Connect with us

Știri

Mihăiță Beștea investește în modernizarea Spitalului Municipal Oltenița! Proiect de 12 milioane de lei, aproape finalizat

Published

on

Spitalul Municipal Oltenița continuă să fie una dintre prioritățile administrației locale, însă provocările nu încetează să apară. În prezent, unitatea medicală nu deține încă acreditare din partea partea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) și se află sub stricta supraveghere a autorităților. 

Mai mult decât atât, Mihăiță Beștea spune că spitalul se confruntă și cu o lipsă acută de personal, iar personalul care totuși există se află într-o stare conflictuală. În ciuda acestor dificultăți, administrația locală e pe cale să termine un proiect ambițios care ar putea contribui la recâștigarea încrederii cetățenilor. 

Sunt gata să le acordăm medicilor care vor dori să vină la Oltenița câteva facilități, începând de la decontarea navetei, până la identificarea posibilității de a le oferi locuințe de serviciu, plus alte stimulante. L-am rugat și pe domnul manager să identifice în lege ce alte stimulante pot acorda medicilor ca să poată acest spital să devină atractiv pentru ei”, a afirmat primarul Mihăiță Beștea într-o conferință de presă. 

De asemenea, Beștea a evidențiat starea conflictuală dintre cadrele medicale, una dintre cele mai grave problemele ale spitalului din perspectiva primarului: „Le-am solicitat tuturor să o luăm ca un T0, de asta să îngropăm tot ce a fost rău și toate conflictele să le lăsăm deoparte. Să facem concesii cu toții și să avem decât un singur obiectiv: creșterea actului medical și îmbunătățirea actului, și în același timp crearea unui mediu de lucru propice pentru medici și restul cadrelor medicale”. 

Advertisement

Totuși, în ciuda acestor dificultăți, Mihăiță Beștea anunță că se apropie de finalizarea unui proiect ce poate contribui la recâștigarea încrederii cetățenilor. 

Proiect de eficientizare energetică în valoare de 12 milioane de lei

Un proiect de aproximativ 12 milioane de lei, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), are drept scop creșterea eficienței energetice a clădirilor C2-C7 din cadrul spitalului. Lucrările, începute în 2024, au fost întârziate, dar primarul a intervenit pentru prelungirea termenului de execuție.

„În luna martie, acest proiect va fi finalizat. Deja putem vedea că fața spitalului s-a schimbat și, din punctul meu de vedere, s-a schimbat în bine. Îmi rămâne doar să felicit fosta administrație pentru preocuparea acestora și accesarea unor astfel de fonduri”, a declarat Mihăiță Beștea pentru Canal Sud

Proiectul se află într-o stare avansată de implementare, iar până în prezent, aproximativ 80% din lucrări au fost finalizate.

Obiectivul: recâștigarea încrederii cetățenilor

Primarul Beștea consideră că finalizarea acestui proiect și implementarea altor inițiative vor contribui la recâștigarea încrederii oltenițenilor în serviciile medicale locale. „Îmi doresc din tot sufletul ca prin intermediul acestui proiect, dar și al celor din viitor, oltenițenii să fie martorii unui progres notabil. Vreau ca aceștia să înțeleagă că acum lucrurile stau diferit și că pot avea încredere în serviciile spitalului, dar și a primăriei și a direcțiilor din subordine”, a subliniat edilul.

Advertisement