Connect with us

Știri

O nouă școală a fost inaugurată în județul Călărași! 300 de copii din Frumușani vor învăța de acum într-o clădire reabilitată la standarde europene

Published

on

Elevii din satul Câlnău, comuna Frumușani, județul Călărași, se pot bucura de astăzi (05 noiembrie 2024) de o nouă clădire modernizată și reabilitată la standarde europene. Noul imobil a fost inaugurat după finalizarea proiectului „Reabilitare și modernizare Școala primară nr.  3 Câlnău, în comuna Frumușani, județul Călărași”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). 300 de elevi și preșcolari din comună, organizați în 13 clase de gimnaziu, o grupă de grădiniță și trei clase de învățământ primar vor beneficia de finanțarea de peste 5 milioane de lei. 

Evenimentul de inaugurare a reunit oficialități locale și reprezentanți ai învățământului, printre care directoarea școlii, Liliana Cepoiu, primarul comunei, Costel Nelu Cristache, cadrele didactice, consilierii locali, inspectorul școlar general Roxana Natalia Pațurcă și prefectul județului, Valentin Deculescu.

Roxana Natalia Pațurcă a felicitat conducerea școlii și autoritățile locale pentru realizarea proiectului, subliniind importanța unei instituții de învățământ dotate modern:

Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră pentru a inaugura o școală reabilitată și dotată la standarde europene! Să o îngrijiți, să o iubiți, iar rezultatele la învățătură să fie pe măsura eforturilor depuse de autoritățile locale! Sunt convinsă că ne vom reîntâlni atunci când veți urca pe podium la olimpiadele școlare. Felicit conducerea școlii, dar și autoritatea locală, care și-au dat mâna pentru a duce la bun sfârșit un astfel de proiect ambițios! Mult succes tuturor!”, a transmis inspectorul general școlar, Roxana Natalia Pațurcă, la inaugurarea Școlii nr. 1 din comuna Frumușani.

Advertisement

Pe o rețea de socializare, Instituția Prefectului Călărași a subliniat prezența lui Valentin Deculescu și a menționat, în același timp, că investiția a fost finalizată în mandatul fostului primar, Dumitru Ion.