În minele de cărbune din secolele XIX și începutul secolului XX, canarii au jucat un rol crucial ca detectoare vii pentru gazele toxice, o practică ingenioasă, dar astăzi înlocuită de tehnologia modernă. Datorită sensibilității lor ridicate la substanțe precum monoxidul de carbon și metanul, aceste păsări mici și fragile erau folosite ca un sistem de avertizare timpurie în mediile subterane periculoase. Minerii aduceau canarii în cuști mici, agățate sau așezate în galerii, și îi observau cu atenție. Dacă pasărea începea să dea semne de slăbiciune, cum ar fi agitație, dificultăți de respirație sau cădea de pe stinghie, acesta era un semnal clar că aerul din mină devenise toxic. În astfel de momente, minerii știau că trebuie să evacueze imediat zona pentru a evita otrăvirea sau chiar o explozie.

Această metodă, deși simplă, era extrem de eficientă, deoarece canarii reacționau mult mai rapid decât oamenii la prezența gazelor invizibile și inodore. Monoxidul de carbon, de exemplu, este un gaz letal care nu poate fi detectat de simțurile umane fără echipamente speciale. Canarii, cu metabolismul lor rapid, ofereau un avantaj vital, salvând nenumărate vieți de-a lungul timpului. Practica a devenit larg răspândită în țări cu industrii miniere dezvoltate, precum Regatul Unit, Statele Unite și alte state europene, fiind folosită până în a doua jumătate a secolului XX.

Treptat, odată cu progresul tehnologic, detectoarele electronice de gaze au înlocuit canarii, oferind o metodă mai precisă și mai puțin crudă de monitorizare a calității aerului. Ultimii canari au fost retrași din minele britanice, de exemplu, abia în anii 1980, marcând sfârșitul unei ere. Cu toate acestea, canarii au rămas un simbol al vigilenței și al sacrificiului în industria minieră, iar povestea lor continuă să fascineze, ilustrând ingeniozitatea umană în fața pericolelor nevăzute.

Advertisement

ISU Călărași avertizează populația cu privire la un episod de instabilitate atmosferică severă, ce va afecta județul începând de marți, 22 iulie, ora 12:00, până miercuri, 23 iulie, ora 03:00.

Potrivit avertizării meteorologice transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași, județul se află sub incidența unui Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate intensificări ale vântului, cu rafale de 60–70 km/h, averse torențiale cu cantități de apă între 20–30 l/mp, iar pe alocuri este posibilă apariția de grindină.

Avertizarea este valabilă pentru întreg teritoriul județului Călărași, pe parcursul intervalului menționat.

Sursa: ISU Călărași

Advertisement

Pasărea hoatzin (Opisthocomus hoazin), cunoscută și sub numele de „pasăre mirositoare” din cauza mirosului său distinct, este o specie fascinantă și enigmatică, originară din pădurile tropicale ale Americii de Sud, în special din bazinele Amazonului și Orinoco. Această pasăre iese în evidență nu doar prin aspectul și comportamentul său unic, ci și prin trăsăturile sale anatomice remarcabile, în special ghearele de pe aripile puilor, care au stârnit interes și dezbateri în rândul oamenilor de știință și al observatorilor.

Un fosil viu cu trăsături unice

Hoatzinul este o pasăre de talie medie, cu o lungime de aproximativ 65 cm, și are un aspect impresionant: o creastă țepoasă pe cap, piele facială de un albastru vibrant și ochi roșii. Penajul său, în nuanțe de maro și bej, se integrează perfect în habitatul său mlăștinos și împădurit. Totuși, ceea ce face hoatzinul cu adevărat special sunt puii săi, care au două gheare funcționale pe fiecare aripă. Aceste gheare, situate pe primul și al doilea deget, sunt folosite de puii de hoatzin pentru a se cățăra prin crengi și a se întoarce în cuib după ce se aruncă în apă pentru a scăpa de prădători. Această trăsătură amintește izbitor de dinozaurul cu pene Archaeopteryx, ceea ce i-a determinat pe unii să considere hoatzinul o „fosilă vie” care face legătura între păsări și strămoșii lor reptilieni.

Un sistem digestiv unic

O altă caracteristică extraordinară a hoatzinului este sistemul său digestiv. Spre deosebire de majoritatea păsărilor, care folosesc o gușă musculară pentru a măcina hrana, hoatzinul are un gușter mare și muscular care funcționează similar unui rumen de vacă. Acest lucru îi permite să fermenteze frunzele, principala sa sursă de hrană, cu ajutorul bacteriilor simbiotice. Această dietă folivoră este rară în rândul păsărilor, iar procesul de fermentare produce metan, contribuind la mirosul neplăcut caracteristic al păsării. Această adaptare îi permite hoatzinului să prospere în nișa sa ecologică, hrănindu-se cu frunze abundente, dar sărace în nutrienți.

Advertisement