Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -3°C | Anul XI Nr. 543

Breaking News

Noi fonduri nerambursabile pentru orașele mici și mijlocii din Sud Muntenia, prin POR 2014 – 2020!

Published

on

Regiunea Sud Muntenia va beneficia de noi fonduri nerambursabile europene prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, pentru îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii!

În cadrul celei de-a șaptea reuniuni a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional Regional, ca urmare a analizei privind stadiul implementării POR 2014 – 2020, precum și a discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene, a reieșit necesitatea modificării programului pentru atingerea țintelor de absorbție stabilite.

Una dintre propunerile de modificare a programului analizate și aprobate de membrii CM POR vizează introducerea unei noi linii de finanțare – Axa prioritară 13 „Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, care urmărește îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România, precum și incluziunea socială a populației defavorizate, prin sprijinirea investițiilor în infrastructura de bază, centre sociale, comunitare etc..

Astfel, prin această nouă axă vor putea fi realizate următoarele tipuri de investiții: construire/reabilitare/modernizare/extindere a clădirilor destinate utilizării publice pentru servicii sociale de zi, educative, culturale și recreative, cu scopul de a crea, îmbunătăți sau extinde serviciile publice de bază, inclusiv dotarea acestora cu echipamente specifice; creare/modernizare/reabilitare a spațiilor destinate utilizării publice (ex.: parcuri, spații verzi, spații publice, scuaruri, locuri de joacă pentru copii, alei pietonale, străzi, trotuare, piste pentru bicicliști), inclusiv utilități, precum și facilități pentru activități sportive și recreaționale de mici dimensiuni (ex.: terenuri de sport), Wi-Fi în spațiile publice, mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi etc.).

Advertisement

Aceste tipuri de investiții nu sunt activități noi, întrucât se regăsesc pentru finanțare în versiunea curentă a Programului Operațional Regional prin alte axe prioritare, respectiv Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” (Prioritățile de investiții 4.2 – revitalizare urbană și 4.3 – regenerarea comunităților marginalizate), Axa prioritară 5 „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural” (Prioritatea de investiții  5.2 – revitalizarea orașelor) și Axa prioritară 9 „Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban”.

Alocarea financiară totală pentru Axa prioritară 13 este de 200 de milioane de euro, din care alocarea regională pentru Sud Muntenia este de 24,29 milioane de euro.

Menționăm că ulterior aprobării modificărilor aduse programului de către membrii Comitetului de monitorizare, noua versiune a Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 va fi transmisă Comisiei Europene, prin intermediul sistemului electronic SFC 2014, pentru aprobare.

Reuniunea Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020, ce a avut loc marți, 10 octombrie, la București, în prezența reprezentanților Comisiei Europene, a fost un prilej de dezbateri ample cu privire la pregătirea proiectelor, stadiul contractării și măsurile de eficientizare a implementării proiectelor. La eveniment au participat reprezentanți ai tuturor instituțiilor naționale implicate în gestionarea POR și ai partenerilor.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Breaking News

Unirea / Incendiu la o locuință, în toiul nopții. Două echipaje de pompieri, poliția și ambulanța au intervenit de urgență

Published

on

Un incendiu a izbucnit în această seară la o locuință din comuna Unirea, județul Călărași. La fața locului au intervenit rapid două echipaje de pompieri, un echipaj de poliție și o ambulanță.

Potrivit informațiilor transmise de martori, focul ar fi pornit fie de la o lumânare lăsată nesupravegheată, fie în urma unui scurtcircuit electric. Deocamdată, cauza exactă nu este cunoscută.

Proprietarul casei ar fi suferit arsuri ușoare la una dintre mâini și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Din fericire, nu au fost înregistrate alte victime.

Pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă la alte locuințe din zonă. Pagubele materiale urmează să fie evaluate, iar autoritățile continuă verificările pentru stabilirea cauzei incendiului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Accident rutier grav între Modelu și Roseți: patru persoane rănite, două dintre ele încarcerate

Published

on

Un accident de circulație grav s-a produs în noaptea de miercuri, 17 decembrie, pe drumul dintre localitățile Modelu și Roseți. Un autoturism în care se aflau patru persoane a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de gardul de la ieșirea din localitatea Roseți.

La volan se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, iar în mașină se mai aflau alți trei pasageri. Impactul a fost extrem de puternic, iar două dintre persoane au rămas încarcerate între fiarele autoturismului.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu autospeciale dotate cu echipamente de descarcerare. Pompierii au lucrat mai multe minute pentru a extrage în siguranță victimele prinse în interiorul mașinii.

De asemenea, Serviciul Județean de Ambulanță Călărași a mobilizat cel puțin trei autospeciale pentru acordarea primului ajutor și transportul victimelor. Toate cele patru persoane implicate în accident au fost preluate de echipajele medicale, trei au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Călărași. Șoferul a rămas la fața locului să explice polițiștilor ce s-a întâmplat.

Advertisement

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Traficul în zonă a fost afectat temporar pe durata intervenției echipajelor de salvare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Bărbat de 58 de ani, găsit mort într-un canal de irigații la Dragoș Vodă. Pompierii călărășeni au intervenit

Published

on

O intervenție de urgență a avut loc joi, în jurul orei 13:30, în comuna Dragoș Vodă, unde echipajele ISU Călărași au fost solicitate pentru degajarea unei persoane găsite fără viață într-un canal de irigații.

Victima, un bărbat de 58 de ani din orașul Pogoanele, județul Buzău, a fost descoperită de localnici, care au alertat imediat autoritățile. Pompierii călărășeni au intervenit pentru extragerea corpului și au predat cazul polițiștilor, care vor stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Ancheta continuă pentru a clarifica modul în care bărbatul a ajuns în canalul de irigații și cauza exactă a decesului.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading