Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -3°C | Anul XI Nr. 545

Știri

Ordonanță militară: Fără grupuri mai mari de 3 persoane pe străzi. Părăsirea domiciliului între orele 22-6 fără motiv, interzisă

Published

on

Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a prezentat sâmbătă seară o ordonanță militară prin este interzisă circulația pe domeniul public a grupurilor mai mari de 3 persoane.

Au fost introduse recomandări de circulație pe timpul zilei și mai ales pe timpul nopții. Măsurile intră în vigoare de duminică, de la ora 22:00.

  • Art 1 se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară. Se permit intervențiile de urgență
  • Art 2 se suspendă activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici. Este vorba de mall-uri
  • Art 3 circulația în afara locuinței se efectuează cu respectarea măsurilor de prevenire a epidemiei și evitarea formării grupurilor de persoane. Se înțeleg mai mult de trei persoane
  • Între 6 – 22 se recomandă ca circulația să se efectueze doar pentru: deplasarea în interese profesional, pentru bunuri de bază, asistență medicală care nu se poate amâna, îngrijire copil ori deces, deplasări scurte în apropierea locuinței
  • pArt 5 Intervine permiterea circulației doar în anumite condiții. Între 22 – 6, circulația în afara locuinței e permisă doar pentru motivele de la art 4. Pentru verificare motiv deplasare, persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau declarație proprie răspundere, care cuprinde nume, data nașterii, adresa, motiv deplasare. Fac excepție sistemul de ordine publică și securitate națională, guvern, administrație prezidențială. Se aplică din 22 martie ora 22,00
  • Art 6. Se interzice intrarea în România a cetățenilor străini și apatrizi.
  • Ne asteptam sa fie mai multa responsabilitate si implicare. Persoane izolate la domiciliu care parasesc locatia in care au fost plasate fara aprobare din partea autoritatilor sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate si sunt conduse si plasate direct in carantina sub paza. Persoanele carantinate ce parasesc locatia fara aprobarea autoritatilor sunt carantinate pentru o noua perioada de 14 zile. M[surile nu exonereaza persoanele de raspunderea contraventionala sau penala
  • Masurile se aplica cred ca de maine.

Citește mai jos, integral noua ordonanță 👇

ORDONANȚA MILITARĂ
nr. 2 din 21.03.2020

privind măsuri de prevenire a răspândire a COVID-19

Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 13 din 21.03.2020,
În temeiul art. 4 alin. (2) și (4) din Decretul Președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență la nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct. 3 -5 din anexa nr. 2 la același decret și al art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare,

Advertisement

Ministrul afacerilor interne emite următoarea

Ordonanță militară

Art.1. – (1) Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară.
(2) Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 2. – (1) Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
(2) Prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate”, astfel cum este reglementat în anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 3. – (1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.
(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

Advertisement

Art. 4. – În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 5. – (1) În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
(5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 6. – (1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.
(2) Prin excepție, este permisă intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:
a) sunt membri de familie ai cetățenilor români;
b) sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
c) sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;
d) sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
e) este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
f) sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
g) sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);
h) sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 7. – (1) Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.
(2) Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
(3) Măsurile dispuse potrivit alin.(1) și (2) nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 8. – (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.
(2) Evidențele se actualizează și se raportează săptămânal la centrul județean/ al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
(3) Comitetele locale, județene și al municipiului București pentru situații de urgență identifică modalități de sprijin pentru persoanele prevăzute la alin.(1).
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Advertisement

Art. 9. – (1) Ordonanța militară nr.1/2020 privind unele măsuri de primă urgență, care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.219 din 18 martie 2020, se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 se introduc două noi alineate, alin.(2) și (3), cu următorul cuprins:
„(2) Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.
(3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora”.

2. După alineatul (2) al articolului 4, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:
„(3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4t”.

3. După alineatul (2) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:
„(3) Alte excepții de la interdicția prevăzută la alin.(1) se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.”
(2) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 10. – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:
a) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.1 și 2;
b) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art. 3, 5 și 7;
c) Poliția de Frontieră Română, pentru măsura prevăzută la art. 6.
(2) Nerespectarea măsurilor de primă urgență prevăzute la art.1 – 7 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 11. – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Primăria Fundeni a ieșit la deszăpezit: utilajele au curățat străzile după ninsoare

Published

on

Primăria Fundeni, județul Călărași, condusă de primarul Gheorhiță Cărtușanu, a intervenit în noaptea trecută pentru curățarea străzilor acoperite de zăpadă.

Utilajele administrației locale au lucrat pe mai multe străzi din comună pentru îndepărtarea zăpezii și pentru a face circulația mai sigură. Scopul intervenției a fost ca șoferii și pietonii să se poată deplasa fără probleme, chiar și în condiții de iarnă.

