Accident grav în zona Canton: neatenția unui șofer a băgat un bărbat în spital

Un grav accident de circulație a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 19:30, în zona Canton, pe DN3, la ieșirea din municipiul Călărași. Incidentul a implicat două autoturisme și un total de nouă persoane.

Conform primelor informații, un autoturism marca Dacia, care circula regulamentar dinspre București spre municipiul Călărași, a fost lovit de un Opel care i-a tăiat calea, fără ca șoferul să se asigure. Impactul a fost puternic, iar în urma coliziunii, cinci persoane aflate în autoturismul Dacia au fost afectate. Dintre acestea, două victime, în vârstă de 50 și 55 de ani, au suferit răni, una dintre ele fiind în stare gravă, spun martorii.

Persoana rănită grav a primit îngrijiri de urgență la fața locului, fiind ulterior transportată de urgență la spital pentru investigații și tratament.

La locul accidentului au intervenit echipaje ale poliției, pompierii cu echipamente de descarcerare. Traficul în zonă a fost temporar blocat, iar circulația s-a desfășurat cu dificultate până la finalizarea intervenției. Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss