Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 6°C | Anul XI Nr. 539

Breaking News

Percheziții la o grupare ce recruta tinere sărace pentru căsătorii de formă cu asiatici. Fetele primeau doar o zecime din banii plătiți

Published

on

Polițiștii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate și ai Direcției Operațiuni Speciale au făcut 15 percheziții la persoane bănuite ar fi recrutat tinere cu posibilități materiale reduse, în vederea încheierii de căsătorii de conveniență cu cetățeni asiatici, contra unor sume de bani, pentru ca acești cetățeni să poată accede în spațiul Uniunii Europene, informează Poliția Română.
Trei persoane au fost arestate preventiv.
Luni, polițiștii au efectuat 15 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti și a județelor Călărași, Ilfov și Giurgiu și au pus în aplicare 12 mandate de aducere.
Din cercetări a reieșit că membrii grupării ar fi pus la dispoziția unor cetățeni români înscrisuri oficiale falsificate – cărți de identitate, certificate de căsătorie, apostile etc.,  în vederea utilizării acestor documente pentru încheierea de căsătorii de conveniență cu cetățeni non U.E., fapt ce a avut ca urmare dobândirea de către cei din urmă a unor drepturi în spațiul U.E., respectiv drept de ședere, drept de muncă, drept de locuința etc..
 Gruparea infracțională ar fi fost coordonată de un cetățean pakistanez stabilit în România de 20 de ani și ar fi acționat pe raza județelor Giurgiu, Călărași și Ilfov, precum și în municipiul București.
Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi recrutat tinere cu posibilități materiale reduse, în vederea încheierii de căsătorii de conveniență cu cetățeni asiatici.
Aceste căsătorii de conveniență s-ar fi încheiat pe teritoriul Ciprului, României și Germaniei, cetățenii non-UE plătind pentru aceste servicii sume situate în jurul valorii de 10.000 de euro, iar tinerele ce ar fi acționat în acest scop ar fi primit un comision de aproximativ 1.000 de euro.
De asemenea, membrii grupării ar fi realizat acte de identitate sau alte documente falsificate (certificate de căsătorie, livrete de familie, apostile, permise de ședere temporară), prin intermediul cărora cetățeni non-UE, deja intrați în spațiul european, aflați pe teritoriul României sau al altor state europene, în special Germania, să certifice o stare de aparentă legalitate.
În urma cooperării internaționale cu autoritățile polițienești din Cipru și Germania, s-a reușit identificarea unui număr de aproximativ 20 de persoane, în general persoane fără posibilități materiale sau cu un grad scăzut de educație, pe care membrii grupării le-ar fi trimis în Cipru și Germania, unde ar fi încheiat căsătorii de conveniență.
De asemenea, în urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe înscrisuri și copii ale unor înscrisuri ce prezintă suspiciunea de a fi falsificate, 17.000 de euro, precum și telefoanele mobile, laptopurile și tabletele ce ar fi fost utilizate de persoanele bănuite în desfășurarea activității infracționale.
Persoanele depistate au fost conduse la sediul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, iar în urma audierii, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei dintre membrii grupării. La data de 14 august 2018, pe numele celor trei, Tribunalul București a emis mandate de arestare preventivă.
https://www.youtube.com/watch?v=vEx18G2X-y0&

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Breaking News

SCANDAL DE CORUPȚIE: Adjunctul șefului IPJ Călărași, Petronel Dumitrașcu, a primit calitatea de inculpat în dosarul „uniformelor fantomă” al DNA

Published

on

Un dosar de corupție cu ramificații în toată țara zguduie structurile de ordine publică după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție au confirmat punerea sub acuzare a mai multor persoane implicate în achiziții frauduloase de uniforme pentru polițiști. Printre cei care au primit calitatea de inculpat, în data de 11 noiembrie, se află și Petronel Dumitrașcu, adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.

Numele acestuia apare în același dosar în care a fost trimis în judecată și Ivan Gabriel, fost șef al Serviciului Logistic IPJ Călărași, în contextul unor achiziții publice efectuate în perioada 2022–2023.

Dosarul „uniformă”: achiziții fictive, livrări scriptice și prejudicii uriașe

Ancheta DNA vizează modul în care au fost derulate contracte pentru furnizarea  uniformelor și a echipamentelor de protecție către  IPJ Călărași. Conform procurorilor, o parte dintre produse nu ar fi fost livrate la timp.

Advertisement

Cum apare Dumitrașcu în dosar

Potrivit informațiilor, 11.11 este data la care ar fi fost comunicată oficial calitatea procesuală de inculpat pentru Petronel Dumitrașcu, raportat la faptele reținute în dosar.

Acesta figurează în documentele anchetei ca având un rol în aprobarea sau facilitarea procedurilor care au stat la baza achizițiilor suspecte, însă DNA nu a făcut publice, până acum, detalii suplimentare privind contribuția fiecărui inculpat.

Dosarul merge la Tribunalul București

Procurorii anticorupție vor trimite cauza spre judecare la Tribunalul București, cu propunerea de menținere a măsurilor asigurătorii asupra sumelor implicate în prejudiciu.

Advertisement

Etapa procesuală nu înfrânge prezumția de nevinovăție

Faza în care se află dosarul marchează, potrivit Codului de procedură penală, încheierea urmăririi penale și transmiterea cauzei către instanță. Această etapă are un caracter strict procedural și nu stabilește vinovăția persoanelor vizate, prezumția de nevinovăție continuând să se aplice în integralitate până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

EXPLOZIE LA ECOAQUA! CONTROLUL ANAF A DESCOPERIT PESTE 1,3 MILIOANE DE EURO „ARUNCAȚI ÎN AER”! MARIUS SBÂRCEA DĂ CĂRȚILE PE FAȚĂ: „VOM MERGE ÎN INSTANȚĂ, VINOVAȚII VOR PLĂTI!”

Published

on

Scandal uriaș la operatorul de apă Ecoaqua SA! Directorul general Marius Sbârcea a ieșit azi public cu declarații explozive, după ce inspectorii ANAF au scos la lumină un prejudiciu de aproape 6,5 milioane de lei – peste 1,3 milioane de euro cheltuiți fără explicații, fără aprobări și, în unele cazuri, fără nicio logică.

Controlul ANAF a durat 6 luni, iar concluziile sunt uluitoare. Sbârcea a prezentat, punct cu punct, cum s-au „evaporat” banii Ecoaqua în perioada 2022–2024, perioadă în care instituția NU a fost controlată ani la rând.

Lista rușinii: chirii fantomă, burse ilegale, tabere, mese, flori și contabilități duble

Conform directorului, raportul ANAF scoate la iveală o avalanșă de cheltuieli dubioase:

💥 Chirie pentru apartamente, fără să se știe cine a stat acolo sau de ce.

Advertisement

💥 Cursuri postuniversitare plătite din banii Ecoaqua pentru fosta directoare economică – fără diploma finală.

💥 Protocol de lux, cu mese, cazări, flori și alte „atenții”, explodat peste buget: 178.000 lei.

💥 Servicii contabile externe, deși societatea avea director economic, unele plătite către firme inactive.

💥 Amenzi acoperite din bani publici, fără să fie recuperate de la cei vinovați.

💥 Cotizații și sponsorizări mascate, inclusiv către Dunărea 2005 Călărași, în valoare de 200.000 lei.

Advertisement

💥 81 de burse private acordate ilegal, de 516.000 lei, cu contracte semnate doar de elevi.

💥 Premii, echipamente sportive și bunuri de peste 140.000 lei, fără contracte și fără justificări.

💥 Evenimente, tabere și competiții sportive plătite cu 836.633 lei, fără nicio legătură cu apa potabilă.

💥 Publicitate și promovare umflate cu 380.125 lei, pentru evenimente care nici măcar nu țineau de operator.

💥 Reparații de 3,75 milioane lei la o clădire care nici măcar nu aparținea Ecoaqua.

Advertisement

Sbârcea a spus fără ocolișuri:
„Nu știu unde sunt milioanele despre care spunea fostul director. Eu nu le găsesc nicăieri.”

Vinovații nu scapă! Ecoaqua deschide procese

Directorul Ecoaqua a anunțat că toate sumele vor fi recuperate de la cei care au aprobat, semnat sau dispus cheltuielile.

„Se va constitui o comisie. Identificăm persoanele responsabile și îi dăm în judecată. Recuperăm tot.”

Conducerea actuală spune clar: elevii și părinții NU vor fi afectați, niciun ban nu se recuperează de la ei. Ținta: foștii șefi și cei care au semnat acte fără drept.

Întrebat dacă raportul are implicații penale, Sbârcea a răspuns sec:

Advertisement

„Da. Cu siguranță.”

Ecoaqua urmează să depună sesizări oficiale către procurori, pe baza documentelor ANAF.

Și zvonurile despre scumpirea apei sunt false

În mijlocul scandalului, Sbârcea a demontat zvonurile privind o majorare a tarifelor:

„Nu a crescut prețul apei. Ultima ajustare a fost la 1 ianuarie 2024.”

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

PERCHEZIȚII LA CĂLĂRAȘI ȘI ÎN BUCUREȘTI – SUSPECȚI ANCHETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC

Published

on

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călărași, au derulat astăzi, 19 noiembrie, o amplă acțiune antidrog. Au fost puse în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară în județul Călărași și în municipiul București, vizând patru dosare penale privind traficul de droguri de risc și mare risc.

Ancheta arată că, de la începutul anului 2025, mai multe persoane ar fi procurat, deținut și vândut canabis, substanțe cristaline și cocaină către consumatori din București și județul Călărași.

Audierile suspecților au loc la sediul DIICOT Călărași.

La acțiune au participat și polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Advertisement

Potrivit DIICOT, pe toată durata procedurilor, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading