Știri
Microbuz răsturnat din cauza vântului, în Independeța, o persoană a fost rănită

În jurul orelor 16:30, în comuna Independența, județul Călărași, un microbuz s-a răsturnat din cauza vântului foarte puternic. În interiorul mijlocului de transport se aflau 8 persoane. Accidentul s-a soldat cu o singură victimă ce prezenta leziuni minore la nivelul mâinilor, din cauza geamurilor ce s-au spart în urma impactului.
La fața locului a sosit un echipaj SMURD și 4 echipaj de poliție.
Meteorologii au emis mai multe atenţionări de cod galben de ninsori şi vânt puternic pentru mai multe zone ale ţării.
Astfel, pînă diseară la ora 23.00, în județul nostru vor avea loc intensificări susţinute ale vântului, conform ANM.
Sub atenționarea ANM se află Dobrogea, estul Munteniei şi sudul Moldovei, zone unde vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală de 55…65 km/h. Îndeosebi pe litoral şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea, temporar vor fi rafale de peste 70 km/h.
De asemenea, un cod galben de ninsori viscolite a intrat în vigoare în această dimineață, la ora 08.00 şi va fi valabil până mâine, 31 decembrie, ora 08.00. În acest interval, în judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă. Pe litoral, vor fi posibile precipitaţii mixte cu formare de polei, scrie în comunicatul trimis de ANM.
Știri
De 1 iunie, Primăria Călărași și SPCTA-FL oferă acces liber celor mici la Bazinul de înot didactic



Știri
Trupa Kompas în concert la Muzeul Municipal din Călărași

Trupa Kompas din Călărași va susține un concert extraordinar în seara de 1 iunie 2023, începând cu ora 19:00, la Muzeul Municipal din Călărași.
De data aceasta, vă invităm să petreceți o seară spectaculoasă într-un cadru deosebit, la Muzeul Municipal din Călărași, unde trupa noastră, Kompas, vă va oferi un show memorabil. Deschiderea va fi făcută de chitara lui Iustin Stan, cu acorduri clasice pline de mister.
Abia așteptăm să vă întâlnim acolo și să vă oferim o experiență muzicală de calitate, însoțită de momente de neuitat. Biletele sunt disponibile la sediul muzeului. Vă așteptăm cu drag!” transmite Trupa Kompas într-o postare pe Facebook
Știri
Pasajul Drajna va fi inaugurat. CNAIR face ultimele precizări

Pasajul Drajna se va deschide mâine, la ora 10:00, oferind o soluție mult așteptată pentru problemele de trafic. Lucrările la cei 2,7 km ai acestui pasaj s-au încheiat cu două luni mai devreme decât era planificat inițial, anunța directorul Pistol Cristian.
Odată cu inaugurarea Pasajului Drajna, se vor elimina blocajele obișnuite care se formau la intersecția cu linia de cale ferată de la Dragalina.
Pe durata sezonului estival, când frecvența trenurilor spre litoral crește considerabil, șoferii erau nevoiți să aștepte în coadă la barieră timp îndelungat. Această problemă va fi rezolvată odată cu deschiderea noului pasaj.
Pasajul Drajna, amplasat în județul Călărași, pe DN21, a fost construit cu fonduri europene (POIM). Acesta reprezintă prima etapă a proiectului de infrastructură rutieră Transregio Brăila – Slobozia – Călărași – Chiciu, aducând astfel beneficii semnificative pentru comunitatea locală și pentru toți cei care călătoresc în această zonă.
-
Știrio săptămână ago
VIDEO. Accident grav în Modelu. Un bărbat a traversat în grabă printr-un loc nepermis și a fost lovit în plin
-
Știri6 zile ago
Accident grav pe Prel. București în Călărași: Motociclist rănit grav de un șofer care a fugit de la fața locului
-
Știri3 zile ago
Călărașiul va avea încă un centru comercial important
-
INFO TRAFIC6 zile ago
Motociclistul rănit în accidentul rutier de aseară a fost transportat la București
-
Știri6 zile ago
Muzică, emoție și competiție: Festivalul-Concurs Național „Flori de Mai” revine într-o nouă locație spectaculoasă
-
Știri5 zile ago
Detalii: Aventura hoților veniți la furat în Călărași, surprins de camere de supraveghere
-
Știri5 zile ago
LIVE – Flori de Mai 2023 – prima seară
-
Știrio săptămână ago
Festivalul Dunării, pe Plaja Tineretului din Călărași