Pacient legat de mâini pe patul din salon, în spitalul din Călărași. Conducerea a demarat o anchetă

Imagini șocante din Spitalul din Călărași circulă din nou pe rețelele de socializare. Un pacient a fost legat la pat cu ajutorul bandajelor, după ce manifestase un comportament agresiv față de asistentele secției respective.

Se pare ca pacientul a fost internat în SJU Călărași, secția Medicală, zilele trecute. Pentru că la internare a avut un comportament violent, angajații din spital au decis să-l lege de mâini și de pat, ca o soluție provizorie.

În astfel de situații, procedura de imobilizare este standard, utilizând echipamente specifice precum centurile de contenționare.

Contactat pentru un punct de vedere și întrebat despre existența acestor echipamente în unitatea medicală, administratorul public al CJ, Bogdan Mihai, a confirmat că spitalul din Călărași dispune de astfel de centuri și le utilizează pentru pacienții agresivi. Conducerea spitalului a inițiat o cercetare internă pentru identificarea responsabililor în cazul acestei presupuse culpe medicale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

VIDEO. Ședință ordinară a Consiliului Local – 26 Mai 2022

Urmărește-ne pe WhatsApp! Vrei să fii mereu la curent cu

VIDEO. Marius Dulce a invitat 12 ambasade la Călărași pentru promovarea mediului economic

„Eu vreau să vă prezint faptul că primăria Călărași a