adus în discuție impozitarea pensiilor speciale și a făcut apel la responsabilitatea guvernamentală în acest sens. El a subliniat că urmează o asumare guvernamentală a acestei restructurări, care va afecta funcțiile, pensiile și veniturile obținute din bugetul de stat. În timpul ședinței Consiliului Politic Național, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a evidențiat că România are 120.000 de funcții de directori la nivel național, o cifră care depășește media europeană.

Vasile Iliuță a susținut că reforma în sistemul bugetar este binevenită și că el a început să o pună în practică la nivelul județului Călărași, deși a întâmpinat obstacole și sancțiuni. A trebuit să împrumute Consiliul Județean pentru a plăti salariile, dar a subliniat că se supune legilor din România și hotărârilor judecătorești. În concluzie, el a reiterat angajamentul de a duce promisiunile făcute cetățenilor la bun sfârșit.

Declarațiile curajoase ale lui Vasile Iliuță au stârnit un val de reacții și dezbateri în spațiul public, subliniind importanța reformei în sistemul bugetar și necesitatea unor măsuri concrete pentru eficientizarea administrației publice din România.

Continue Reading

Breaking News

Presiuni până la demisie: Secretarul de stat Ion Găman a renunțat la funcție

Published

on

ion gaman

Demisie la nivel înalt în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Secretarul de stat Ion Găman a renunțat la funcție, iar după luarea deciziei a transmis un mesaj către colectivul MADR cu care a colaborat. În spatele demisie ar fi mai multe motive, unele politice, bineînțeles.

Găman a demisionat din funcția de secretar de stat în Ministerul Agriculturii. La încheierea mandatului său, Ion Găman a transmis un mesaj colegilor din minister.

„Agricultura României trebuie să devină unul din motoarele economiei”

Astăzi este ultima mea zi de muncă ca Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și vreau să vă adresez mulțumirile mele pentru colaborarea pe care am avut-o în decursul acestui an, cu fiecare dintre dumneavoastră. În egală măsură, doresc să vă felicit pentru activitatea dumneavoastră în cadrul instituțiilor pe care le conduceți și vă urez sănătate și mult succes în continuare. Agricultura României trebuie să devină unul din motoarele economiei și privesc cu optimism spre acest deziderat. Respectarea legislației naționale și europene dar în același timp apropierea față de fermieri, sunt și vor rămâne pentru mine întotdeauna foarte importante. Îmi exprim cu această ocazie aprecierea pentru efortul depus de dumneavoastră și colegii din structurile pe care le coordonați. Primiți gândurile mele bune și toată considerația”, a transmis fostul secretar de stat Ion Găman.

Ion Găman a ocupat funcția de secretar de stat începând din luna mai anul trecut, fiind susținut politic de PSD Călărași. Este de așteptat ca persoana care îl va succeda pe Găman la Ministerul Agriculturii să fie nominalizată tot din Călărași. Surse din rândul celor care cunost această situație spun că o femeie ar putea ajunge pe funcția ocupată până de curând de Găman.

Se pare că în spatele demisiei ar sta, de fapt, o serie de presiuni care s-au făcut asupra sa privind mai multe cerințe de partid pe care acesta nu le-ar fi îndeplinit. Surse din minister spun că i s-a cerut să facă mai multe angajări pe care acesta a refuzat să le ducă la bun sfârșit. 

 

Continue Reading

Cele mai vizualizate