Connect with us

La zi

O companie românească a creat mâncarea gătită la pungă. Restaurantele primesc produsele gata preparate

După o investiție de peste 300.000 de euro și un proces de cercetare de mai bine de 7 ani, un antreprenor român a avut ingenioasa idee de a livra mâncare gătită restaurantelor în pungi sigilate ermetic.

Mâncarea preparată și livrată în pungi etanșe are o durată de valabilitate de 21 de zile, fără a fi necesară utilizarea de conservanți. Produsele sunt obținute printr-un proces de preparare 100% sănătos, folosind tehnologii avansate, acesta fiind secretul care a condus, după o cercetare îndelungată, la acest termen de valabilitate.

Pe termen lung, această soluție se va dovedi cea mai sănătoasă și economică opțiune pentru mâncare gătită, atât la nivel macro, cât și la nivel micro. Datorită caracterului unic al acestei soluții pe piață, a sursei extinse de ingrediente din fermele proprii și a volumului mare de producție, prețurile produselor sunt reduse cu 60% față de cele din piață.

„Am cercetat foarte mult până am reușit să ieșim cu aceste produse în piața românească. Ele sunt perfecte pentru orice restaurant, pentru că respectă atât calitatea și procesul de pasteurizare, cât și cantitățile optime pentru o porție. Am reușit să facem în așa fel încât fiecare legumă din porția de ciorbă să fie în cantitatea potrivită, aceeași cantitate pentru fiecare portițe” a declarat Valentin Șoneriu, Director General Carmolimp, potrivit retail.ro.

Advertisement

Gama de produse gata preparate, proaspete cuprinde 10 sortimente de ciorbă și peste 40 de sortimente de mâncare gătită, având ca obiectiv să aducă o revoluție în piața HoReCa din România. Proprietarii de restaurante vor economisi astfel timp și resurse, inclusiv resurse umane, reușind să mențină o calitate constantă a mâncărurilor.

“Soluțiile noastre se pretează nu doar pe restaurante. Merg foarte bine pe autoservire, pe operațiuni all inclusive, pe consumuri colective mari – fabrici și șantiere, etc. Pe lângă faptul că se economisește enorm din costurile cu personalul – nu mai ai nevoie de personal specializat în bucatarie, se elimină costuri energetice importante – nu mai pornești cuptoare în aceeași cadență, nu mai e nevoie de spații de depozitare la fel de mari. Încălzirea se face direct în pungă și scade astfel cantitatea de gunoi din locații”, a adăugat Șoneriu, conform aceleași surse.

La zi

ANI dă de pământ cu corupția: aleși locali prinși cu contracte de milioane în familie!

Agenția Națională de Integritate (ANI) a utilizat un sistem informatic avansat pentru a analiza peste 300 de declarații de avere și interese depuse în ultimii trei ani de consilieri locali și județeni. În urma procesului de pre-evaluare, ANI a identificat 57 de persoane cu factori de risc, dintre care trei au fost confirmate în stare de incompatibilitate. Aceștia au fost implicați în contracte comerciale între firmele lor sau ale rudelor apropiate și administrațiile locale unde activează.

Cazuri de incompatibilitate

  1. Zsigmond Ambrus, consilier local în Brâncovenești, județul Mureș: Firmele la care este asociat și administrator au încheiat 20 de contracte cu Primăria Brâncovenești, în valoare totală de 861.617 lei. Acesta nu a oferit un punct de vedere în cadrul procedurii de evaluare, deși avea dreptul.

  2. Costel Negruț, fost consilier local în Corod, județul Galați: Firma fiului său, unde acesta este asociat unic și administrator, a semnat trei contracte cu autoritatea locală, în valoare de 184.717 lei.

  3. Szafta Andras, consilier local în Băile Tușnad, județul Harghita: Soția sa, asociat unic și administrator al unei firme, a încheiat un contract de 12.742 lei cu primăria locală.

În toate cazurile, ANI a constatat încălcarea articolelor 90, alin. (1) și (2) din Legea 161/2003, care interzic aleșilor locali și rudelor de gradul I să deruleze contracte comerciale cu instituțiile publice din zona lor de influență.

Un nou instrument digital

Acțiunea face parte dintr-un proiect mai amplu al ANI de monitorizare automată a integrității, bazat pe o soluție informatică ce analizează riscurile din declarațiile de avere și interese. Sistemul, dezvoltat în urma unei recomandări GRECO, sporește capacitatea ANI de a detecta proactiv neregulile, marcând un pas important spre digitalizarea proceselor de control.

Consecințe legale

Faptele constatate sunt considerate abateri disciplinare și pot duce la interzicerea ocupării unei funcții publice timp de trei ani. Pentru funcțiile alese, persoanele sancționate nu pot candida pentru același post pe durata sancțiunii.

Advertisement

O nouă abordare în combaterea corupției

Prin această inițiativă, ANI promovează o schimbare de paradigmă, axată pe utilizarea tehnologiei pentru prevenirea și detectarea timpurie a conflictelor de interese. Instituția subliniază angajamentul său față de legalitate, imparțialitate și independență operațională, vizând eliminarea rețelelor de interese din administrațiile locale.

Așteptăm ca această acțiune să aducă transparență și curățenie în toate primăriile din țară, ajungând în fiecare colț al României.

Continue Reading

La zi

AFC Dunărea Călărași organizează selecții pentru viitorii campioni ai fotbalului județean

Academia de Fotbal Dunărea Călărași dă startul selecțiilor județene pentru Centrul de Copii și Juniori, oferind tinerilor pasionați de fotbal oportunitatea de a se alătura uneia dintre cele mai puternice structuri sportive din județ. Evenimentul se va desfășura la Baza sportivă Prefab Modelu, în mai multe etape, în funcție de categoriile de vârstă.

📅 Calendarul selecțiilor:

  • 5 iulie, ora 09:30 – pentru categoriile U19/U17 (copii născuți în 2007, 2008, 2009)
  • 12 iulie, ora 11:00 – pentru categoriile U16/U15 (copii născuți în 2010, 2011)
  • 16 iulie, ora 09:30 – pentru categoriile U14/U13 (copii născuți în 2012, 2013)

Participanții sunt rugați să se prezinte cu echipament sportiv complet și pregătiți să dea tot ce au mai bun în cadrul antrenamentelor de probă.

Selecția va fi supervizată de cinci antrenori licențiați, cu experiență în formarea și dezvoltarea tinerelor talente:

📞 Contacte pentru informații suplimentare:

Advertisement
  • Petrescu Valeriu – Șef Centru CCJ & Antrenor U17: 0724 765 873
  • Păun Marius – Antrenor U19: 0724 625 791
  • Dan Andronache – Antrenor U16/U15: 0724 529 633
  • Cornel Țicu – Antrenor U14/U13: 0727 473 874

💛💙 „Vino să îți testezi potențialul și să faci parte din familia Dunărea Călărași!” – este mesajul transmis de organizatori tuturor tinerilor care visează să facă performanță în fotbal.

Continue Reading

La zi

Ultima zi cu preț compensat! Cum să-ți asiguri facturi corecte pentru energia electrică

Astăzi, 30 iunie 2025, este ultima zi în care energia electrică este facturată la preț compensat, conform reglementărilor în vigoare. Începând de mâine, 1 iulie 2025, vor intra în aplicare noile condiții de tarifare. Pentru a preveni eventualele erori la regularizarea consumului și pentru a evita facturile incorecte, îți recomandăm să urmezi câțiva pași simpli, dar esențiali, chiar astăzi:

  1. Fă o fotografie clară a indexului contorului electric – asigură-te că afișajul contorului este perfect lizibil, cu toate cifrele vizibile, inclusiv zecimalele, dacă există. Această fotografie va servi ca dovadă a consumului înregistrat la data tranziției tarifare și te poate ajuta în cazul unor neclarități.
  2. Notează cu exactitate valoarea afișată pe contor – înregistrează indexul exact (exprimat în kWh) așa cum apare pe contor, fără rotunjiri. Este important să fii cât mai precis pentru a facilita o regularizare corectă.
  3. Transmite indexul către furnizorul tău de energie – verifică pe site-ul oficial al furnizorului, în aplicația mobilă sau în contractul tău modalitatea preferată de transmitere a indexului (de exemplu, prin platforma online, e-mail, telefon sau direct la ghișeu). Asigură-te că respecți termenul limită indicat de furnizor pentru raportarea indexului.

Acești pași te vor ajuta să asiguri o facturare corectă și să eviți surprizele neplăcute odată cu aplicarea noilor tarife. Dacă dorești să afli mai multe detalii despre noile condiții de tarifare sau despre procedura specifică a furnizorului tău, îți recomandăm să accesezi site-ul acestuia sau să contactezi direct serviciul de relații cu clienții. Este un moment bun să fii proactiv pentru a-ți gestiona eficient consumul de energie!

Continue Reading