Connect with us

Știri

O locuință din Budești a fost cuprinsă de flăcări

Intervenţie la un incendiu de anexă gospodărească în localitatea Buciumeni
Un echipaj specializat de stingere din cadrul Gărzii de Intervenţie Budeşti a acţionat timp de aproximativ o oră şi 10 minute pentru lichidarea incendiului.

Pompierii militari au intervenit eficient și au stins incendiul în limitele găsite, fiind salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ 50.000 lei
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurtcircuit electric

În data de 12.05.2022, ora 04.45, un echipaj profesionist de stingere din cadrul Gărzii de intrervenţie Budeşti a fost solicitat să acţioneze în localitatea Buciumeni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, proprietate individuală.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără și cu fum dens la nivelul întregii anexe gospodăreşti, existând risc de extindere a arderii la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.
Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră şi 10 minute, acesta fiind stins în limitele găsite.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurtcircuit electric produs la nivelul instalaţiei electrice îmbătrânite a anexei gospodăreşti.
În magazia afectată de incendiu erau depozitate mai multe bunuri materiale şi plante furajere (grâu, porumb, floarea-soarelui).
Exista pericolul ca arderea să se extindă şi la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 50.000 de lei.
La locul incendiului s-a deplasat şi un echipaj de prim ajutor SMURD, însă din fericire, nu a fost nevoie de intervenţie.

Recomandări:

Advertisement

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, motiv pentru care vă aducem din nou în atenție un minim de măsuri preventive referitoare la utilizarea instalațiilor electrice:
-Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
-Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat.
-Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.
-Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor şi altele asemenea;
-Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
-Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent.
-Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.
-Atunci când plecaţi de acasă pentru mai mult timp, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Știri

Oltenița: Scăpăm de țânțari, ne bucurăm de vară!

Primăria Municipiului Oltenița a anunțat că se derulează două nopți de tratamente împotriva țânțarilor în toată localitatea — vineri și sâmbătă, 4 și 5 iulie, între orele 22:00 și 05:00, pentru ca locuitorii să se poată bucura de serile de vară fără disconfortul provocat de insecte.

🦟 Scăpăm de țânțari, ne bucurăm de vară!

Primarul orașului transmite că activitățile se desfășoară cu folosirea substanțelor omologate și avizate, garantând siguranță pentru oameni și animale. Acțiunea vizează reducerea semnificativă a populațiilor de țânțari și alte insecte care pot afecta confortul nocturn al cetățenilor.

Ce trebuie să știți

Advertisement
  • Acțiunea va acoperi întreg teritoriul orașului Oltenița, inclusiv zone rezidențiale și spații publice.
  • Este posibilă reprogramarea intervenției în funcție de evoluția condițiilor meteorologice — dacă vremea nu permite, primăria va comunica o dată alternativă.
  • Apicultori, atenție: vă rugăm să protejați stupii în perioada tratamentelor, pentru a preveni orice risc asupra albinelor.

De ce contează

Serile liniștite de vară sunt prețuite de toți. Cu acțiuni proactive și planificate, autoritățile locale urmăresc să creeze un mediu mai plăcut pentru socializare, relaxare în aer liber și plimbări nocturne în liniște.

Recomandări practice pentru cetățeni înainte de tratament:

  • Dacă locuiți în apropierea zonei tratate, feriți ferestrele și ușile între orele menționate.
  • Acoperi recipientele cu miere și apă, protecte stupii — pentru apicultori.
  • Respectați eventualele instrucțiuni suplimentare comunicate de Primărie în cazul reprogramării.

Astfel de acțiuni de deratizare sunt tot mai necesare în sezonul cald pentru a limita transmiterea bolilor de către insecte, dar și pentru a ridica calitatea vieții comunității. Oltenița spune “adio” țânțarilor și salută serile liniștite de vară!

Continue Reading

Știri

PSD Călărași, omagiu de Ziua Drapelului Național: „România este o datorie, o moștenire și un ideal”

Astăzi, 26 iunie, cu ocazia Zilei Drapelului Național, Organizația PSD Călărași a transmis un mesaj de respect și recunoștință față de unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității naționale: tricolorul românesc.

„Drapelul spune povestea unei națiuni care nu a încetat niciodată să lupte, să spere și să construiască. Este un simbol care ne unește ca popor, indiferent de vremuri și greutăți”, se arată în mesajul organizației județene.

Președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, a subliniat că adevăratul patriotism se exprimă prin fapte, nu doar prin vorbe:
„Cred cu tărie că patriotismul înseamnă faptele care aduc onoare țării. Tricolorul ne amintește că România este o datorie, o moștenire și un ideal. Să fim demni de steagul sub care trăim!”

Cu acest prilej, social-democrații din Călărași le-au transmis tuturor românilor gânduri de solidaritate, unitate și speranță.

Advertisement

La mulți ani, Drapelului României!
La mulți ani, România!

Continue Reading

Știri

Primăria Călărași are 101 oameni la Spații Verzi, dar plătește o altă firmă să facă treaba

Municipiul Călărași se confruntă cu o situație administrativă paradoxală: în timp ce Serviciul Public Pavaje Spații Verzi (SPPSV), aflat în subordinea primăriei, funcționează cu 101 angajați plătiți din bani publici, autoritatea locală continuă să externalizeze, an de an, serviciile de cosit mecanic al ierbii către o firmă privată — Lazy Garden SRL.

Potrivit datelor oficiale, firma a avut în 2024 un număr mediu de doar 3 angajați. În anii anteriori, cifra a fost ușor mai mare, dar nu a depășit 5 angajați. Cu toate acestea, Lazy Garden a reușit să câștige contracte în valoare totală de 2.189.412,75 lei (fără TVA) între 2021 și 2025, pentru servicii precum:

  • cosit mecanic al ierbii
  • încărcare și transport vegetație
  • întreținerea spațiilor verzi pe suprafețe mari, de peste 200.000 mp/an

Doar în perioada 2021–2025, Lazy Garden a încheiat contracte în valoare de aproape 2 milioane de lei (fara TVA), prin licitații directe sau achiziții publice, pentru a presta activități pe care, teoretic, SPPSV ar trebui să le poată realiza intern.

An Valoare totală contracte (RON)
2021 266.190,00
2022 533.430,75
2023 501.674,75
2024 520.354,75
2025 367.762,50

În unele cazuri, contractele au presupus întreținerea unor suprafețe de peste 200.000 mp și manipularea a peste 100 de tone de vegetație – toate în termene relativ scurte.

Am întrebat: cum este posibil ca o firmă cu 3 angajați să acopere munca de zeci de oameni?

Pentru clarificări, l-am contactat pe administratorul firmei Lazy Garden SRL, Lucian Croitoru. I-am adresat întrebarea direct: care este secretul capacității firmei sale de a realiza lucrări care ar necesita, în mod realist, cel puțin 40–50 de oameni pe teren?

Advertisement

Lucian Croitoru ne-a răspuns:

„Activitatea este acoperită prin încadrarea de persoane în regim zilier, în baza legii. Sunt folosiți strict în anumite zile, pentru o perioadă determinată.”

Pentru confirmare, am discutat și cu șeful ITM Călărași, Nicolae Dumitru, care a precizat:

„Este legal ca o firmă să angajeze zilieri în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea duratei zilnice maxime și a numărului de zile lucrate per an. Obligația raportării prin aplicația electronică Revizor este respectată în acest caz.”

Este de asemenea legitim să ne întrebăm ce activitate reală desfășoară SPPSV, dacă pentru lucrările de bază – întreținerea spațiilor verzi – se apelează constant la contracte externe. Mai ales în condițiile în care structura serviciului include zeci de angajați pentru drumuri, pepinieră, atelier mecanic și chiar mixturi asfaltice.

Aceste practici ridică semne de întrebare nu doar privind eficiența administrativă, ci și utilizarea fondurilor publice. Primăria plătește:

  • Salariile lunare a 101 persoane
  • Contracte externe repetate, de sute de mii de lei anual

Advertisement
Continue Reading