Reprezentanții Primăriei le recomandă șoferilor să circule cu atenție și să aibă mașinile echipate corespunzător pentru sezonul rece. De asemenea, autoritățile spun că vor continua intervențiile ori de câte ori va fi nevoie, în funcție de evoluția vremii.

Primăria Fundeni mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și îi îndeamnă să dea dovadă de prudență și responsabilitate pe timp de iarnă.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Problema farmaciei non-stop din Călărași rămâne nerezolvată. Autoritățile își pasează responsabilitatea, pacienții rămân fără medicamente noaptea

Published

on

farmacie calarasi

Municipiul Călărași continuă să nu aibă o farmacie non-stop, în ciuda obligației legale privind asigurarea continuității asistenței farmaceutice. Situația persistă de luni de zile, fără ca o soluție concretă să fie pusă în aplicare, în timp ce instituțiile implicate își pasează responsabilitatea.

Problema nu este una nouă. La data de 18 august 2025, CălărașiPress.ro a publicat primul articol prin care atrăgea atenția că municipiul reședință de județ riscă să rămână fără acces la medicamente pe timpul nopții. De atunci și până în prezent, situația nu doar că nu a fost rezolvată, ci s-a blocat într-un circuit instituțional fără finalitate.

Colegiul Farmaciștilor: „Este un serviciu public, nu o afacere”

Contactat de redacția noastră, președintele Colegiul Farmaciștilor Călărași, Postelnicu Doru-Viorel, a explicat că farmaciile private nu își permit să susțină financiar un program non-stop doar din resurse proprii.

Acesta subliniază că serviciul farmaceutic de noapte ar trebui tratat ca un serviciu public, similar altor gărzi medicale, și sprijinit financiar de stat sau de autoritățile locale.

Advertisement

Întâlnire cu Consiliul Județean: „Adresați-vă primăriilor și ministerelor”

Potrivit informațiilor transmise redacției, reprezentanții Colegiului Farmaciștilor au avut o întrevedere cu Consiliul Județean Călărași, însă fără un angajament concret. Soluția indicată de Consiliul Județean a fost ca demersurile să fie orientate către primării și către Ministerul Sănătății, instituția județeană neasumându-și direct finanțarea acestui serviciu.

În paralel, Colegiul Farmaciștilor din Călărași a solicitat sprijin și din partea Instituția Prefectului Călărași, pentru a identifica un cadru administrativ și legal care să permită intervenția autorităților.

DSP recunoaște problema, dar invocă lipsa banilor

Într-o adresă transmisă Colegiului Farmaciștilor, Direcția de Sănătate Publică Călărași admite importanța serviciului farmaceutic de gardă, însă precizează că nu dispune de fonduri pentru a susține financiar o farmacie non-stop.

DSP arată că finanțarea ar trebui asigurată de la nivel central, prin Ministerul Sănătății, mutând astfel problema din plan local într-un blocaj național.

Soluția? Parteneriat public–privat

În lipsa unei soluții clare din partea statului, Colegiul Farmaciștilor propune o variantă alternativă:

Advertisement

„Avem un model prin care primăriile constată necesitatea serviciului public de gardă și îl scot la licitație, în regim de parteneriat public–privat.”, a declarat Postelnicu Doru-Viorel pentru Călărași Press.

Acesta precizează că situația din Călărași nu este una izolată, iar impactul ar fi mult mai mare dacă problema ar fi ridicată oficial de structura națională a Colegiului Farmaciștilor, în dialog direct cu Ministerul Sănătății.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Noi victime ale sezonului de iarnă. Două autoturisme au intrat în coliziune în municipiul Călărași

Published

on

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri dimineață, la ora 08:10, pe strada Sloboziei din municipiul Călărași, în zona sensului giratoriu.

Din primele informații, cele două mașini au intrat în coliziune chiar în interiorul sensului giratoriu, impactul având loc în condiții de carosabil umed și alunecos, specifice sezonului rece. La momentul producerii accidentului, traficul era intens, iar evenimentul rutier a dus la îngreunarea circulației pe ambele sensuri de mers.

Din imaginile surprinse reiese că avariile sunt preponderent materiale, nefiind vizibile urme care să indice rănirea gravă a ocupanților.

Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, care vor analiza dacă neacordarea de prioritate, neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau neatenția la volan au contribuit la producerea coliziunii.

Advertisement

Autoritățile le reamintesc șoferilor importanța prudenței în trafic, mai ales în zonele intens circulate și în condiții de iarnă, când distanța de frânare crește considerabil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading